Spațiul periurban - dimensiune și cerințe ecologice - studiu de caz București

INTRODUCERE

Oraşele se extind, micşorând timpul şi distanţele dintre ele. Acest fapt se datorează migraţiei populaţiei urbane către teritoriile din proximitatea oraşelor, mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic, social şi cultural, dar care se bucură de un cadru natural. Formele ocupării zonelor rurale s-au schimbat în ultimele decenii. De exemplu, în ultimul deceniu asistăm la o mai mare presiune asupra teritoriilor forestiere, care au fost defrişate pe anumite porţiuni şi ocupate de persoane care şi-au stabilit reşedinţa permanentă aici.

Datorită creșterii populației și a teritoriului, dezvoltării activităților economice și de altă natură, marile orașe înglobează, treptat, așezările din jur, inclusiv alte orașe, formând mari concentrări urbane. În acest context, se utilizează tot mai des conceptul de spaţiu periurban. Acesta se referă la spaţiul aflat în imediata apropiere a unui oraş şi care este în administrarea autorităţilor localităţii urbane.

Există două forme ale expansiunii urbanului :

• Extinderea spontană, cu următoarele forme:

o Aglutinarea;

o Extinderea în formă de stea;

o Extinderea polinucleară;

o Absorbţia satelor;

• Extinderea dirijată

Oraşul îşi exercită influenţa asupra regiunii periurbane pe arii de dimensiuni diferite şi cu intensităţi diferite, în funcţie de mărimea sa şi de activităţile pe care le concentrează, dar mai ales în funcţie de distanţa faţă de aceasta.

Prin această lucrare mi-am propus să prezint şi să analizez dimensiunea economică şi ecologică a spaţiului periurban Bucureşti, deoarece sunt încă multe aspecte care trebuiesc rezolvate în cazul acestuia, începând cu infrastructura de toate tipurile şi mergând până la aspectele legate de mediu şi de potenţialul turistic. În acest sens, la final, am efectuat analiza SWOT şi am propus măsuri ce au în vederea dezvoltarea spaţiului periurban Bucureşti.

Este necesar să amintesc şi să subliniez că fenomenul de periurbanizare este din ce în ce mai dezvoltat şi trebuie tratat ca un tip de spaţiu distinct. Prin urmare, autorităţile trebuie să facă diferenţa între acesta şi spaţiul urban sau rural şi să elaboreze planuri de dezvoltare regională diferenţiate.

CAPITOLUL 1

Dimensiunea spaţiului periurban. Caracteristici

Spaţiul periurban este aflat la interferenţa spaţiului urban cu cel rural. Conceptul a apărut în anii ’40, în literatura de specialitate anglo-saxonă pentru a se face diferenţa între spaţiul de rezidenţă a navetiştlor şi cel pentru muncă. Fenomenul s-a născut însă în Franţa anilor ’60, unde a fost menţionat de Jaqueline Beaujeu-Garnier .

R. Brunnet este defineşte spaţiul periurban ca „tot ceea ce înconjoară oraşul şi, în realitate, face parte din oraş prin activităţile şi modul de viaţă al locuitorilor.”

Low Choy şi Sutherland sunt de părere că spaţiul periurban este o zonă de conflict între urban şi rural, cel mai adesea câştigând oraşul, care se extinde şi înglobează spaţiul periurban. Opinia acestora este împărtăşită şi de von der Dunk care împarte conflictele întâlnite în spaţiul periurban în şase categorii: poluare fonică, imagine vizuală neplăcută, pericole pentru sănătate, conservarea naturii, cea a trecutului şi schimbări în cartier. Dacă pentru primele patru este evident la ce se referă, ultimele două privesc nostalgia bătrânilor care locuiesc în zonă dintotdeauna şi care văd cum vechiul sat dispare încetul cu încetul, respectiv diferenţele sociale dintre noii sosiţi şi vechii locatari.

Spaţiul periurban este definit, conform Dicţionarului de Geografie Umană, ca „areal situat la periferia unui oraş şi a banlieului său, care este afectat de transformări profunde în plan demografic, economic, social, politic şi cultural, rezultat din relaţiile sale reciproce cu oraşul”.