CAPITOLUL I ROMANUL ROMÂNESC INTERBELIC pag. 2 CAPITOLUL II PERSPECTIVA NARATIVĂ ÎN ROMANUL ANALITIC pag. 11 CAPITOLUL III PERSONAJELE ÎN PROZA DE ANALIZĂ INTERBELICĂ pag. 26 BIBLIOGRAFIE pag. 40
CAPITOLUL I ROMANUL ROMÂNESC INTERBELIC Primele romane româneşti au apărut la jumătatea secolului al XIX-lea, în focul luptelor pentru o societate modernă, apropiată marilor cuceriri ale civilizaţiei europene. Biografia romanului românesc a rămas mai mult de un secol ascunsă în paginile unor reviste, unii autori preferând anonimatul în conformitate cu obiceiul romantic al timpului. Primele romane româneşti pot fi clasificate în social-politice, sentimentale şi de moravuri, iar ca structură artistică sunt clasice, de mistere, cu puternice influenţe romantice. O analiză atentă a acestora va scoate în evidenţă apropierea de literaturile europene (Balzac, Eugène Sue, Lamartine) şi un amestec de structuri artistice aparţinând celor două direcţii principale, clasicism şi romantism. Majoritatea acestor romane vizează socialul, moravurile şi dezvoltă o puternică acţiune critică şi de observaţie asupra societăţii. Romanul a parcurs în literatura română o evoluţie anevoioasă, traversând a doua jumătate a secolului al XIX-lea cu o prelungită etapă de cristalizare şi maturizare, în care sunt puţine operele cu adevărat valoroase. dezvoltarea genului, până la 1920, e contradictorie, deosebit de lentă şi cu puţine reuşite valorice. Romanele lui Dimitrie Bolintineanu Manoil şi Elena, al lui M. Kogălniceanu Tainele inimii şi romanul lui Radu Ionescu Donjuanii din Bucureşti rămân neterminate, dovedind lipsa de experienţă şi de conştiinţă artistică. Romanele lui Baronzi, Pantazi Ghica, Grandea sunt adaptări şi imitaţii melodramatice, fără valoare artistică. Primul roman valoros este Ciocoii vechi şi noi (1863) de N. Filimon, urmat, mult mai târziu, de romanul Mara de Ioan Slavici. Romanul Mara este primul pas important în istoria genului, „aproape o capodoperă” cum îl considera G. Călinescu. Chiar de la apariţie, romanul a fost receptat diferit de critică. Autorul sondează în sufletele personajelor, le analizează asemeni unui psiholog fin şi profund. Analist profund, capabil să sondeze sufletul uman, Slavici se dovedeşte în multe direcţii un înaintaş al lui Liviu Rebreanu. Primele elemente de analiză psihologică în literatura română au fost promovate odată cu literatura romantică care investiga dimensiunea interioară a personajelor (Dimitrie Bolintineanu) şi cu proza sfârşitului de secol (Ioan Slavici, Duiliu Zamfirescu, Alex. Vlahuţă) care a adus în literatură stările obsesive, dereglările morbide în comportamentul personajelor. Epoca dintre cele două războaie mondiale este cea de-a doua mare epocă în literatura română după perioada marilor clasici. Într-un interval de timp relativ scurt, aproximativ douăzeci de ani, literatura română atinge un nivel european, putând fi comparată cu oricare altă amre literatură. Dacă în epoca marilor clasici exista un singur poet, prozator, dramaturg sau critic, în perioada interbelică numărul scriitorilor importanţi creşte considerabil. Atât în poezie, cât şi în proză, se experimentează stiluri şi influenţe dintre cele mai diferite. Proza românească interbelică se îndreaptă tot mai mult după război către construcţiile epice masive. Aceasta este perioada de maximă înflorire a romanului. Romancierul trebuie să dovedească o întinsă cunoaştere a vieţii, un puternic spirit de observaţie, capacitatea de a surprinde fenomenele sociale caracteristice, de a crea tipuri şi desfăşura conflicte, de a asigura ansamblului unitate structurală. Aceste condiţii nu puteau fi satisfăcute decât cu preţul unor eforturi mai îndelungate. Afirmarea târzie a romanului românesc a fost privită şi explicată diferit de critica de specialitate. E. Lovinescu lega întârzierea romanului de structura rurală a ţării prea puţin complicată pentru a da naştere la conflicte şi eroi viabili.
Nicolae Balotă – Romanul românesc în secolul XX, editura viitorul românesc, Bucuureşti, 1997 G. Călinescu – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1985 Valeriu Ciobanu – Hortensia Papadat-Bengescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965 Pompiliu Constantinescu – Scrieri, Editura pentru literatură, 1967 Ov. S. Crohmălniceanu – Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva, Bucureşti, 1973 Mihail Diaconescu – Gib Mihăescu, Bucureşti, 1973 Elena Filipaş – Retorică şi semnificaţie, editura Pideia, Bucureşti, 1993 Florea Ghiţă – Gib I. Mihăescu (monografie), Editura Minerva, Bucureşti, 1984 N. Manolescu – Lecturi infidele, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966 N. Manolescu – Istoria literaturii române. Studii, Editura Academiei, Bucureşti, 1979 N. Manolescu – Arca lui Noe, vol. II, editura Eminescu, Bucureşti, 1993 Dumitru Micu – Romanul românesc contemporan, Bucureşti, 1959 Alina Pamfil – Spaţialitate şi temporalitate. Eseuri despre romanul românesc interbelic, Editura Dacopress, Cluj-Napoca, 1993 Irina Petraş – Proza lui Camil Petrescu, editura Dacia, 1981 Aurel Petrescu – Opera lui Camil Petrescu, editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Al. Piru - Istoria literaturii române, Bucureşti, Editura „Grai şi suflet-Cultura Naţională”, 1994 Al. Piru - Liviu Rebreanu, Bucureşti, Editura Tineretului, 1965 Adrian Dinu Rachieru - Pe urmele lui Liviu Rebreanu, Editura Sport-Turism, 1986 Lucian Raicu - Liviu Rebreanu, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1967. Sanda Radian – Portrete feminine în romanul românesc interbelic, editura Minerva, Bucureşti, 1986 Valeriu Râpeanu – Scriitorii dintre cele două războaie mondiale, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1986 Eugen Simion – Un portret în fragmente, Editura Cartea Românească, 1981
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
