Rugăciunea domnească în exegeză biblică și patristică

RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ ÎN EXEGEZA BIBLICĂ ŞI PATRISTICĂ. PRELIMINARII

„Omenirea întreagă are nevoie de iertarea păcatelor astfel că prezenţa acestei cereri în actul de rugăciune al omului către Dumnezeu este o condiţie sine qua non în iconomia mântuirii.”

Lucrarea de disertaţie, cu tema aleasă de mine, “Rugăciunea domnească în exegeza biblică şi patristică”, este un subiect controversat şi cu implicaţii deosebite, în cadrul analizei subiectului prin prisma celor doi subiecţi, omul şi Dumnezeu, copilul special şi educatorul. Am ales această temă, din dorinţa şi interesul de aprofundare, cu speranţa că voi înţelege mai bine actualele probleme ale societăţii şi voi putea să comunic operativ, corect şi eficient.

Prin realizarea acestei lucrări am înţeles că problemele, interesele, trebuiesc tratate pro şi contra pentru a descoperi adevărul despre necesitatea şi impunerea lor, deasemeni am căutat să aflu cauzele şi condiţiile fenomenelor tratate.

Legătura implicită între iertarea aproapelui şi iertarea omului de către Dumnezeu reprezintă un consens patristic. Inevitabil însă, absenţa iertării fraterne obturează accesul la mântuire prin împietrirea inimii, ceea ce dă naştere la rostirea stearpă a rugăciunii. Rugăciunea Domnească stârneşte credinţa în măsura în care, cu ajutorul energiei din om, se orienteză către nădejdea mântuirii.

Aşa cum se vede din cuprins, lucrarea este structurată în cinci capitole şi douăzeci de subcapitole. Astfel, în debutul lucrarii, am prezentat Rugăciunea Domnească aşa cum am regăsit-o rostită de Domnul Iisus, cum ne este prezentată în Evanghelia după Matei şi Luca şi de asemeni cum o regăsim în scrierile sfinţilor părinţi. (Rugăciunea Domnească lipseşte din Evanghelia după Marcu) În continuarea lucrării am prezentat împărţirea tematică a Rugăciunii Domneşti privind adresarea de început, cele trei cereri referitoare la Dumnezeu, cele trei cereri referitoare la om, încheierea, precum şi tâlcuirea acesteea de către Sf. Ioan Gură de Aur.

Capitolul trei l-am dedicat analizei celor şapte cereri cuprinse în Rugăciunea Domnească. Cele şapte cereri cuprind năzuinţa credinciosului ca numele Tatălui să se sfinţească în el („Sfinţească-se numele Tău”), ca împărăţia Lui să fie „printre noi şi în noi” („Vie împărăţia Ta”), iar rugătorul să fie vrednic de a împlini voia lui Dumnezeu pe pământ, aşa precum îngerii o împlinesc în cer: („Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”).

„Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă, astăzi”, cea de-a patra cerere, înseamnă că dorim a primi de la Domnul tot ceea ce ne trebuie pentru întreţinerea vieţii trupeşti şi sufleteşti. Iertarea păcatelor noastre, în aceeaşi măsură în care şi noi suntem în stare să iertăm celor ce ne greşesc, o cerem atunci când spunem „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Cerem Tatălui ca „harul Lui să ne ferească de ispitele, care întrec puterile noastre” (Mărturisirea ortodoxă, II, 23) atunci când invocăm „Şi nu ne duce pe noi în ispită”, ca, în finalul rugăciunii, să formulăm către Dumnezeu şi cea de-a şaptea cerere: „Ci ne mântuieşte de cel rău”, cel rău fiind „diavolul cel potrivnic”, cum zice Sfântul Chiril al Ierusalimului. Tălmăcirea Sfântului Ioan Gură de Aur, socotit până astăzi cel mai mare propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu din Biserica creştină, se caracterizează prin simplitate şi profunzime, claritatea stilului, expunerea sistematică şi înlănţuirea logică a ideilor.

În partea a doua a lucrării, partea de cercetare privind predarea religiei şi, implicit, a Rugăciunii Domneşti, elevilor din centrele şcolare pentru educaţie incluzivă, am încercat să găsesc deosebirile între metodele clasice de predare şi cele interactive, să aflu diferenţa rezultatelor obţinute într-o clasă cu elevi CES.

În cadrul acestei cercetări am realizat un plan de lecţie privind predarea Rugăciunii Domneşti, la clase diferite, atât ca structură de elevi cât şi ca an de învăţământ, am studiat metodele de învăţare a elevilor, am efectuat evaluarea cunoştinţelor dobândite de elevi, bazându-mă pe diferenţele metodelor utilizate de aceştia pentru receptarea şi aprofundarea cunoştinţelor. Tot în cadrul acestei cercetări am realizat grafice pentru cercetarea efectivă şi am stabilit rezultatele testului de evaluare pe eşantioane de elevi.

În cele din urmă am stabilit diferenţele dintre metodele clasdice şi metodele moderne de predare - învăţare şi eficienţa acestora în cadrul grupurilor care conţin elevi cu CES.

Evaluarea elevului cu CES trebuie realizată la nivelul posibilităţilor sale, individualizat, (în mod diferit de evaluarea celorlalţi elevi. Evaluarea curentă (atât conţinutul evaluării cât şi aprecierea, notarea rezultatelor) trebuie să fie individualizată, la nivelul posibilităţilor elevului, diferită de cea a celorlalţi colegi. Evaluările scrise (extemporale, teze) trebuie adaptate elevului: sarcinile trebuie să fie mai puţine decât ale celorlalţi copii, pentru a putea fi înţelese şi rezolvate în timp util, sarcinile trebuie să conţină toate explicaţiile necesare înţelegerii lor.

Absolvirea cursurilor şi realizarea lucrării pentru obţinerea gradului didactic I, mi-au permis să realizez înţelegerea corelaţiei dintre drept, morală, credinţă, libertate şi responsabilitate, să sesizez formele şi modurile de obţinere şi aplicare a corectitudinii, în toate aspectele vieţii cotidiene.