Șansele de reintegrare socială a persoanelor fără adăpost

INTRODUCERE

Motivul alegerii temei

Ca asistent social în devenire în timpul facultăţii am făcut practică în diferite instituţii şi am intrat în contact direct cu diferite categorii de beneficiari .

Ca stundent din provincie în Bucureşti ,fără a avea o locuinţă propie aici am avut multe experinţe legate de locuinţă .

În ultimul an de facultate am fost repartizată pentru perioada de practică la o asociaţie care se ocupă de persoanele fără adăpost . Am fost surprinsă să aflu că unii dintre beneficiarii au fost înşelaţi, au fost alungaţi din casa propie, că şi-au pierdut un serviciu bun şi acum singura lor locuinţa o reprezintă strada. Ei au discutat cu noi şi ne-au povestit viaţa lor, cum au ajuns singuri sau cum au ajuns cu copii în stradă, fără a avea o locuinţă, cum rudele i-au refuzat fără ezitare când au solicitat sprijinul lor pentru a depăşi acest impas .

Din timp petrecut alături de aceştia am observat că cel mai dureros pentru ei sunt conflictele de natură famială, conflictele cu prietenii, indiferenţa acestora şi pirderea sprijinului venit din partea lor. De multe ori s-au oprit brusc din a povesti pentru că îşi aminteau ceva dureros. Pierderea locuinţei, pierderea familiei, a locului de muncă, a prietenilor duc de cele mai multe ori către auto-excluziune şi dereglări emoţionale şi sprijinul oferit de ei joacă un rol foarte important în procesul de reintegrare .

Această categorie socială este peste tot, de la străzile mari şi alogometare ale oraşelor din America până în stăzile oraşelor mai puţin dezvoltate. Este pretutindeni şi o vede toată lumea. Sau mai bine zis, o văd cei care vor .

Cum au ajuns ei in această situaţie? Unde este soţia/soţul? Unde sunt copii pe care i-au crescut? Unde s-a dus puţinul lor pe care l-au reuşit să-l strângă după atâţia anii de muncă grea? Unde le este liniştea şi bucuria unei bătrâneţi mult dorite? De ce nimeni nu-şi aminteşte de o mamă, de un tată, de o soră sau frate, de un bunic sau bunică.sau poate mai grav de propiul copil ?

La aceste întrebari nu vrem să vedem sau să aflăm răspunsul ?

Ca simplu om am observat că de multe ori trecem pe lângă ei, ne uităm cu dispreţ, îi tratăm urât, îi jignim, le adresăm cuvinte urâte.Cred că nici unul dintre noi nu ne-am gândit la motivele pentru care au ajuns în această situaţie sau, mai grav, că noi am putea să ajungem în această situaţia .

Scopul lucrării este de a prezenta viaţa oamenilor străzii şi identifcarea barierelor care apar în procesul de reintegrare în urma pierderii locuinţei, importanţa sprijinului şi înţegerii venite din parte familei, prietenilor, comunităţii, dorinţa de a face parte dintr-un grup, satisfacerea nevoilor, motivaţia în a trece peste acest obstacol, influenţa unui trecut agitat în îmbunătăţirea situaţiei în viitor .

Uneori, obstacolele apărute au legătură cu resursele interne sau cu factorii externi. Analizând fenomenul, am constatat că există o strânsă relaţie între mediul extern şi individ .

În contextul social al ţării noastre persoanele fără adăpost sunt marginalizate pe de o parte de comunitate, şi pe cealaltă parte de către ei înşişi. Văzându-se în această situaţie ei îşi pierd motivarea, dorinţa de a ieşi din acest impas, retregându-se din viaţa profesională, viaţa personală, viaţa socială .

Devin umbre a ceea ce au fost odată.

Capitolul 1.Persoana în familie vs. persona fără adăpost: definiţii şi caracteristici

Omul prin natura lui nu poate trăi izolat. El se află într-o continuă formare şi afiliere în relaţii psiho-sociale, care îl menţin activ pe toată durata existenţei. Încă din copilărie omul achiziţionează modele comportamentale legate de modul în care să formeze şi să întreţină relaţii inter-personale, pe care mai târziu le aplică. La baza societăţii întâlnim relaţia de căsătorie, de formare a unei familii. Concluzia generală a psihologilor şi personalităţilor contemporane este că instituţia familială şi-a pierdut din valoare. Omul contemporan este prins în mirajul activităţilor profesionale cât mai bine dezvoltate, în satisfacerea nevoilor propii, în atingerea unor idealuri şi evită sau amână momentului întemeierii unei familii .

Din punct de vedere sociologic ,familia reprezintă „exempul tipic de grup primar” , caracterizat prin puternice relaţii „face to face”, prin apropierea şi colaborarea intimă a tuturor membrilor ei .

„Familia reprezintă ,în orice societate, o formă de comunitate umană alcătuită din cel puţin doi indivizi, uniţi prin legături de căsatorie şi/sau paterne, realizând , mai mult sau mai puţin ,latura biologică şi/sau cea psihologică .”

Mary Richmond (apud Hartman,Laird) susţine că în societatea modernă familia reprezintă „toţi care împart acceaşi masă”

O altă definiţie a termenului de familie a fost dată în 1983 de către Hartman şi Laird, respectiv :

„o familie devine familie când doi sau mai mulţi indivizi decid că ei formează o familie şi asta înseamnă că, în momentul respectiv pe care îl trăiesc împreună, ei dezvoltă o intimitate în care îşi împartăşesc nevoile emoţionale de apropiere, de a trăi într-un spaţiu numit de ei «căminul lor » şi în care se definesc roluri şi sarcini necesare pentru a satisface nevoile biologice, sociale şi psihologice.”

Consider că această definiţie reprezintă imaginea cât mai aproape de realitate a ideii de familie în ansamblul ei, prin totalitatea legăturilor care se formează între membrii ei. Locuirea în comun într-un spaţiu numit «cămin» şi desfăşuraea de activităţii comune duc la întărierea legăturilor între membrii pe fondul sentimentelor de iubire, respect, apartenenţă la un grup şi solidaritate. Sentimentul de siguranţă oferit de familie ajută la dezoltarea unui comportament armonios al membrilor ei. În cadrul familiei individul îşi satisface o parte din nevoie fundamentale descrise de către Maslow .