Rolul asistenței medicale în îngrijirea bolnavului cu sifilis

MOTIVAŢIA LUCRĂRII

Cu toţii contactăm diferite boli într-un moment sau altul al vieţii din cauza neglijenţei noastre sau a altora: gripă, răceli, guturai, pojar, etc. Infecţiile cu transmitere sexuală, spre deosebire de primele, reprezintă urmarea neglijenţei noastre. şi nu numai. Iniţial expresia „boală venerică” desemna atât infecţia sifilitică, cât şi cea generică, considerate ca fiind o singură afecţiune. În timp s-a dovedit că sunt două afecţiuni diferite şi s-au descoperit şi alte boli (peste 20) ce pot fi transmise pe cale sexuală.

Infecţiile cu transmitere sexuală sunt cauzate de agenţi patogeni a căror transmitere se fac pe cale directă, prin contact sexual, contact direct cu zona afectată sau prin fluidele infectate ale corpului: sânge, spermă, secreţie vaginală.

Termenul desemnează afecţiunile infecţioase transmise, în principal, prin contact sexual vaginal, oral, sau anal şi ale căror simptome se localizează în special în zona genitală. Spun că sunt transmise, în principal, prin act sexual fiindcă pot fi transmise, dar într-o măsură mai mică şi pe alte căi: contactul cu zona infectată, contactul cu obiecte infectate sau de la mamă la făt şi spun că simptomele se localizează în special în zona genitală fiindcă pot fi localizate şi în alte zone, cum ar fi bucală, gâtul, ochii.

Sifilisul, una dintre cele mai grave boli venerice, este o boală complexă cu evoluţie cronică şi cu complicaţii foarte grave, mergând până la moarte. În trecut a făcut foarte multe victime, dar este de preferat să nu se contacteze.

Îngrijirea medicală este o activitate efectuată de oameni pentru oameni. Cadrul medical îşi va centra activitatea asupra consecinţelor stării de boală având ca scop restabilirea stării normale a pacientului. Pentru acesta pacientul va fi ajutat să îşi regăsească modul normal de existenţă, cea ce înseamnă că unii pacienţi vor fi capabili să se îngrijească complet pe sine însuşi, iar suportul medical rămâne însă în cazul pacienţilor cronici.

Graţie lucrărilor Virginiei Henderson, care a descris necesităţile fundamentale ale omului, ca bază a îngrijirilor putem realiza relaţia dintre cel îngrijit şi cel ce îngrijeşte. Pentru descrierea acestor necesităţi este important să intrăm în relaţie cu persoana îngrijită.

CAPITOLUL I. PARTEA GENERALĂ

1.1. Bolile cu transmitere sexuală

Bolile cu transmitere sexuală sau bolile venerice sunt infecţii transmise prin contact sexual (genital, oral sau anal) dar care pot fi transmise şi pe alte căi.

Printre mijloacele de transmitere ale acestor boli, în afara de contactul sexual, mai putem aminti: contactul cu zona infectată, contactul cu obiecte infectate (ace, etc.) sau de la mamă la făt, etc.

Aceste boli pot fi clasificate în două mari categorii:

A. Bolile cu transmitere sexuală majore, din care fac parte:

- sifilisul

- gonoreea sau blenoragia

- sancrul moale

- granulomul inghinal

- limfogranulomatoza inghinlă

B. Bolile cu transmitere sexuala minore, din care fac parte:

- uretritele negonococice (cele mai frecvente boli din aceasta categorie sunt provocate de chlamydii, mycoplasme, candida albicand, tricomonas vaginalis)

- tricomonaza urogenitală

- candidozele urogenitale

- herpesul genital

- vegetaţiile veneriene

- molluscum contagiosum

- scabia

- pediculoza

- unele forme de hepatită virală.

În ultimul deceniu, infecţia cu HIV, cea mai periculoasă infecţie, alături de sifilis, a provocat epidemii fără precedent.

Exprimările clinice ale bolilor cu transmitere sexuală apar mai ales în regiunea genitală, dar pot fi întâlnite şi la nivelul cavităţii orale, pe tegument sau la nivelul ochilor - conjunctival.

În zona genitală, simptomele se manifestă prin secreţii neobişnuite, dureri în zona pelviană, arsuri, prurit, senzaţie de iritaţie, dureri în timpul actului sexual (dispareunie) sau la urinare (disurie). Prezenţa tuturor acestor simptome nu este obligatorie - unele dintre ele dispărând de la sine, deşi infecţia rămâne în organism până la tratare sau cronicizare.

Primul pas în tratarea bolilor cu transmitere sexuală este consultul medical şi diagnosticarea corectă. Nu este recomandat tratamentul empiric sau ca urmare a consultării altor surse de informare neoficiale, care pot fi, de cele mai multe ori, incorecte. Medicul căruia trebuie să i se adreseze pacientul, poate fi medicul de familie care va îndruma pacientul la un specialist în boli dermato-venerice; acesta, la rândul sau, pe baza examinării clinice şi a rezultatelor investigaţiilor paraclinice va recomanda tratamentul corespunzător.

Acest tratament trebuie continuat pe toata perioada recomandată, chiar dacă simptomele dispar, iar actul sexual poate fi reluat după 3 zile de la încetarea tratamentului în conformitate cu recomandările medicului specialist.

Riscul de infectare in cazul bolilor cu transmitere sexuala, în speţă - sifilis - este cu atât mai mare cu cât numărul partenerilor sexuali este mai mare.

1.2. Sifilisul

Sifilisul este o boală / infecţie cu transmitere sexuală, care netratată poate produce complicaţii majore. Infecţia are perioade alternative de activitate şi inactivitate (perioade de latenţă). Simptomele apar în timpul perioadelor de activitate; în perioadele de latenţă nu există nici un simptom, cu toate ca infecţia este prezentă în organism. Oricine vine în contact cu o persoană infectată cu sifilis se poate îmbolnăvi. Nu este necesar contactul sexual pentru a fi transmisă infecţia, aceasta se poate realiza şi prin simplul contact cu gura, rectul sau organele genitale ale unei persoane infectate.