Schimbări în Viața Profesională a Femeilor din România în Perioada 1985-2007

Capitolul I

Argumentarea temei şi actualitatea sa:

Prezentul dezvăluie o preocupare tot mai accentuată privind problemele legate de identitatea de gen iar acest fapt este evidenţiat de numărul deosebit de mare a lucrărilor bazate pe această tematică atât în domeniul sociologiei cât şi a psihologiei, antropologiei, filozofiei, ştiinţele educaţiei, etc. Istoric vorbind, preocupările din acest domeniu se pot divide în două mari orientări şi anume: una tradiţionalistă care susţine existenţa unei diferenţe clare şi de netrecut dintre cele două genuri precum şi o orientare modernă care doreşte să evidenţieze asemănările precum şi egalităţile care există între acestea.

Studiile privind condiţia femeii şi evoluţia sa pe teritoriul României sunt mai puţin punctuale din punct de vedere metodologic şi sunt prezentate mai mult din punctul de vedere al politologilor şi antropologilor şi inevitabil prin intermediul perspectivei şi al centrului lor de interes.

Tocmai din acest motiv mi-am propus să abordez această temă şi să urmez astfel un fir istoric care surprinde evoluţia femeii în societatea românească a secolelor XX şi XXI.

Principalul obiectiv al acestei lucrări de licenţă se desfaşoară în jurul dorinţei mele de a contura şi totodată demonstra existenţa unei evoluţii în dimensiunea profesională a femeii începând din perioada anterioară Revoluţiei din anul 1989 şi continuând până în prezent.

Un aspect deosebit de important de care trebuie să ţinem cont este faptul că identitatea de gen este un construct complex aflat sub presiunile normative sociale iar numeroasele tentative de influenţare a acesteia se soldează în general cu un deznodământ grav tradus prin incapacitatea indivizilor de a se adapta la contextul social din care fac parte.

Însă în ultimele decenii au avut loc numeroase schimbări care au înlocuit în mare parte viziunea tradiţională a femeilor cu dorinţa de stabilire a unei egalităţi autentice precum şi încurajarea participării active la viaţa socială. Prin înlocuirea vechilor modele de percepţie se poate ajunge la o stare de armonie şi o mai bună înţelegere a modului în care societatea poate fi un spaţiu lipsit de disfuncţionalităţi.

Cu toate acestea nu pot fi trecute cu vederea acele atitudini discriminatorii care încă mai persistă în societate şi care contravin noilor tendinţe de umanizare. Pentru soluţionarea problemelor de gen este nevoie atât de timp şi răbdare cât şi de tact.

În ultimii ani, studiile de gen au început să capete o mai mare importanţă şi în ţările post-socialiste ca urmare a identificării unei necesităţi de a descoperi elementele care au stat la baza formării diferenţelor de gen ce persistă şi în prezent.

Cadrul comunist a fost un creuzet al cărui condiţii a creat modele diferenţiate de comportament precum şi tipuri de discriminare diferite. Existenţa unei propagande comuniste menite să aplatizeze diferenţele de gen face şi mai necesară tratarea acestei probleme şi identificarea etapelor şi a modalităţilor care au stat la baza depăşirii acestui stadiu inadecvat de dezvoltare.

Problema constă în stabilirea particularităţilor identităţii de gen în condiţiile modificării rolurilor sociale ce ar asigura adaptarea mai adecvată la condiţiile noi de viaţă şi integrarea eficientă într-o societate în permanentă schimbare. Este necesar să încercăm să oprim fenomenele de segregare a sexelor şi de însuşire a rolurilor tradiţionale care fac parte din două lumi diferite în schimbul unei reconcilieri a rolurilor pentru o mai bună funcţionare a indivizilor în societate.

Lipsa unor profesionişti îngreunează conştientizarea acestei probleme şi face cu atât mai dificilă transpunerea ei la nivelul simţului comun înrădăcinat de-alungul secolelor de existenţă.

Capitolul II

Cadru teoretic

Motto: “Egalitatea de gen trebuie să constituie un obiectiv central al oricărei democraţii care doreşte să ia masuri ca opiniile femeilor şi bărbaţilor să se bucure de aceeaşi greutate şi influenţă. A milita pentru drepturi reale pentru femei înseamnă să tindem către o societate care să dea dovadă de generozitate şi de o toleranţă care poate crea drepturi cetăţeneşti depline şi egale pentru toţi.”

Glenys Kinnock - membră a Parlamentului European

2.1.

România, în forma sa modernă s-a constituit la Versailles în anul 1919 devenind o monarhie constituţională până în anul 1923. Experimentul de 15 ani al României cu democraţia a fost slăbit de o mişcare fascistă şi de cererile din exterior care pretindeau noile teritorii încorporate în statul român. În 1938, Regele Carol a desfinţat toate părţile politice implicate în conducerea ţării şi şi-a asumat totodată autoritatea dictatorială ce a durat până în momentul abdicării sale din anul 1940 când a fost instaurată o dictatură militară de către Mareşalul Ion Antonescu. Antonescu a deţinut puterea în cea mai mare parte a celui de-al Doilea Război Mondial timp în care România a luptat alături de Germania având drept scop recâştigarea teritoriilor pierdute în faţa URSS-ului. Regimul Antonescu a căzut în anul 1933 când moştenitorul Regelui Carol, Regele Mihai a realizat o aliaţă a României cu Armata Sovietică pentru alungarea nemţilor.

În noiembrie 1946, Frontul Naţional Democratic, organizaţie controlată în totalitate de Frontul Comunist din România susţinut de sovietici, a obtinut 89% din voturi la alegerile care au avut loc. Comuniştii şi-au consolidat rapid puterea forţându-l pe Regele Mihai să abdice trecând peste toate formaţiunile politice, arestând liderii puterilor opozante acuzându-I de trădare şi “curăţând” guvernul de birocraţiile considerate a fi non-comuniste.