Sfânta Liturghie

PRELIMINARII

Biserica este viaţa cea adevărată în comuniune cu izvorul vieţii, Dumnezeu, pe care omul a pierdut-o prin păcat şi pe care Hristos ne-o dăruieşte în Duhul Sfânt, este prezenţa în această lume a Împărăţiei lui Dumnezeu. Cultul divin, ansamblul slujbelor Bisericii, reprezintă intrarea noastră în această Împărăţie, împărtăşirea concretă în Duhul Sfânt de viaţa cea nouă în Hristos, de dreptatea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizează Împărăţia lui Dumnezeu (Romani 14, 17). Cultul divin este însăşi viaţa Bisericii iar centrul cultului ortodox este Sfânta Liturghie, numită de Sfântul Dionisie Areopagitul “Taina Tainelor” deoarece ea încununează tot ceea ce s-a dat prin celelalte slujbe şi uneşte cel mai deplin pe fiecare credincios şi pe toţi în Dumnezeul cel Unul şi infinit în iubire desăvârşind comuniunea cu Dumnezeu.

"Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Fiindcă de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Domnului o vestiţi până când El va veni" (1 Cor. 11, 24-26).

Urmând poruncii Mântuitorului: "aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!", creştinii s-au adunat încă de la începutul Bisericii, în zi deDuminică, într-un anumit loc, să comemoreze învierea Domnului şi să celebreze a doua Sa venire, săvârşind Taina Euharistiei, instituită de El însuşi. În Epistola lui Barnaba, scrisă la sfârşitul secolului I, se spune: "De aceea, sărbătorim cu bucurie ziua a opta, după sâmbătă, în care Hristos a înviat şi, după ce S-a arătat, S-a înălţat la ceruri" , iar Învăţătura celor doisprezece Apostoli îndeamnă: "Când vă adunaţi în duminica Domnului, frângeţi pâinea şi mulţumiţi, după ce mai întâi v-aţi mărturisit păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată".

Sfantul Iustin Martirul, pe la anul 150, ne oferă in prima sa Apologie descrierea Liturghiei euharistice astfel: "Hrana aceasta se numeşte la noi euharistie. Nimeni nu poate participa la ea decât numai cel ce crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate şi care a trecut prin baia iertării păcatelor şi a renaşterii, trăind mai departe aşa cum ne-a transmis Hristos. Căci noi nu primim acestea ca pe o pâine comună şi nici ca pe o băutură comună: ci, după cum prin Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, S-a întrupat şi a avut în vederea mântuirii noastre şi trup şi sânge, tot astfel şi hrana transformată în euharistie prin rugăciunea cuvântului celui de la El, hrana aceasta prin care se hrănesc sângele şi trupurile noastre prin schimbare.

Facand o scurta analiza istorica, observam ca sfinţii apostoli au păstrat cu sfinţenie cele primite de la Mântuitorul, dar ei au adăugat şi forme noi, crescute din cele vechi, cerute de progresul şi dezvoltarea tinerei Biserici. Ca şi Sf. Apostoli, membrii primei comunităţi creştine, recrutaţi aproape numai dintre iudei, păstrează la început deprinderile de cult cu care veneau din vechea lor religie. Cultul acestei perioade a istoriei Bisericii creştine este un cult mixt, iudeo-creştin. Primii creştini îndeplinesc, pe de o parte, obligaţiile cultului iudaic de la templu, unde ei se adună în foişorul lui Solomon, la ceasurile obişnuite de rugăciune ale iudeilor, pe de altă parte, însă, ei participă şi la anumite adunări liturgice de cult, specific creştine, deosebite de cele din templu: „Şi erau în fiecare zi cu stăruinţă şi într-un cuget în templu şi frângând pâine prin case şi primeau hrană cu bucurie şi cu inimă nevinovată, lăudând pe Dumnezeu” (F.Ap. 2, 42-47).

În aceste adunări elementul principal era frângerea pâinii, adică Sfânta Euharistie, care constituie centrul cultului celui nou, la care se adaugă rugăciunea şi lauda lui Dumnezeu, citirile din cărţile sfinte (1 Tes. 5, 27; Col. 4, 16), predica şi cântările religioase (Ef. 5, 19). Cu ele erau unite agapele (1 Cor. 11, 20-22), colectele pentru săraci (1 Cor. 16, 1-2) şi manifestările haris-melor (1 Cor. 14).

Sfânta Liturghie, Taina lui Hristos şi Taina Bisericii, descoperă adunarea credincioşilor ca fiind Biserică, Trupul lui Hristos. Prin „a se aduna în Biserică” (I Corinteni 11, 18), Sfântul Pavel înţelege alcătuirea unei adunări a membrilor Bisericii dintr-o anumită zonă cu scopul de a releva Biserica prin slujirea Sfintei Liturghii. Liturghia ne uneşte în Biserică făcându-ne părtaşi Împărăţiei lui Dumnezeu, este manifestarea şi realizarea Bisericii.

De aceea, in studiul de fata, voi prezenta importanta teologia si pastoral-misionara a Sfintei Liturghii, pornind de la insemnatatea pe care o are in general cultul pentru viata religioasa, subliniind apoi semnificatia Sfintei Liturghii in cultul divin, teologia momentelor mai importante din Sfanta Liturghie, pentru ca in final sa accentuez valoarea pastoral-misionara a Sfineti Liturghii si importanta ei pentru viata Bisericii si a credinciosilor.