Cuprins
- Introducere 5
- Capitolul 1
- Aspecte generale ale industriei de pielarie 6
- 1.1Piaţa româneasca de încălţaminte 7
- 1.2Concurenţa externă 9
- 1.3Lohnul 11
- Capitolul 2
- Prezentare generala a societăţii S.C. Almi Internaţonal S.R.L 17
- 2.1 Scurt istoric al societăţii 18
- 2.2. Date de identificare legală a societăţii 18
- 2.3 Obiect de activitate 19
- 2.4 Procesul tehnologic 19
- 2.5 Structura organizaţională 22
- 2.6 Sistemul informaţional 32
- 2.7 Producţia 2005-2007 32
- 2.8 Introducerea produselor noi 36
- 2.9 Organizarea contabilităţii 37
- Capitolul 3
- Certificare ISO 9001:2000 44
- 3.1 Politica in domeniul calităţii 44
- 3.2 Responsabilitate şi autoritate in domeniul calităţii 45
- 3.3 Sistemul de management al calităţii 45
- 3.3.1 Cerinte generale 45
- 3.3.2 Cerinte referitoare la documentaţie 46
- 3.4 Angajamentul managementului 46
- 3.4.1 Politica şi scopul in domeniu 46
- 3.4.2 Domeniul de aplicare 46
- 3.4.3 Referinţe 46
- 3.4.4 Responsabilitate 46
- 3.4.5 Mod de a satisface cerinţele 46
- 3.5 Orientarea catre client 47
- 3.6 Politica referitoare la calitate 47
- Capitolul 4
- Managementul resurselor 49
- 4.1 Asigurarea resurselor 49
- 4.1.1 Politica şi scopul în domeniu 49
- 4.1.2 Domeniul de aplicare 49
- 4.2 Resurse umane 50
- 4.2.1 Consideraţii generale 51
- 4.2.2 Competenţa 51
- 4.3 Infrastructura 52
- 4.4 Mediu de lucru 52
- Concluzii genrale 53
- Bibliografie 54
- Anexă 55
Extras din licență
Introducere
Încălţamintea este un produs de maximă necesitate pentru om, care a aparut din cele mai vechi timpuri. Cu mii de ani în urmă, oamenii au cautat fel de fel de soluţii pentru a-şi proteja picioarele de frig şi umezealş. Astfel, au apărut primele modele de încălţăminte. Pe atunci, pe nimeni nu interesa forma şi aspectul acestora, singura preocupare fiind aceea de a se apara de vitregiile vremii. În prima etapă a dezvoltarii societăţii omeneşti, încălţămintea era formată dintr-o bucată de piele brută, netăbăcită, înfăşurată strâns în jurul piciorului şi fixată de glezna cu o cureluşă de piele. O dată cu apariţia primelor unelte rudimentare de cusut, confecţionate din piatră, os sau lemn, omul preistoric a putut să-şi îmbunătăţească tehnica de producere a încălţămintei, prin coaserea ei cu ajutorul tendoanelor de la animale sau al unor cureluşe subţiri din piele. Acest model de încălţăminte a fost purtat de către populaţia saracă chiar până în secolele al XI-lea şi al XII-lea. O variantă a acestui tip de încălţăminte este şi opinca, foarte raspândită în ţara noastră şi cunoscută încă de pe vremea sciţilor. Apariţia maşinii de cusut, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a permis trecerea la confecţionarea părţii de sus a încălţămintei din mai multe piese, cu proprietăţi diferite, în funcţie de uzura diferită la care sunt supuse, usurâd, totodată, şi împreunarea prin coasere a părţii superioare cu cea de jos. În ultimul secol, feţele încăltămintei nu s-au schimbat decât puţin, doar ca formă şi aspect, după cerinţele modei. În schimb, partea de jos a început să sufere schimbări esenţiale în momentul în care au început să fie utilizate pe scară largă materialele de înlocuire a pielii cu lemn pentru glencuri şi tocuri, cu cauciuc şi mase plastice pentru talpă. O dată cu înlocuirea materialelor pentru talpă se schimbă şi metodele de fixare a pieselor componente ale încălţămintei, folosindu-se unele de mare productivitate, ca lipirea şi vulcanizarea. Pîna spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, forma interioară a încălţămintei era simetrică, fiind total necorespunzătoare şi incomodă din cauza asimetriei picioarelor. Treptat, s-a trecut la confecţionarea încălţămintei asimetrice, a cărei forma interioară se apropie din ce în ce mai mult de forma piciorului.
