Rolul FMI în cadrul sistemului monetar internațional - participarea României la activitatea FMI

CAPITOLUL I. CONFERINŢA DE LA BRETTON-WOODS – BAZA CREĂRII NOULUI SISTEM MONETAR POSTBELIC

1.1.PREGĂTIREA ŞI SEMNAREA ACORDURILOR LA BRETTON-WOODS

Sistemul monetar internaţional din 1944 a fost conceput ca un ansamblu de norme şi tehnici, convenite şi acceptate pe baza unor reglementări instituţionalizate menite să coordoneze comportamentul ţărilor în relaţiile de plăţi şi de stingere a angajamentelor reciproce, generate de schimburile comerciale, necomerciale şi de mişcările de capital pe plan internaţional. Ansamblul acestor norme de conduită monetară internaţională au fost incluse în statutul F.M.I. adoptat la Conferinţa de la Bretton-Woods la data de 22 iulie 1944 şi a intrat în vigoare la 27 decembrie 1945, astfel încât numai ţările care au aderat la acest organism s-au angajat implicit să le respecte .

Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când se punea problema reorganizării relaţiilor între state după victoria asupra ţărilor “Axei”, s-a ajuns la concluzia că era necesar să se întreprindă ceva şi în domeniul relaţiilor monetare internaţionale, care să fie mai mult decât o înţelegere între sistemele monetare naţionale privind etalonul universal utilizat.

În ciuda faptului că, etalonul aur a constituit o legătură spontană adecvată între sistemele băneşti naţionale, intensificarea relaţiilor economice între state şi faptul că sistemele monetare naţionale îşi apărau interesele interne sau ale zonei de influenţă (imperiile coloniale), intrând uneori în concurenţă între ele, au determinat încă din secolul trecut stabilirea unor înţelegeri internaţionale pe un aspect sau altul de interes comun. Aceste înţelegeri monetare au fost însă departe de a forma un sistem internaţional în adevăratul sens al cuvântului .

Experienţa perioadei dintre cele două războaie, când concurenţa dintre state a dus la multiple forme de restricţii valutare, manipularea cursurilor de schimb, instabilitatea monetară care sprijinea protecţionismul şi politica de “sărăcire a vecinului” au făcut să predomine ideea organizării unui sistem monetar internaţional.

În 1943-1944, economiştii din ţările Alianţei făceau supoziţii asupra situaţiei economice postbelice şi în funcţie de preocupările lor, de experienţa sistemului monetar din ţara în care au trăit şi a înţelegerilor dintre sistemele naţionale, îşi expuneau opinia asupra unei eventuale organizări a unui sistem monetar internaţional.

Temerile principale erau legate de convingerea că situaţia după primul război mondial se va repeta. Respectiv, se considera că demobilizările vor duce la un şomaj pe scară largă, distrugerile de război vor determina un nivel scăzut al producţiei, datoriile contractate pentru nevoi militare şi secătuirea rezervelor monetare vor crea o dependenţă a celorlalte ţări faţă de S.U.A., devenite “bancherul lumii”. Economiştii şi autorităţile din S.U.A. erau conştienţi de această situaţie. De asemenea, marile corporaţii americane, urmăreau ca politica economică şi monetară în perspectivă să le aducă avantaje noi, posibilităţi de expansiune prin cucerirea de pieţe de desfacere, de surse de materii prime. Firmele americane urmăreau să realizeze investiţii externe

avantajoase, inclusiv în imperiile coloniale unde se aplicau regimuri preferenţiale pentru metropole şi doreau ca noile reguli să consfiinţească acest lucru.

De aceea, în acea perioadă mulţi economişti din S.U.A. insistau pentru restabilirea unor pieţe libere, comerciale, valutare şi de capital, iar pentru expansiunea externă se considera indispensbilă practicarea unor cursuri de schimb fixe. Exista convingerea că înlăturarea restricţiilor de tot felul în relaţiile comerciale şi monetare, în condiţii de stabilitate, vor asigura nu numai folosirea integrală a forţei de muncă în S.U.A., dar şi posibilitatea redresării economiei din ţările dezvoltate cu “ajutorul” şi investiţiile S.U.A.. Din aceste considerente, delegaţia americană şi-a axat propunerile principale de organizare a relaţiilor monetare după război, pe ideea unui “fond de stabilizare”.