Rolul Televiziunii în Publicitate

Cuprins licență Cum descarc?

Introducere 2
CAPITOLUL I - Publicitatea în general 4
1.1 Concept şi realizare 4
1.2. Apariţia şi dezvoltarea publicităţii 9
1.3 Formele şi obiectivele publicităţii 15
CAPITOLUL II - Televiziunea ca suport al publicității 22
2.1 Analiza audienţei şi marketingul de televiziune 24
2.1.1 Scurt istoric 25
2.1.2 Analiza audientei TV 26
CAPITOLUL III – Importanța televiziunii în publicitate 38
Bibliografie 51

Extras din licență Cum descarc?

Introducere
Publicitatea se ocupă cu promovarea bunurilor, serviciilor, companiilor și ideilor, de cele mai multe ori prin mesaje plătite. Scopul direct ale acestor mesaje este stimularea dorințelor clienților potențiali, și formarea asociațiilor pozitive în legătură cu produsul sau compania promovată, scop care este atins prin folosința metodelor de manipulare psihologică mai mult sau mai puțin subtile.
Vânzătorii văd reclama ca o parte constituentă a strategiei generice de promovare a acestora. Alte componente ale promovării sunt reclamele, relațiile publice, vânzările personale și promovarea de vânzări.
Firmele nu trebuie să se limiteze la oferirea bunurilor sau servicilor de calitate. Ele trebuie să-i informeze pe consumatori în legătură cu avantajele acestora. Pentru aceasta, este necesar ca firmele să utilizeze în mod corespunzător instrumentele de promovare în masă ale publicității, promovării vânzărilor și relațiilor publice.
Publicitatea o putem defini ca fiind orice formă plătită de prezentare și promovare impersonală a ideilor, bunurilor sau serviciilor prin mijloace de informare în masă (ziare, reviste, programe de radio, de televiziune și Internet) de către un sponsor bine precizat. Multe organizații folosesc publicitatea pentru a transmite unui anumit public mesaje referitoare la ele însele, la produsele și serviciile lor sau la modul lor de comportament, cu scopul de a determina un răspuns din partea acestuia. Răspunsul poate fi de natură perceptuală: de exemplu, consumatorul își formează anumite păreri în legătură cu un produs sau o marcă, ori acestea pot fi schimbate de către reclamă. El poate fi de natura comportamentală: de exemplu, consumatorul cumpără produsul sau sporește cantitatea cumparată. La publicitate nu apelează numai firme, ci și organizații cu scop nelucrativ si instituții sociale, cum ar fi instituțiile filantropice, muzeele si organizațiile religioase care își promovează cauza în rândul unui public divers. Publicitatea este o bună metodă de a informa și a convinge, cu scopul de a crea preferințe pentru un anumit produs sau de a-i motiva pe consumatori să consume un anumit produs.
Țările Uniunii Europene cheltuiesc anual cu publicitatea aproximativ 45.4 miliarde ECU. Pe măsură ce recesiunea se apropie de sfârșit și economiile naționale ale țărilor membre se înviorează, se prognozeză o creștere a cheltuielilor cu publicitatea în majoritatea țărilor Uniunii Europene.
Sponsorii, cei care susțin financiar acțiunile de publicitate, rămân precauți în privința utilizării optime a bugetului de publicitate, astfel încât să fie atinse obiectivele de comunicare propuse. Organizațiile se ocupă de publicitate în diverse moduri. În cadrul firmelor mici și mijlocii de acestea se poate ocupa cineva din compartimentul comercial sau de marketing. În marile companii pot exista compartimente specializate, care să aibă drept atribuții stabilirea bugetului publicitar, colaborarea cu agenții de profil și derularea de acțiuni de publicitate prin poștă, expoziții cu vânzare și alte forme de care nu se ocupă agențiile respective.
Capitolul 1 „Publicitatea în general” face o prezentare a publicității în general, vorbind despre concepte, realizări, apariția și formele publicității.
În capitolul 2 intitulat “Televiziunea ca suport al publicității” face o prezentare a televiziunii și principalele moduri de măsurare a audienței.
Capitolul 3” Importanța televiziunii în publicitate” face o analiză a importanței televiziunii în publicitate. 
CAPITOLUL I - Publicitatea în general
1.1 Concept şi realizare
Publicitatea este unul din elementele utilizate, de regulă pentru prezentarea convingătoare a produsului sau serviciului către cumpărator sau utilizator. Pentru mulţi dintre cei implicaţi ca : beneficiari de reclamă, agenţi de publicitate sau consumatori, publicitatea reprezintă elementul de comunicare principal în mixul de marketing. De fapt, publicitatea este cel mai evident element şi poate fi lesne de identificat.
Întregul mix de marketing conţine căi de comunicare potenţiale sau reale folosite în întregime, când sunt descoperite, pentru a stimula cumpărarea şi consumul. De pildă, se recurge la colorarea particulelor unui detergent pentru a i se evidenţia diferiţi ingredienţi şi avantajele lor; se asigură unui mic produs electric elemente de design care să dezvăluie că se adresează tineretului sau că e la modă; de cele mai multe ori, se concep ambalaje care fac mai mult decât să protejeze produsele – ele le conferă “ o marcă “ şi uneori chiar mai mult. Chiar şi procesul de distribuţie poate comunica unele elemente despre o marcă; la fel şi preţul. Faptul că preţul produsului nostru este mai scăzut sau mai ridicat decât al concurenţilor reprezintă un mesaj posibil care comunică pieţei şi alte lucruri. Ca preţ relativ, poate produce o marjă mai mică şi un volum mai mare de vânzări sau o marjă mai mare şi un volum mai mic al vânzărilor, dar fiecare din aceste posibilităţi poate duce, mai mult sau mai puţin, la obţinerea unui profit. Ca modalitate de comunicare, poate lămuri unele aspecte referitoare la calitate, segment de piaţa, utilizare finală şi altele. În această privinţă, preţul trebuie să fie compatibil cu strategia aplicată celorlalte elemente ale mixului de marketing, inclusiv promovarea din care face parte publicitatea.

