Rolul și Activitatea Curții de Justiție a Uniunii Europene în Supravegherea Respectării Legislației de Mediu

Introducere

Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 191 - 193 ale Tratatului CE, la care se adaugă articolele 11 şi 114.

Articolul 191 este cel care trasează obiectivele politicii de mediu şi conţine scopul acesteia - asigurarea unui înalt nivel de protecţie a mediului ţinând cont de diversitatea situaţiilor existente în diferite regiunii ale Uniunii.

În completarea acestuia, Articolul 192 identifică procedurile legislative corespunzătoare atingerii acestui scop şi stabileşte modul de luare a deciziilor în domeniul politicii de mediu, iar Articolul 193 permite Statelor Membre adoptarea unor standarde mai stricte.

Articolul 114 vine în completarea acestuia şi are în vedere armonizarea legislaţiei privitoare la sănătate, protecţia mediului şi protecţia consumatorului în Statele Membre, iar o clauză de derogare permite acestora să adauge prevederi legislative naţionale în scopul unei mai bune protejări a mediului.

Funcţionând într-o altă direcţie, Articolul 11 promovează dezvoltarea durabilă ca politică transversală a Uniunii Europene şi subliniază astfel nevoia de a integra cerinţele de protecţie a mediului în definirea şi implementarea politicilor europene sectoriale. Acestora li se adaugă peste 200 de directive, regulamente şi decizii adoptate, care constituie legislaţia orizontală şi legislaţia sectorială în domeniul protecţiei mediului.

Legislaţia orizontală cuprinde acele reglementări ce au în vedere transparenţa şi circulaţia informaţiei, facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activităţii şi implicării societăţii civile în protecţia mediului ş.a. (de exemplu: Directiva 90/313/CEE privind accesul liber la informaţia de mediu, Regulamentul 1210/90/CEE privind înfiinţarea Agenţiei Europene de Mediu, etc.).

Spre deosebire de aceasta, legislaţia sectorială (sau verticală) se referă la sectoarele ce fac obiectul politicii de mediu şi care sunt: gestionarea deşeurilor, poluarea sonoră, poluarea apei, poluarea aerului, conservarea naturii (a biodiversităţii naturale), protecţia solului şi protecţia civilă (care se regăsesc în planurile de acţiune şi în strategiile elaborate).

După ce este adoptată, legislaţia de mediu devine obligatorie în toate Statele Membre, cu posibilitatea unor clauze de salvgardare, a unor derogări temporare şi a unor perioade de tranziţie (în cazul noilor State Membre), iar Comisia supraveghează aplicarea legislaţiei, beneficiind de sprijinul Curţii Europene de Justiţie care poate fi sesizată dacă Statele Membre sau agenţii economici nu respectă acquis-ul comunitar.

De la crearea sa, în 1952, misiunea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este de a garanta „respectarea legii în interpretarea şi aplicarea" tratatelor. În cadrul acestei misiuni, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene:

c) controlează legalitatea actelor instituţiilor Uniunii Europene;

d) se asigură că Statele Membre îşi îndeplinesc obligaţiile rezultate din tratate şi interpretează dreptul Uniunii la solicitarea instanţelor naţionale.

Astfel, aceasta reprezintă autoritatea judiciară a Uniunii Europene şi, în colaborare cu instanţele din Statele Membre, asigură aplicarea şi interpretarea uniformă a dreptului Uniunii. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, al cărei sediu este la Luxemburg, este compusă din trei instanţe:

1. Curtea de Justiţie;

2. Tribunalul (creat în 1988);

3. Tribunalul Funcţiei Publice (creat în 2004).

De la crearea acestora, au fost pronunţate de către cele trei instanţe aproximativ 15 000 de hotărâri.

Întrucât fiecare stat membru are propria limbă şi un sistem juridic specific, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este o instituţie multilingvă. Regimul său lingvistic nu are echivalent în nicio altă instanţă din lume, deoarece fiecare dintre limbile oficiale ale Uniunii poate fi limbă de procedură. Astfel, Curtea are obligaţia să respecte un multilingvism integral ca urmare a necesităţii de a comunica cu părţile în limba procesului și de a asigura difuzarea jurisprudenţei sale în toate Statele Membre.

1. Curtea de Justiţie

1.1. Introducere

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate juridică şi a preluat competenţele conferite anterior Comunităţii Europene. Prin urmare, dreptul comunitar a devenit dreptul Uniunii Europene şi include, de asemenea, toate dispoziţiile adoptate în trecut în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, în versiunea anterioară Tratatului de la Lisabona.

Expresia „drept comunitar" va fi utilizată atunci când este vorba despre jurisprudenţa Curţii de Justiţie anterioară intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

Alături de Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) continuă să existe. Având în vedere că, în principiu, competenţele Curţii de Justiţie în ceea ce priveşte Euratom sunt aceleaşi cu cele exercitate în cadrul Uniunii Europene - şi pentru claritatea prezentării - orice referire la dreptul Uniunii va acoperi şi dreptul privind Euratom.