Rolul Diplomației în Relațiile Economice Internaționale

CAPITOLUL I – DIPLOMAŢIA

1. Conceptul de diplomaţie

Semnificaţia semantică a conceptului de diplomaţie s-a modificat de-a lungul timpului. Constatăm că unuia şi aceluiaşi concept i se ataşează mai multe semnificaţii care sunt uneori complementare, alteori disjuncte.

Vom ilustra această stare de lucruri prezentând atât diversitatea de semnificaţii acordate acestui concept în unele dicţionare cât şi unele definiţii date de autori ai unor tratate dedicate acestei teme. Astfel în Petite Larouse termenul este definit ca “ştiinţa raporturilor internaţionale”, în Webster “arta si practica conducerii negocierilor între naţiuni”, în Micul Dicţionar Oxford ca “rezolvarea intereselor unei ţări de către agenţii ei din străinătate”, iar în DEX ca “activitate desfăşurată de un stat prin reprezentanţii săi diplomatici în vederea realizării politicii sale externe”

Autorii micului dicţionar diplomatic român definesc diplomaţia ca fiind “activitatea oficială a organelor de stat pentru relaţii externe şi în primul rând, a diplomaţilor, desfăşurată prin tratative, corespondenţă şi alte mijloace paşnice pentru înfăptuirea scopurilor şi sarcinilor de politică externă a statului, pentru apărarea drepturilor si intereselor statului respectiv în străinătate. Este cel mai însemnat mijloc de realizare a politicii externe a statelor”.

În ceea ce ne priveşte afirmăm că diplomaţia este un complex de acte şi manifestări cu caracter juridic sau protocolar ale subiectelor de drept internaţional exprimate prin autorităţile desemnate de legea internă sau structurile desemnate de statutele organizaţiilor internaţionale cu gestionarea politicii externe a acestora; ea este mijlocul prin care se nasc, se modifică sau se sting raporturi juridice în cadrul unei comunităţi internaţionale; diplomaţia asigura colaborarea politică bilaterală sau multilaterală dintre aceste subiecte, pe cale paşnică.

În toate dicţionarele menţionate este prezentată şi o semnificaţie secundară sinonimă cu conceptul de tact (în Webster ”capacitatea de a manevra afacerile fără a genera ostilitate”), semnificaţie cu care nu ne vom ocupa în cele ce urmează.

Termenul de diplomaţie are diferite înţelesuri, raportat la domeniul ştiinţific care îl foloseşte: istoricii desemnează, de regulă, prin acest termen relaţiile externe ale statului; în jurnalistica termenul se foloseşte pentru a desemna ministerul de externe, atunci când este implicat în promovarea unei poziţii faţă de un eveniment extern; în vorbirea curentă, noţiunea desemnează o abilitate de a rezolva o situaţie conflictuală. Putem vorbi nu de o diplomaţie universală ci de una specifică, de o diplomaţie franceză, romanească americană, specificul fiind dat de maniera exercitării ei de fiecare stat şi de interesele ce urmează a fi promovate. Mult timp noţiunea s-a folosit pentru documentele oficiale de relaţii internaţionale, încheiate pe bază de împuterniciri date de suverani.

Abia în secolul XIX se conturează ideea ca diplomaţia este activitatea prin care se realizează reprezentarea intereselor externe ale statelor.

Charles des Martens, în lucrarea sa “Le guide diplomatique”(1866), considera că diplomaţia este “Ştiinţa rapoartelor şi intereselor reciproce ale statelor sau arta de a concilia interesele popoarelor între ele”. P. Pradier – Fodere, în anul 1899, sublinia ca diplomaţia reflectă ideea de gestiune a afacerilor externe, de administrare a intereselor naţiunilor sau popoarelor de către guvernele care intră în relaţii internaţionale, fără ca acestea să fie ostile.