Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu infarct miocardic acut necomplicat

ARGUMENT

Bolile cardio-vasculare degenerative sunt responsabile de mai mult de jumătate din mortalitatea globală în toate țările dezvoltate din punct de vedere economic.

Frecventa infarctului miocardic a devenit o problemă socială,deoarece lovește oamenii în plină activitate,în perioada randamentului lor maxim,și dacă nu intodeauna duce la decese ,adeseori le reduce capacitatea de muncă transformându-I în adevărați invalizi.

Pentru a preveni mortalitatea prin infarctul miocardic este necesar a se interveni în faza lui cea mai critică:faza acută.

Supravegherea continuă a pacienților cu infarct miocardic acut în stadiul acut al evoluției ,controlul permanent electrocardografic permit depistarea și tratarea imediată a unui număr mare de aritmii înainte de instalarea tulburărilor ireversibile.

Progresele realizate prin tratamentul tulburărilor de ritm în infarctul miocardic au ameliorat mult prognosticul acestuia reducând substanțial mortalitatea.

Infarctul miocardic acut este denumirea dată necrozei zonale a mschiului cardiac datorită ischemiei acute a teritoriului respectiv.În caz de supraviețuire a episodului acut necroza este înlocuită în câteva săptămâni de o cicatrice fibroasă .

Infarctul miocardic acut reprezintă cea mai importantă cuza de deces la populația țărilor industrializate.În diferitele statistici decesul prin infarct reprezintă 20-25% din totalitatea deceselor.

Mortalitatea acută în infarctul miocardic s-a redus spectaculos în ultimii ani datorită progreselor în terapia de urgență.În anii ’60 mortalitatea acută în infarctul miocardic în spital era de 25-30%.Înființarea unităților coronariene a scăzut această cifră în anii ’70 la 15-20% prin tratarea eficientă a aritmiilor. Utilizarea tehnicilor de reperfuzie a redus în ultimii 10 ani mortalitatea acută în spital prin infarctul miocardic acut sub pragul de 10%.

Infarctul miocardic acut este o manifestare majoră a insuficientei coronariene ce poate apărea la persoane în plină activitate și poate avea u prognostic sever.Având în vedere morbiditatea și mortalitatea ridicate,aceasta afecțiune trebuie privită nu numai că o problemă

medicală ci și că una socială cu implicații negative în activitatea individului.

Ținând cont de cele enunțate mai sus am considerat interesant să aleg pentru studiu această temă,considerând-o încă un subiect de mare actualitate ce ridică importante probleme cadrelor medicale în practică de zi cu zi.

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A INIMII

Inima - este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful la stânga în jos și înainte, cu baza în sus la dreapta și înapoi. Din punct de vedere anatomic și fiziologic se deosebește inima dreaptă (atriul și ventricul drept) și inima stângă (atriul și ventricul stâng).

Inima stângă este alcătuită din atriul și ventriculul stâng, separate prin orificiul atrioventricular. Atriul stâng primește sânge arterial, care vine din plămân prin cele patru vene pulmonare. Orificiul atrioventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve care îl închid în timpul sistolei și îl lasă deschis în timpul diastolei. Ventriculul stâng primește în diastolă sângele care vine din atriul stâng iar în sistolă îl evacuează în artera aortă prin orificiul aortic, prevăzut cu trei valve de aspect semilunar (valvula sigmoidă aortică). Orificiul mitral și cel aortic constituie sediul de elecție al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrală și insuficiența aortică).

Inima dreaptă este alcătuită din atriul și ventriculul drept, separate prin orificiul atrioventricular drept.

Atriul drept primește sânge venos din marea circulație, prin orificiile venei cave superioare și ale venei cave inferioare.