Strategia de Dezvoltare Economico - Socială a Comunei Ulmeni

Introducere

“O strategie este un plan de acţiune complet şi condiţionat, care dispune de câte o alternativă de acţiune, ţintă pentru fiecare posibilă situaţie de decizie, în care poate ajunge un planificator pe parcursul unui proces de luare a deciziei.” (Szypers / Ki / Winand 1980)

Planul Naţional de Dezvoltare este “ reducerea cat mai rapida a dispariţilor de dezvoltare socio-economica între România şi Staele Membre ale Uniunii Europene ( Sursa: PND

2007-2013).

Strategia de dezvoltare Locală este considerată a fi instrumentul de lucru pentru administraţia publică locală care orientează decizia şi acţiunea către obiectivele de dezvoltare. De asemenea, strategia este considerată un ghid de prezentare a obiectivelor generale indicând totodată direcţia de dezvoltare specifice.

Strategia de Dezvoltare Locală a comunei Ulmeni işi propune să valorifice potenţialul comunei şi oportunitaţile de dezvoltare, inclusiv simularea unui mediu de afaceri competitiv şi alegerea de noi investiţii. Planificarea strategică este unul dintre instrumentele importante pe care îl pot folosi comunităţile locale pentru a avea certitudinea că obiectivele propuse şi programele prognozate corespund aşteptarilor cetăţenilor şi sunt propice dezvoltării durabile.

Strategia de Dezvoltare Locală se administrează comunităţii locale, care şi-a aratat interesul pentru proiectarea acestei strategi, lucru ce rezultă din consultarea comunităţii. Opinia locuitorilor a fost cunoscută prin intermediul unui sondaj aplicat cetăţenilor comunei Ulmeni. De viziunea oamenilor şi modul de intervenţie în cadrul comunităţii, strategia de dezvoltare locală trebuie să fie în consens cu aspiraţiile locuitorilor comunei.

Formularea strategiei porneşte de la următoarele permise:

1. să aducă la o creştere a calităţii vieţii locuitorilor din comună (locuinţe şi locuri de muncă la standarde europene);

2. îmbunătăţirea calităţii infrastructurii din comună ( introducerea canalizării, asfaltarea şi modernizarea străzilor);

3. protecţia mediului;

4. întărirea coeziunii sociale şi reducerea sărăciei.

Capitolul I

Informaţii generale despre Judeţul Călăraşi

1.1 Scurt Istoric

Pământ cu vechii tradiţii în istoria multiilenară a patriei noastre, teritoriul judeţului Călăraşi a cunoscut, odată cu scurgerea veacurilor, toate etapele dezvoltării istorice a poporului roman. Dovezile materiale scoase la iveală de săpăturile arheologice sistematice sau întâmplătoare, precum şi mărturiile documentare, atestă, pe de o parte, vechimea existenţei populaţiei româneşti pe aceste meleaguri, preocuparile ei productive, iar pe de altă parte, unitatea şi continuitatea în timp şi spaţiu a populaţiei autohtone. Cele mai recente descoperiri arheologice demonstrează existenţa societăţii omeneşti în spatiul călărăşean înca din perioada neoliticului timpuriu, ceea ce face ca teritoriul actulal al judeţului Călăraşi să fie inclus în aria geografică în care s-a desfaşurat procesul de antropogenoză. Orizontul cultural neolitic este bogat ilustrat de prezenţa a doua culturi materiale autohtone: Boian şi Gumelniţa - cele mai reprezentative culturi neolitice din sud-estul Europei, descoperite, prima, în aşezarea eponimă de la Grădiştea Ulmilor, pe malul fostului lac Boian, iar cea de-a doua în tellul Gumelniţa de pe teritoriul comunei Ulmeni.

Epoca bronzului este cunoscută în judeţul Călăraşi prin culturile Glina-bronz timpuriu, Tei –bronz mijlociu şi Coslogeni- bronz târziu, ultima cultură fiind atestată pentru prima dată în aşezarea de la Gradiştea Coslogeni, din Balta Borcei, de unde a împrumutat şi numele.În ceea ce priveşte epoca fierului, descoperirile de pe valea Mostiştei atestă prezenţa unor populaţii hallstattiene timpurii. Impresionante devin însă descoperirile arheologice începând cu cea de-a doua vârstă a fierului (Lattene), perioada în care pe teritoriul patriei noastre se dezvoltă înfloritoarea civilizaţie geto-dacică. Puternica dezvoltare a forţei de producţie cea care a cunoscut-o societatea omenească de pe aceste meleaguri, a dus la apariţia unui surplus de produse care au luat drumul schimbului cu coloniile greceşti de la “ O adevărată ţară

geto-greacă întâlnim în ţinutul bălţilor Dunării şi Mostiştei, spunea Vasile Pârvan, cuprinzând atât malurile înalte ale Dunării cât şi însăşi balta Dunării insulele şi tăpşanele ei, pe toată întinderea dintre Olteniţa şi Gura Ialomiţei”.