Rolul poveștilor, povestirilor în dezvoltarea limbajului oral la preșcolari

INTRODUCERE

Poveștile sunt cele care ne-au marcat copilăria și cele care au trezit în noi cele mai frumoase sentimente și emoții. Cu toții, ne aducem aminte cu drag de universul copilăriei noastre și de felul în care bunicile sau părinții ne spuneau cu glas duios povești. Nu vom uita niciodată cât de mult au însemnat poveștile pentru noi în acea perioadă. Datorită poveștilor am cunoscut tărâmuri mirifice pe care le-am străbătut cu imaginația de care dispuneam la acea vârstă, dar ne-am identificat și cu personajele din acea poveste. Aceste lucruri le-am trăit cu pasiune și interes fiecare dintre noi.

Copiii cresc și se dezvoltă prin lumea minunată a poveștilor. Este important felul în care este spusă de cele mai multe ori o poveste, dar și atmosfera pe care o impunem tocmai pentru ca, cei mici să intre în lumea poveștii respective și să trăiască afectiv detaliile pe care le prezintă acea poveste. Și eu îmi amintesc cu drag de poveștile pe care mi le spunea bunica cu glasul ei duios la gura sobei. Gustam și trăiam momentele prezentate în poveste cu ochii mari deschiși și cu inima plină de emoții. Mă străduiam să nu adorm pentru a nu pierde firul poveștii și de cele mai multe ori așteptam să vad ce se întâmplă în deznodământ.

Poveștile sunt cele mai potrivite pentru copii, deoarece ei le trăiesc cu adevărat și le dau un sens pe care noi adulții nu vom putea să-l dăm tocmai pentru că suntem absorbiți de realitatea care ne înconjoară și uităm să fim copii, adică să ne transpunem într-o cu totul altă lume cum ar fi lumea poveștilor.

Pentru preșcolari, poveștile au un rol important deoarece le dezvoltă creativitatea și epresivitatea limbajului. Repovestind momentele poveștii, copiii își îmbogățesc limbajul cu noi cuvinte și expresii.

Datorită poveștilor, limbajul preșcolarilor va fi mai bogat iar prin faptul că le putem cere să schimbe finalul unei povești le solicităm din plin creativitatea pe care aceștia o au dar trebuie dezvoltată, iar noi educatorii, prin intermediul poveștilor putem cu succes să realizăm acest lucru.

În ziua de astăzi datorită tehnologiei moderne, copiii petrec mai mult timp în fața caculatorului și de aceea interesul acestora petru cărțile cu povești a scăzut destul de mult. Dar acest comportament al lor se poate corecta în primul rând cu autorul educatoruluicare să-l stimuleze pe preșcolar față de cărțile cu povești, dar și cu ajutorul părinților care să încerce să le citească copiilor povești cât mai des tocmai pentru a-i atrage cât mai mult și pentru a le dezvolta pasiunea față de povești. Nu trebuie să lăsăm să treaca copilăria acestor copii, fără a se bucura de minunatele povești pe care cu toții le cunoaștem și de care ne amintim cu plăcere.

Ar trebuii să ne facem timp pentru cei mici și să-i învățăm să guste din farmecul și emoția pe care ni le oferă poveștile. Atât limbajul cât și creativitatea acestora pot fi dezvoltate cu ajutorul poveștilor și de aceea ar trebuii să nu le neglijăm acordându-le importanța cuvenită. Tocmai de aceea am ales această temă în lucrarea mea pentru a arăta rolul pe care îl are povestea în viața preșcolarilor.

Să nu uităm să rămânem mereu copii și chiar dacă suntem adulți și noi am putea să părăsim pentru o clipă realitatea care ne înconjoară și să ne transpunem în lumea minunată pe care ne-o oferă poveștile. Cu siguranță că vom avea parte de emoții și sentimente pe măsură și ne vom simți pentru o clipă copii, lucrul cel mai frumos și minunat.

BINE AȚI VENIT ÎN MINUNATA LUMEA A POVEȘTILOR!

CAPITOLUL I

PROBLEME TEORETICE PRIVIND COMUNICAREA VERBALĂ

- Limbă și gândire

Lingvstica modernă cercetează relația dintre limbă și gândire ,, ca pe o unitate între cele două categorii” . Aceasta înseamnă că: nu poate exista limbă care nu se sprijină pe gândire;

Din primul aspect al unității dialectice limbă-gândire decurge funcția limbii de a exprima gândurile oamenilor ( deci funcția de comunicare), din cel de-al doilea aspect al unității rezultă rolul limbii de a participa nemijlocit la formarea ideii. Unitatea dintre limbă și gândire nu înseamnă însă identitatea lor.

Prin gândire se înțelege ,, capacitatea de a oglindi sau chiar procesul oglindirii realității sub forma de noțiuni, judecăți, raționamente” , iar prin limbă, ,, conștiința practică, reală” (Marx și Engels), ,, realitatea nemijlocită a ideii”. ,, Gândire” și ,, conștiință” nu sunt termeni echivalenți. Termenul ,, conștiință” numește ,, capacitatea omului de a reflecta realitatea sub formă de idei, sentimente sau stări volitive”. Deci gândirea este o parte constitutivă a conștiinței, nu conștiința în totalitate.

Exprimând ,, conștiința practică, reală”, limba oglindește nu numai gândirea (noțiuni,judecăți, raționamente), ci și realitatea simțămintelor și voinței omului. Iată un prim aspect al neechivalenței dintre limbă și gândire. Mai sunt și altele.

Gândirea, de pildă fiind însușire a materiei superior organiate, este ideală, limba este însă materială, în sensul că ,, toate unitățile sale ( propoițiile, morfemele etc.) sunt însă preentate sub formă de sunete.” Apoi, funcțiunea generală a limbii este comunicarea și de formulare a gândirii, funcțiile gândirii sunt de reflectare abstarcă a realității și de transformare activă a lumii obiective. În fine, limba și gândirea se dezvoltă paralel dar nu identic.