Rolul asistentului medical în îngrijirea pacienților cu pericardită acută

MOTIVAŢIA LUCRĂRII

Îngrijirea medicală este o activitate efectuată de oameni pentru oameni.

În prezent există tot mai multe boli grave cu care omul se confruntă şi este nevoit să ceară ajutorul acrelor medicale de specialitate.

Lucrarea de faţă am întocmit-o pe baza cunoştinţelor acumulate pe parcursul celor 3 ani de studiu, precum şi experienţelor dobândite în urma efectuării stagiilor de practică în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din municipiul Baia Mare.

Pe parcursul efectuării stagiului de practică, am avut ocazia să ajut mulţi pacienţă cu diferite boli, dar am fost impresionat, în mod deosebit, de pacienţii diagnosticaţi cu pericardită acută, deoarece, am avut ocazia, alături de echipa medicală să ajut la tratarea lor şi în acelaşi timp să observ până la final procesul de vindecare.

Pentru mine, în calitate de absolvent, îngrijirea pacienţilor reprezintă o foarte mare provocare, deoarece aceasta necesită punerea în practică a cunoştinţelor acumulate pe parcursul anilor de şcoală.

CAPITOLUL I. PARTEA GENERALĂ

1.1. Noţiuni de anatomie ale aparatului cardiovascular

1.1.1. Inima

Inima este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful la stânga, în jos şi înainte, şi cu baza în sus, la dreapta şi înapoi. Din punctele de vedere anato-mic, fiziologic şi patologic se deosebesc o inima (cord) stânga şi o inima dreapta.

Inima stângă este alcătuita din atriul şi ventriculul stâng, separate prin orificiul atrioventricular. Atriul stâng primeşte sânge arterial, care vine din plămân prin cele patru vene pulmonare. Orificiul atrioventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve, care îl închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei. Ventriculul stâng primeşte în diastola sângele care vine din atriul stâng, iar în sistola îl evacuează în artera aortă prin orificiul aortic, prevăzut cu trei valve de aspect semilunar (valvula sigmoidă aortică).

Orificiul mitral şi cel aortic constituie sediul de elecţie al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrala şi insuficienta aortica).

Inima dreaptă este alcătuita din atriul şi ventriculul drept, separate prin orificiul atrioventricular drept.

Atriul drept primeşte sânge venos din marea circulaţie prin orificiile venei cave superioare şi al venei cave inferioare.

Orificiul atrioventricular drept sau orificiul tricuspid este prevăzut cu trei valve, care închid orificiul în sistolă şi îl deschid în diastolă. Ventriculul drept primeşte sângele din atriul drept în timpul diastolei şi îl evacuează în timpul sistolei în artera pulmonara, prin orificiul pulmonar, prevăzut ca şi orificiul aortic - cu trei valve de aspect semilunar. Inima dreapta este motorul micii circulaţii. Există deci o mare circulaţie sau circulaţie sistematică şi o mică circulaţie sau circulaţie pulmonară. Pereţii atriilor şi ai ventriculelor se contracta ritmic: mai întâi cele două atrii, apoi cei doi ventriculi, sincron, expulzând aceeaşi cantitate de sânge pe care o primesc. Atriul drept primeşte sângele venos din întreg organismul prin venele cave şi îl împinge în ventriculul drept, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge în plămâni, unde se oxigenează, pierzând CO2. Prin venele pulmonare ajunge în atriul stâng, de unde trece în ventriculul stâng şi de aici - prin artera aorta - este distribuit în toate ţesuturile şi organele.

Inima este alcătuita din trei tunici: endocardul, miocardul şi pericardul.

Vascularizaţia inimii este realizată prin cele două artere coronare. Venele coronare urmează traiectul arterelor şi se varsă în sinusul coronar, care se deschide în atriul drept.

Inervaţia inimii se face prin firişoare nervoase primite de la sistemul simpatic şi parasimpatic

1.1.2. Forma exterioară şi raporturile cordului

În configuraţia externă a inimi distingem două feţe: sternocostală şi diafragmatică, două margini: dreaptă şi stângă, aceasta din urmă având o suprafaţă mare, mai este cunoscută şi sub denumirea de faţă pulmonară, o bază şi un vârf.

Faţa sternocostală este separată de partea anterioară a şanţului atrio-ventricular – coronar (limitele exterioare între cavităţile inimii sunt marcate cu şanţuri mai mult sau mai puţin vizibile) în două zone:

 o porţiune inferioară ventriculară, mai întinsă, convexă, divizată la rândul său de şanţul interventricular anterior (ce conţine vasele omonime) într-o suprafaţă mai mare aparţinând ventriculului drept şi una mică a ventriculului stâng.

Ventriculul drept prezintă în partea superioară o bombare – conul pulmonarei sau infundibulul – determinată de compartimentul de ejecţie. Ventriculul stâng se continuă inferior cu vârful cardiac

 o porţiune superioară atrială, concavă, acoperită anterior de emergenţa celor două artere mari: aorta, care urcă spre partea dreaptă şi pulmonara, care urcă spre stânga. Porţiunea atrială se prelungeşte pe flancuri cu cele două auricul.