Rolul Psihopedagogului în Prevenirea și Combaterea Delicvenței Juvenile

„Rolul psihopedagogului în prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile” este titlul lucrării mele de licenţă, prin care mi-am propus să evidenţiez cât de importantă este cunoaşterea de către toate persoanele implicate în dezvoltarea copilului, a factorilor care determină acest fenomen. Copilul delicvent ajunge să comită o anumită infracţiune datorită mai multor conjuncturi nefavorabile unei dezvoltări optime ca persoană (ex.: familie, colectiv, grup, educaţie defectuoasă etc.) fiind în primul rând o victimă a sistemului în care s-a dezvoltat. De aceea subliniez aici în primul rând importanţa prevenirii fenomenului, pentru a nu se ajunge la comiterea infracţiunii şi la mult mai complexa combatere a sa. Acţiunea de reeducare este mult mai grea pentru toate părţile implicate în demersul educativ, decât cea de educaţie timpurie, corect aplicată încă din copilărie, începând din familie, de la conştientizarea de către părinţi a responsabilităţii pe care o au vis-a-vis de copiii lor.

Fenomenul de delicvenţă juvenilă este încadrat în aria inadaptării sociale, a tulburărilor de comportament şi personalitate, a crizei de identitate şi implică foarte multe probleme ce nu se pot evidenţia şi mai ales soluţiona doar din perspectiva unei singure discipline. Abordarea comportamentului delicvent se realizează atât din perspective pedagogice / educative dar şi juridice, sociologice, psihologice, antropologice, criminologice etc. pentru a oferi un răspuns adecvat şi în special a găsi soluţionările optime la întrebări precum: „Din ce cauze ajung copiii aici?”, „Cum putem preveni fenomenul?”, „Ce posibilităţi de reintegrare socială sunt?” etc. În acest sens este necesară realizarea unor studii detaliate referitoare la trăsăturile individuale şi a variabilelor sociale care caracterizează situaţia de viaţă a minorilor, precum şi a mecanismelor etiologice de producere / declanşare a fenomenului, cercetarea ştiinţifică conexând astfel diverse perspective.

Teama de delicvenţă în rândul populaţiei a devenit o problemă în toate ţările, deoarece în general, valorile protejate de dreptul penal traversează o perioadă de eroziune. Delicvenţa avea înainte valori sociale negative; acum sunt pozitive – consecinţe ale procesului de creştere şi dezvoltare. Trebuie să recunoaştem, din păcate, că astăzi nu mai putem concepe noul model social fără delicvenţă şi consecinţele ei.

CAPITOLUL I

Conceptele de devianţă şi delicvenţă juvenilă

1.1. Delimitări conceptuale privind devianţa juvenilă

Noţiunea de devianţă în sens larg desemnează neconformitatea cu legile sociale. Această neconformitate cuprinde atât actele de încălcare flagrantă a legilor de convieţuire socială sau acţiunile care tind să le schimbe şi să le înlocuiască cu altele, cât şi tipurile de comportamente care se abat de la conduita prestabilită social.

Devianţa constă în orice act de conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societăţii sau ale unui grup social particular Este un tip de comportament care se opune celui convenţional sau conformist şi cuprinde nu numai încălcările legii ci orice deviere de conduită care nu are un caracter patologic constatat medical şi reprezintă o abatere de la normele sociale fiind definită sau percepută ca atare de membrii unui grup social.

Coeziunea şi funcţionarea unui grup sunt reflectate printr-un context normativ exprimat prin: obligaţie normă, regulă, datorie care stabileşte legitimitatea unor acţiuni şi indezirabilitatea altora.

În concepţia lui E.Durkeim norma socială are următoarele funcţii importante (E. Dukeim, apud D. Banciu, 1998).

a) asigură organizarea vieţii sociale pe baze raţionale , obligând societatea să funcţioneze ca o conştiinţă colectivă independentă de voinţele individuale prin stabilirea legitimităţii sau ilegitimitătii unor acţiuni sau conduite care se vor fixa şi transmite de la o generaţie la alta.

b) exercită asupra membrilor comunităţii o constrângere , o presiune colectivă care asigură consensul social, coeziunea şi ordinea socială stimulând respectarea unor valori precum: solidaritate , responsabilitate participarea la realizarea obiectivelor comune.

Aşadar norma reprezintă regula socială de conduită, modelul standard de comportament, definit prin aşteptările sau consensul unui grup social faţă de un anumit tip de comportament. Prin clarificarea acestor aşteptări norma contribuie la reducerea gradului de incertitudine al indivizilor plasaţi în situaţii sociale noi, ambigue.

Din acest punct de vedere devianţa apare ca o acţiune ce dezamăgeşte o experienţă, ce violează o normă socială sau neagă o valoare promovată de grup. Pentru a putea discuta despre devianţă nu este suficient a sublinia doar existenţa unor norme sociale la nivelul unui grup ci şi conformarea comportamentului individual şi de grup cu aceste norme.