Sistemul Electoral și Funcționalitatea sa în România

Stadiul cunoaşterii şi metodologia cercetării

Aprofundarea multiplă şi diversificată, la care este supus sistemul electoral, independent ori în concurs cu sistemele politice sau sociale, abordarea sa de către sociologi, politologi, jurişti de pretutindeni şi jurnalişti, ne întăresc convingerea că acesta reprezintă un fenomen al contemporaneităţii. De aici şi unanimitatea asupra faptului că, explicarea, definirea şi prezentarea completă a sistemelor electorale este pretenţios de asumat şi, ca urmare, cercetătorii în domeniu nu-şi atribuie întâietatea ori ineditul în materie.

M. Duverger, D. Rae, E. Barker, G. Sartori şi F. Hermens, sunt numai câţiva dintre autorii care au abordat problemele legate de structura, importanţa, esenţa şi trăsăturile sistemelor electorale. Aceştia şi-au axat cercetările pe diferite tipuri de sisteme electorale şi pe influenţele produse de acestea asupra sistemelor de partide.

A trecut mai mult de o jumătate de secol de la publicarea lucrării de referinţă a lui Maurice Duverger, intitulată „La influence des sistemes electoraux sur la vie politique”, în al cărei cuprins se realiză un amplu studiu asupra legilor ce stau la baza fenomenului electoral şi cam tot atât de la publicarea unei alte lucrări tot de referinţă, ce aparţine lui Douglas Rae, prin care s-a deschis calea studierii sistemelor electorale şi a consecinţelor politice ale acestora.

Deşi, concluziile lui Duverger n-au fost împărtăşite şi acceptate de toţi specialiştii vremii, acestea au reprezentat o provocare, ce a lansat ideea de aprofundare în domeniu. Astfel, contextul analizei, nu doar se dezvoltă, dar abordarea însăşi depăşeşte limitele evaluării de până atunci asupra importanţei sistemelor electorale.

Incepând cu volumele „Les regimes electoraux” al lui La Chapelle Georges, publicat în anul 1953 şi „Voting în Democracies”, publicat în anul 1955 de către E. Lakeman, cu articolele publicate de A. Lijphart în „Comparative Political Studies”, din 1969 încoace, întrebări precum, „Cât de importante sunt sistemele electorale?” sau „Care variantă de scrutin e cea mai bună?” domină scena preocupărilor în acest domeniu. Drept urmare, H. Eckstein afirmă în 1963 că „sistemele electorale exprimă determinaţiile de fond ale societăţii”, iar douăzeci de ani mai târziu, V. Bogdanor, afirmă că „sistemele electorale ajung să fie înţelese pe fondul dezvoltării istorice a unei societăţi care, la rândul său, este profund influenţată de opţiunile politice” . La aceasta, Giovanni Sartori, în „Inginerie constituţională comparată”, adaugă că „odată instalate, sistemele electorale devin „factori cauzali”, care produc consecinţe proprii” .

Majoritatea experţilor cercetează tematica electorală ca un raport dintre cauza şi efectul unor nevoi reale şi, drept consecinţă, definesc interdependent sistemul, scrutinul, formulele de repartizare a mandatelor, fără a le separa de contextul socio-politic, de sistemul de partide şi de masa electorală, în legătură cu care se manifestă.

Unii apreciază sistemul electoral ca un element fundamental de drept constituţional sau conex, iar alţii îl socotesc ca fiind o ramură distinctă de drept sau îl identifică ca drept electoral, de sine stătător. Majoritatea sunt de acord cu faptul că acesta implică un ansamblu de reguli, acte şi proceduri privitoare la concepţia, pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor, transformarea voturilor în locuri, transformarea şi atribuirea mandatelor.

În România, cercetătorii în domeniu se impun şi intră în competiţie cu marii specialişti în materie, explicând asemănător sau nuanţându-şi diferit părerile. Printre acestea remarcăm opiniile autorilor Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Ioan Deleanu, Gheorghe Iancu, Claudia Gilia, Ion Drăgan, cu recunoaştere pentru modul de abordare, de particularizare a noţiunii şi definire a acesteia, potrivit semnificaţiei de ansambu, dar şi în raport cu tradiţia şi specificul de manifestare al fenomenului electoral în România.

Profesorii Ioan Muraru şi Elena Simina Tănăsescu apreciază că normele juridice care reglementează relaţiile referitoare la alegerea prin vot a deputaţilor, senatorilor, şefului de stat şi autorităţilor locale trebuie studiate fie sub denumirea de sistem electoral, fie sub cea de drept electoral, fie sub alte denumiri pur electorale .

În aceeaşi idee sistematică, Ion Deleanu defineşte sistemul electoral ca „ansamblul de norme juridice articulate şi ierahizate, având ca obiect de reglementare dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în organele reprezentative ale puterii, modul de organizare şi desfăşurare al alegerilor şi de stabilire a rezultatelor votării’ .

Din studiul comparat al literaturii de specialitate, clasificarea majoritară a sistemelor electorale constă în: sisteme electorale majoritate, sisteme electorale proporţionale şi sisteme electorale mixte.

Alegerile populare, în societăţile contemporane, constituie forma cea mai puternică de legitimare a elitelor politice, o democraţie neputându-se constitui dacă nu este fundamentată pe alegeri libere, acestea fiind la rândul lor o premisă pentru realizarea unei guvernări democratice.

Alegerile au reprezentat întotdeauna un moment important în viaţa societăţii româneşti, indiferent dacă au avut ca rezultat desemnarea autorităţilor locale, a Preşedintelui, a reprezentanţilor în Parlamentul României sau în Parlamentul European. Discuţiile referitoare la sistemul electoral românesc durează de câţiva ani buni şi sunt reluate mereu, indiferent de rezultatul alegerilor. Sistemul electoral are consecinţe ce afectează celelalte instituţii politice, iar funcţionalitatea acestuia este afectată de anumiţi factori, specifici societăţii în care funcţionează.

În această ordine de idei se remarcă actualitatea temei noastre, „Sistemul electoral şi funcţionalitatea sa în România”, a cărei structură doreşte să surprindă şi să pună în valoare principalele aspecte, pe care le-am apreciat ca fiind de bază în caracterizarea şi particularizarea sistemului electoral din ţara noastră.

În realizarea lucrării am încercat, pe cât posibil, să luăm în considerare toate sursele relevante (cărţi atât în formă tipărită cât şi în format electronic, site-uri, articole publicate pe această temă, studii de specialitate), am consultat studiile si analizele de referinţă ale unor autori renumiţi din literatura de specialitate cu privire la tematica tratată, iar la acestea ne-am adus aportul reliefat cu precădere în capitolul final de concluzii. Cu toate că, subiectul abordat de noi are o importanţă deosebită, în literatura de specialitate nu am găsit niciun document care să abordeze, focalizat, problematica funcţionalităţii sistemului electoral şi prin urmare, putem afirma că cercetarea noastră este caracterizată de originalitate.