Capitolul 1
Aspecte generale ale industriei de pielărie – incălţămintea din România
Industria de pielărie este una din industriile tadiţionale în România. Pielea, ca produs final din tăbăcării, reprezintă materia primă pentru alte industrii: încălţăminte (cca.62%), îmbrăcăminte (cca. 15%), articole de marochinărie (cca.12%), tapiţerie mobilă şi auto (cca. 11%). Prelucrarea pieilor generează, în acelaşi timp, sub-produse aplicabile în alte domenii de activitate: sursă de proteine pentru alimente, produse medicale şi cosmetice piei şi talpă artificiale etc.
Industria de pielărie – încălţăminte a avut în perioada 1965 – 1980 o dezvoltare intensivă cu o importantă contribuţie economică în special în judeţele Timiş, Sibiu, Cluj, Bihor şi în Bucureşti. În acea perioadă, majoritatea echipamentelor şi auxiliarilor chimici trebuiau să fie de producţie românească, iar producţia de piei şi produse din piele era direcţionată către consumul intern şi către statele socialiste.
După 1989, industria de pielărie – încălţăminte din România a trebuit să facă
faţă competiţiei industriilor şi produselor performante din piaţa europeană şi mondială.
La începutul acestei perioade, difereţele între nivelul tehnic/tehnologic din
ţara noastră şi cel din ţările dezvoltate era de 15 – 20 ani.
Din 1990 cererea internă pentru produse din piele a scăzut continuu, piaţa ţărilor socialiste (CAER) a dispărut, iar calitatea şi competitivitatea produselor româneşti erau inferioare.
Simultan, exporturile şi importurile de materii prime şi produse finite s-au liberalizat, iar preţurile resurselor energetice au crescut în mod drastic, ducând la decapitalizarea şi astfel la închiderea, ca neprofitabile, chiar a unor unităţi viabile.
Ca urmare a tuturor acestor factori interni şi externi, în sectorul de pielărie încălţăminte a început un proces de restructurare industrială:
- Tehnologiile şi echipamentele neperformante au fost schimbate, acolo unde au existat posibilităţi financiare, cu unele noi, moderne şi mult mai flexibile;
- Reorganizarea fluxurilor tehnologice şi dezvoltarea unui management eficient;
- Modernizarea tăbăcăriilor în special în sectorul de finisare;
- Schimbări semnificative în procesarea pieilor brute prin diminuarea resurselor interne şi creşterea importului de piei finite pentru încălţăminte şi marochinărie;
După 1994 cca. 80% din producţia de încălţăminte se realizează în sistem lohn, iar cererea de piei finite pe piaţa internă a scăzut drastic.
Cu toate aceste probleme şi deficienţe, industria de pielărie – încălţăminte rămâne un sector important al economiei româneşti, un sector care încearcă să-şi crească competitivitatea produselor în condiţiile pieţei unice. Astfel, în anul 2004 industria de pielărie încălţăminte a realizat: [1]:
- 0.9% din produsul intern brut al României;
- 5.2% din personalul angajat în industrie lucrează în acest domeniu;
- 8.9% din exportul României;
- 4.5% din importul României;
- 1.6% din producţia industrială a României.
Pe piaţa internaţională, industria de pielărie – încălţăminte din România ocupă un loc important: în UE cca 85%, America de Nord cca. 3,2%, CEFTA cca. 2%, CSI cca. 1%, alte state cca. 8,8%. Dintre ţările Central şi Est Europene (CEECs), România este pe primul loc în ceea ce priveşte exportul de încălţăminte pe piaţa UE şi pe locul 9 în lume.
1.1 Piaţa românească de incălţăminte
Piaţa românească de încălţăminte este estimată la aprox 1.2- 1.4 miliarde euro. Industria de încălţăminte din România exportă aproape tot ce produce.
Situaţia producătorilor români de încălţăminte se înscrie în trendul general: puţini din cei circa 2.000 de producători din sector s-au incumetat pană acum să se „aventureze“ producând sub marcă proprie pentru co-naţionali, sugerează indirect cifrele .
Preview document
Conținut arhivă zip
- SC Almi International pe Piata Incaltamintei - Proiect Licenta.doc