Fisiere în arhivă (1):

 Rolul Televiziunii in Publicitate.doc

Imagini din acest licență Cum descarc?

Bibliografie

1. MCQUAIL DENIS, WINDAHL SVEN, “Modele ale comunicării”, pag. 113, Editura comunicare.ro, Bucureşti, 2001
2. FISKE JOHN, “Introducere în ştiinţele comunicării“, Editura Polirom, Iaşi, 2003
3. MCQUAIL DENIS, WINDAHL STEVEN, “Modele ale comunicării”, Editura comunicare.ro, Bucureşti, 2001
4. THOMSON JOHN B., “Media şi modernitatea”, Editura Antet, Bucureşti
5. KING LARRY, “Secretele comunicării”, Editura Amaltea, Bucureşti, 1999.
6. STAVRE ION, „Reconstrucţia societăţii româneşti prin audiovizual”, Editura Nemira, Bucureşti, 2004.
7. GERBNER GEORGE, „Cultural indicators: the case of violence in television drama", Annals of the American Association of Political and Social Science, nr. 338, pag. 69-81, 1970.
8. *** Manual pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est, Editura Metropol, Bucureşti, 1992.
9. NICOLAE STANCIU, PETRE VARLAN, „Managementul televiziunii„ Editura Libra Vox, Bucureşti, 2001
10. NICOLESCU OVIDIU, „Strategii manageriale de firmă”, Editura Economică, Bucureşti, 1996.
11. Anuarul Statistic al României, 1998, Comisia Naţională de Statistică
12. POPESCU, CRISTIAN F., “Practica jurnalismului de informare“, pag. 49, Ed. Universităţii "Lucian Blaga", Sibiu, 1998.