Sistemul de Plăți

Cap 1 Aspecte generale privind sistemele de plăți

Evoluția monedei a determinat apariția și perfecționarea sistemului de plăți ca un cadru sistematic al transferurilor monetare având ca scop finalizarea tranzacțiilor economice, datorită faptului că sistemul de plăți este indisolubil legat de monedă.

Apariția sistemului de plăți datează încă din cele mai vechi timpuri fiind definit ca un sistem de reguli, la inceput sub forma unor practici, apoi sub forma unor reguli emise de conducătorii statelor, mai apoi de bănci și într-un final de autorități monetare ca instituții specializate ale statului.

În această perioadă putem vorbi mai degrabă de niște tranzacții care se făceau având la bază anumite mărfuri acceptate de comunitate și nu de o plată care să presupună existența monedei și implicit a unor relații pecuniare. Apariția monedei metalice a fost precedată de abstractizarea noțiunii de marfă intermediară general valabilă, lucru ce a dus mai departe la efectuarea tranzacțiilor în acest tip de monedă, astfel prezentând mai multe avantaje. Abia din acest moment se poate vorbi de plăți în monedă și de apariția anumitor elemente de sistem de plăți, reprezentate de metalele de confecționare și forma monedei.

Evul Mediu marchează apariția monedei de hârtie datorită creșterii schimburilor comerciale și cantității limitate a metalelor prețioase, moneda de hârtie devenind monedă-semn datorită faptului că putea fi înmânată de posesor în schimbul mărfurilor pe care le putea achiziţiona.

Băncile comerciale apar cam tot în aceeași perioadă, creând un cadru organizat și sigur în legătură cu plata tranzacțiilor. Moneda de cont sau moneda scripturală înlocuiește moneda-hârtie după ce aceasta din urmă își pierde convertibilitatea și nu mai este absolut necesară în tranzacții.

Plățile în monedă scripturală sunt văzute ca un șir de servicii prestate de către bănci clientelei care se efectuează pe baza unui schimb de informație între ordonator, bancher și beneficiar cu referire la transferul și înscrierea unei sume de bani în conturile a cel puțin doi titulari. Acest gen de plăți se întemeiază pe fiduciaritatea în monedă și sistemul monetar al participanților la circuitul monetar care pot fi agenți economici și noneconomici, populația și instituțiile de credit și se mai bazează pe răspunderea asupra monedei luată de stat prin banca centrală. Baza evoluției sistemului de plăți este constituită de încrederea în monedă și în banca centrală.

Efectuarea plăților în monedă scripturală impune folosirea de instrumente specifice de plată care trebuie să cuprindă instrucțiunea precizată de debitor pentru achitarea plății în folosul creditorului. Cambiile sunt cunoscute a fi cele mai vechi instrumente de plată care există în scris și despre care sunt informații că erau în uz în anii 500-600 în China.

Factorul care a dus la apariția monedei electronice și a plăților electronice a fost progresul rapid înregistrat în domeniile comunicațiilor și informaticii, astfel acestea au redus distanțele și timpul de decontare ajungându-se chiar la coinciderea momentului tranzacției cu cel al plății.

În cazul României, apariția plăților fără numerar datează de la începutul secolului XVIII-lea și primele dovezi fac referire la casele de negoț de la București la 1700, Brașov și Sibiu la 1750, unde înscrisurile circulau prin gir şi purtau denumirea de poliţă.

Atestarea celorlate instrumente de plată cum ar fi cecul sau viramentul se situează abia la începutul secolului al XIX-lea.

Sistemul de plăţi intern pentru a asigura o bună funcţionare se aliniază, succesiv, la sistemul de plăţi utilizat de Uniunea Europeană, astfel în 2005 se pune în funcţiune sistemul de plată de decontare brută în timp real a plăţilor de mare valoare, sistem folosit de ţările membre ale UE, de asemenea se implementează şi compensarea automată a plăţilor de mică valoare.

1.1. Sistemul de plăţi, concept, modalităţi şi instrumente

1.1.1. Conceptul de sistem de plăţi

Sistemul de plăţi poate fi caracterizat ca un ansamblu de aranjamente în legătura cu

descărcarea obligaţiilor angajate de către agenţii economici, chiar şi persoane fizice ca urmare a tranzacţiilor economice cu bunuri incluzând aici şi activele financiare sau în urma tranzacţiilor cu servicii.

Privit din perspectiva sistemică, sistemul de plăţi constituie totalitatea instituţiilor, metodelor, reglementărilor, formelor de creanţă, mijloacelor, canalelor de comunicaţie etc. folosite în transferurile de fonduri, între diferiţi participanţi , cu titlu defintiv şi irevocabil.

Sistemele de plăţi naţionale sunt alcătuite din subsisteme interconectate şi anume decontarea plăţilor de mică valoarea, decontarea plăţilor de mare valoare, decontarea titlurilor de stat etc. Sistemele de plăţi la nivel internaţional sunt formate pe baza interconectării sistemelor naţionale de plăţi .

În general sistemul de plăţi poate fi redat sub forma unei piramide inversate alcătuită din cinci nivele . La primul nivel se află persoanele fizice şi juridice fiind cele care generează obligaţiile de plată. Băncile din sistem precum şi alţi agenţi nebancari cum ar fi poşta sau companiile de plăţi se află la cel de-al doilea nivel al sistemului de plăţi, acestea fiind cele prin intermediul cărora persoanele fizice şi juridice derulează relaţii de plăţi. Prin intermediul caselor de compensaţie aflate la nivelul al treilea se realizează compensarea ordinelor date de bănci, decontarea propriu-zisă derulânu-se prin agenţii de decontare aflaţi la nivelul al patrulea, reprezentaţi de regulă de bănci de prim rang sau de banca centrală. La ultimul nivel se află banca centrală, ea fiind cea care veghează şi stabileşte relaţiile de plăţi, iar prin funcţia de împrumutător de ultimă instanţă asigură lichidităţi şi, în acelaşi timp, se află în poziţia de garantor.