Situațiile financiar anuale

I N T R O D U C E R E

Pentru realizarea funcţiilor contabilităţii: de informare, decizie şi control, este necesar ca în urma lucrărilor curente de contabilitate să se sintetizeze periodic informaţiile generate de conturi şi calculele contabile, în documente de sinteză expresiv şi relevante, accesibile nu numai specialiştilor, ci şi celor interesaţi de gestiunea unităţii patrimoniale în calitate de: investitor, administrator, bancă, creditor, fiscalitate şi alte organisme economice şi sociale.

Aceste documente de sinteză constituie obiectul de bază al contabilitaţii financiare, deoarece redau o imagine fidelă asupra situaţiei patrimoniale, rezultatelor şi situaţiei financiare a întreprinderii.

Potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi a Legii Contabilităţii 82/1991, toţi agenţii economici ( toate persoanele juridice ) sunt obligaţi să întocmească bilanţ contabil.

Bilanţul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităţilor patrimoniale.

Bilanţul contabil contribuie să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi asupra rezultatelor obţinute de unitatea patrimonială, care presupune:

- respectarea cu bună credinţă a regulilor privind evaluarea patrimoniului;

- respectarea principiilor: prudenţei, permanenţei metodelor, continuitatea activităţii bilanţului de deschidere cu cel de închidere, a noncompensării;

- posturile înscrise în bilanţ trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu inventarul.

Procedeu principal al metodei contabilităţii şi bază informaţională fundamentală, bilanţul propriu-zis este un tablou care cuprinde în formă sintetică şi în expresie valorică mijloacele economice patrimoniale, sursele de constituire a acestora, precum şi rezultatul unui agent economic la un moment dat.

Bilanţul este documentul contabil de sinteză, prin care se prezintă activul şi pasivul unităţii patrimoniale la închiderea exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de Legea Contabilităţii.

1. BILANTUL CONTABIL IN GESTIUNEA INTREPRINDERII

1.1 Definitia conceptului de bilant

Bilanţul este o noţiune de bază, deosebit de importantă, cu care se operează frecvent în teoria şi practica contabilităţii.

Cerinţa întocmirii bilanţului este arătată de matematicianul Luca Paciolo, odată cu cristalizarea ca sistem a contabilităţii, bazată pe înregistrarea în partidă dublă. Caracterul documentar şi informativ economic al bilanţului a fost relevat de Jaques Savary în 1673 “ca un instrument de control al înregistrărilor contabile şi de cunoaştere a situaţiei economico-financiare a întreprinderii“1.

Dar, deşi bilanţul este cunoscut şi utilizat de veacuri în practica contabilă, el devine obiectul unor cercetări deosebite abia la sfârşitul secolului trecut. Astfel, belgianul Simon Stevin “ se remarcă prin aceea că este primul autor acare a pus în mod ştiinţific problema necesităţii bilanţului anual“2. Cercetările în legătură cu rolul şi funcţiile bilanţului s-au accentuat apoi foarte mult, rezultând astfel din aceste cercetări numeroase teorii ale bilanţului.

Primele teorii ale bilanţului apărute în anul 1919, în literature germană, respectiv teoria statică dezvoltată de Nicklisch şi teoria dinamică a lui Schmalenbach. Au fost elaborate şi alte teorii care vor fi prezentate în continuare. Toate teoriile bilanţului sunt considerate ca fiind teorii ale evaluării sau teorii ale funcţiilor bilanţului.

Fiecare dintre aceste teorii prezintă importanţă pentru practica contabilă punând în evidenţă rolul diferit şi funcţiile multiple ce pot fi atribuite bilanţului. “Un neajuns al acestor teorii constă în faptul că atunci când se pune întrebarea ce este bilanţul, ce este geneza şi sensul lui cognitiv în procesul conoaşterii, răspunsurile sunt foarte diferite, atribuind bilanţului o semnificaţie foarte largă “3. Profesorul Spiridon Iacobescu şi Al. Sorescu ocupându-se de acestă problemă reproduc peste 35 de definiţii date bilanţului şi examinând aceste definiţii constată că bilanţul este privit într-un fel de doctrina contabilă şi în alt fel de cea juridică. Ei consideră că este necesar să definească bilanţul în două versiuni, una generală şi alta contabilă.

În definiţia generală ei precizează că “bilanţul este o situaţie patrimonială definitivă, care prezintă în forma contabilă activul şi pasivul patrimoniului unei personae, împreună cu rezultatele care au modificat forma iniţială a patrimoniului, iar în definiţia contabilă se arată că bilanţul este contul patriminiului persoanei, alcătuit din activ şi pasiv rezultat de soldurile situaţiei finale a tuturor conturilor“4.

Profesorul C.G. Demetrescu, în lucrările sale, reproduce peste 20 de definiţii date bilanţului de diferiţi autori.

După aprecierea sa, numeroasele definiţii date bilanţului se explică prin faptul că unii privesc bilanţul din punct de vedere juridic, iar alţii îl privesc din punct de vedere contabil, iar dintre aceştia unii îl privesc ca formă ( şi anume situaţie, cont, tablou, etc.), iar alţii îl interpretează ca funcţie şi ca scop.

Precizându-şi propriul punct de vedere, C.G. Demetrescu arată că “Bilanţul este o situaţie întocmită sub formă contabilă, după un anumit plan, cuprinzând activul şi pasivul unei întreprinderi , precum şi rezultatele obţinute până la o anumită dată”5.

Examinând diferitele definiţii ce s-au dat noţiunii de bilanţ constatăm că nu este vorba numai de formulări diferite; punctele de vedere se deosebesc între ele, în primul rând, datorită poziţiilor adoptate în legătură cu geneza acestuia.