Rolul centrului de pelerinaj Sfânta Parascheva pentru vizitarea monumentelor religioase din Bucovina

INTRODUCERE

Odată cu dezvoltarea societăţii de consum şi cu politizarea vieţii, individul s-a simţit din ce în ce mai agresat de încercările de distrugere a identităţii propii, de creerea din partea societăţii a “omului robot”, mai mult executant decât gânditor.

Dacă statul şi-a pus de-a lungul anilor amprenta asupra modului de viaţă a individului, împrumutând modele de comportament, singurul refugiu al individului pentru a-şi regăsi identitatea, liniştea, încrederea şi puterea de a o lua de la capăt a fost, este şi va ramane RELIGIA.

În epoca modernă aceasta a dus la dezvoltarea turismului cultural şi ca o componentă esenţială a acestuia, turismul religios de pelerinaje.

Pe plan euoropean şi internaţional asistăm la o dezvoltare şi diversificare extraordinară a turismului cultural, datorită deschiderii politice şi economice din ţările Europei Centrale şi de Est, cât şi a concurenţei între ţările cu vechi tradiţii în această formă de turism.

La importantul forum al Organizaţiei Mondiale a Turismului de la Catiz (Spania 1966) s-a apreciat ca în viitor, călătoriile de cunoaştere culturală vor fi caracterizate de dinamism şi de lipsa de monotonie şi vor ocupa un loc primordial în operaţiunile turistice.

Recomandările Organizaţiei Mondiale a Turismului pentru dezvoltarea turismului cultural a influenţat autorităţile turistice centrale şi locale (zonale, provinciale, etc.) să acorde importanţa cuvenită şi formelor de turism religios.

Această formă de turism favorizează în mod deosebit ţara noastră, deoarece pe teritoriul românesc sunt obiective turistice de mare interes cultural, artistic, educativ din care multe cu caractere de unicat pe plan european, cât şi mondial (monumente sub protecţia UNESCO- bisericile din nordul Moldovei).

România dispune de un număr mare de monumente culturale, din care doar o treime sunt atrase în circuitul turistic, dar care sunt recunoscute deja în multe programe turistice (Nordul Moldovei, Nordul Transilvaniei, etc.).

Însă multe din resursele culturale ale României sunt complet necunoscute potenţialilor turişti străini şi români sau insuficient mediatizate.

În această lucrare se propune tocmai acest lucru - Creşterea iniţiativelor pentru organizarea unor excursii cu programe turistice noi în care să fie incluse monumentele religioase cunoscute, dar şi al celor necunoscute, datorita slabei mediatizării ceea ce ar putea duce la creşterea interesului turiştilor români şi străini pentru tezaurul cultural românesc.

De altfel a existat interes şi în trecut pentru turismul religios, dar aceste manifestări erau camuflate de agenţiile de turism, deoarece în România, sub regimul comunist nu s-a putut vorbi despre turism religios. Mai mult chiar, au fost distruse cantităşi mari de prospecte, la ordinul conducerii centraliste deoarece ele aveau titlul de “Mânăstiri din Nordul Moldovei”, fiind înlocuite ulterior cu ”Monumente istorice din Nordul Moldovei”.

În prezent se pune accent pe dezvoltarea acestei forme de turism, iar strategia generală pentru România elaborată de Ministerul Turismului cu sprijinul experţilor PHARE propune ca acesta să fie o prioritate într-o primă fază de dezvoltare a industriei călătoriilor şi turismului.

Organizaţia Mondială a Turismului, al cărui membru este şi ţara noastră, recomandă şi ea, alături de UNESCO, sprijin pe toate căile posibile, dezvoltarea formelor de turism religios. Aceste recomandării ale Organizaţiei Mondiale a Turismului au fost concretizate şi în CODUL GLOBAL DE ETICĂ PENTRU TURISM, adoptat de Adunarea Generală a Organizaţiei, ţinută în noiembrie 1999 la Santiago de Chile.

În cele zece articole ale CODULUI GLOBAL se regăsesc numeroase referiri la accesul la cultură, la respectarea spiritualităţii religioase ale popoarelor, exemplificate după cum urmează:

Art. 1: Contribuţia turismului la înţelegerea reciprocă şi respectul dintre popoare şi societăţii.

Paragraful 1.1.: Înţelegerea şi promovarea valorilor comune umanităţii, cu o atitudine tolerantă şi respect pentru diversificarea religioasă, pentru convingerile morale şi religioase sunt în acelaşi timp fundamentul şi consecinţele turismului responsabil;

Art. 2: Turismul ca mijloc pentru împlinirea individuală şi colectivă.

Paragraful 2.1.: Turismul, activitate asociată cel mai frecvent cu odihnă şi relaxarea, sportul şi accesul la cultură şi natură, atunci când este planificat şi practicat cu suficientă inteligenţă este un factor de autoeducare, de toleranţă mutuală de neînlocuit pentru învăţarea diferenţelor legitime dintre naţionalităţi ţi culturi, în diversitatea lor;

Paragraful 2.4.: Călătoria în scopuri religioase, de sănătate, învăţământ şi de schimburi culturale sub forma de turism deosebit de benefic ce merită să fie încurajate.

Art. 3: Turismul, utilizator al moştenirii naturale şi omenirii şi contribuabil la îmbogăţirea ei.

Paragraful 4.1.: Resursele turismului aparţin moştenirii culturale a omenirii. Comunităţile în teritoriile cărora sunt situate având drepturi şi obligaţii speciale în privinţa acestora.

Paragraful 3.2.: Politicele şi activitatile turistice trebuie conduse cu respect faţă de moştenirea culturală pe care trebuie să le ocrotească şi să le transmită generaţiilor viitoare; o grijă deosebită trebuie acordată păstrării şi îmbunătăţirii monumentelor, sanctuarelor şi muzeelor.

Art4.: Obligaţiile participanţilor la actul de turism.

Paragraful 6.3.: Profesioniştii în turism, în măsura în care depind de ei, trebuie să contribuie la împlinirea spirituală şi culturală a turiştilor şi să le permită acestora, în timpul călătoriei, protejarea religiilor.