Cuprins
- INTRODUCERE 2
- CAPITOLUL 1: CONCEPTUL, NATURA ŞI FORMELE SALARIULUI 5
- 1.1 Piaţa muncii şi salariul 5
- 1.1 Conceptul şi natura salariului 7
- 1.2. Formele de existenţă a salariului 10
- 1.3 Forme de salarizare 12
- CAPITOLUL 2: SALARIUL ÎN ROMANIA 16
- 2.1 Particularităţi ale pieţei muncii în România 16
- 2.2 Salariu în România 24
- 2.3 Salariu minim în România 26
- 2.4 Salariu mediu în România 31
- 2.5 Impozitarea salarială 39
- CAPITOLUL 3: SALARIZAREA ÎN ROMÂNIA COMPARATIV CU CEA A STATELOR MEMBRE UE 48
- 3.1 Salariu minim în Europa 48
- 3.2 Salariu mediu în Europa 52
- CONCLUZII 55
- BIBLIOGRAFIE 58
Extras din licență
Introducere
În teoria şi practica economică, salariul ocupă un loc deosebit de important.Termenul ca atare este de origine latină. Salarium era suma ce se plătea fiecărui soldat roman pentru cumpărarea sării. Soldatul era un om dependent şi i se acorda salarium, în virtutea acestei dependenţe un om liber nu primea salarium. Termenul s-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unui om care este dependent de altul, fie juridic, fie economic. Salariul apare ca venit ce revine factorului muncă datorită participării nemijlocite a lui la activitatea economică.
De la început trebuie să precizăm faptul că salariul nu a existat în toate timpurile, cu toate că factorul muncă a participat în toate timpurile la procesul de producţie. De fapt, este de neimaginat un proces de producţie, în general, activitatea economică, fără prezenţa factorului muncă. Atunci, apare limpede că salariul, privit ca venitul persoanelor care participă prin munca lor proprie la procesul de producţie, este o categorie economică ce a apărut în anumite condiţii social-economice, odată cu apariţia în societate a unor oameni lipsiţi de toate condiţiile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea producţiei, în afară de forţa muncii lor, care, pentru ei, apărea ca singurul mijloc de existenţă.
Dacă ne imaginăm un producător independent, un meseriaş, observăm că acesta posedă în plină proprietate toate condiţiile materiale de producţie pe care împreună cu munca lui le foloseşte după cum crede de cuviinţă, în procesul de producţie. În acest caz, este firesc ca tot ce obţine el, întreaga valoare creată sa-i aparţină în întregime. Nimeni altcineva nu are dreptul să-i ceară nici o particolă din valoarea nou creată de el, în afară poate de stat, care pentru serviciile aduse comunităţii , deci şi meşteşugarului, percepe impozitul pe venit. Putem spune oare că venitul meşteşugarului obţinut prin munca sa proprie îmbracă forma de salariu? Desigur nu, deoarece categoria de salariu nu reflectă toate tipurile de venituri obţinute de factorul muncă de-a lungul timpului, el nu apare ca formă tip a venitului, ci ca venit ce revine factorului muncă în anumite condiţii social-economice. Aceste condiţii sînt acelea în care posesorul forţei de muncă, nu posedă altceva decît aptitudinile lui fizice şi intelectuale, priceperea lui, capacitatea lui de a munci, care reprezintă singura lui sursă de existenţă. Lipsit de ceilalţi factori de producţie, el este lipsit şi de mijloacele necesare traiului, singura lui alternativă este să-şi închirieze forţa lui de muncă, singurul bun pe care îl posedă, de pe urma căruia să obţină venitul necesar traiului. Dar acest lucru, îl poate face numai dacă este cetăţian liber, egal în drepturi cu toţi ceilalţi. Dacă nu ar fi cetăţean liber, ci sclav, sau iobag, el nu ar putea închiria forţa lui de muncă, deoarece aceasta aparţine de drept stăpînului de sclavi, sau feudalului, iar rezultatele muncii lui vor fi însuşite de către aceştea în virtutea posesiei de către ei a factorului muncă.
În condiţiile contemporane , salariul reprezintă cea mai frecventă formă de venit, nivelul lui condiţionează situaţia economică a unui număr însemnat de persoane. El exprimă atît retribuirea muncii de execuţie a lucrătorilor propriu-zişi, cît şi remunerarea muncii celor ce execută activităţi de concepţie şi conducere. Deci, salariul apare, nu pur şi simplu ca preţ al muncii, ci ca preţ al îchirierii forţei de muncă, a capacităţii de a munci, a unor oameni liberi juridic şi, desigur, ca preţ al serviciilor aduse prin munca depusă de către aceşti oameni. Aşa cum arată P.A.Samuelson, laureat al premiului “Nobel” pentru economie, “omul este mai mult decît o marfă, cu toate că este adevărat că omul închiriează serviciile sale pentru un preţ. Acest preţ este nivelul salariului, care este de la distanţă cel mai important preţ”.
CAPITOLUL 1: CONCEPTUL, NATURA ŞI FORMELE SALARIULUI
Modalităţile de formare a veniturilor participanţilor la viaţa economică se explică prin formele specifice de remunerare a serviciilor aduse în cadrul activităţii economice de fiecare factor de producţie.
Astfel, factorul muncă pentru contribuţia adusă în activitatea economic este remunerat prin salariu, ca preţ al muncii ce se formează pe piaţa muncii.
1.1 Piaţa muncii în România – noţiuni teoretice
Factorul muncă reprezintă conditia generală a oricărei activităţi şi se asigură, ca şi ceilalti factori de productie, prin intermediul pieţei.
Piaţa muncii se întemeiază, de asemenea, pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta. Ea funcţioneaza în fiecare ţară, pe diferite grupuri de ţări şi la scara mondială. Orice activitate, care se initiază sau există în societate, generează nevoia de muncă. Aceasta reprezintă volumul total de muncă necesar activităţilor dintr-o ţară pe o perioada dată. Dar ea nu constituie în întregime o cerere care se exprimă (manifestă) pe piaţa muncii. Condiţia generală pentru ca nevoia de muncă să ia forma cererii de muncă este remunerarea sa, salarizarea ei. De aceea, în cererea de muncă nu se includ activităţile care se pot realiza de către femeile casnice, miliari în termen, studenţi, alţi nesalariaţi.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Salariul in Romania.doc