Strategii Mondiale în Domeniul Mediului

INTRODUCERE

Între dezvoltarea economică şi socială, starea mediului înconjurător şi sănătatea umană există o strânsă legătură în cadrul căreia fiecare dintre cele trei elemente se condiţionează şi se influenţează reciproc. Mediul şi sănătatea umană constituie condiţii absolut indispensabile şi necesare desfăşurării oricărui proces de dezvoltare; în acelaşi timp, dezvoltarea influenţează, fie pozitiv, fie negativ, cele două elemente.

Procesul dezvoltării economice antrenează schimbarea mediului natural în două modalităţi: întâi prin faptul că utilizează factorii de mediu în calitatea lor de resurse (regenerabile sau neregenerabile), iar în al doilea rând prin aceea că noxele, subprodusele, deşeurile generate de activităţile umane şi deversate în mediu, afectează într-o măsură mai mare sau mai mică, uneori ireversibil, echilibrul ecologic.

Cu aceste cuvinte, dezvoltarea economică implică un cost extern, suportat de mediul înconjurător, ale cărui dimensiuni, din ce în ce mai evidente în ultimii ani, dacă nu sunt corect considerate şi evaluate, pun sub semnul întrebării viabilitatea pe termen lung a însuşi procesului în sine.

Însoţită de efecte perverse cum sunt cele ale poluării factorilor de mediu, dezvoltarea necontrolată conduce, astfel, la deteriorarea mediului înconjurător şi o dată cu aceasta, a sănătăţii populaţiei, punând în pericol însăşi existenţa umanităţii.

Expunerea unei părţi însemnate a locuitorilor la efectele nocive ale emisiilor provenite din activităţile economice conduce la îmbolnăviri grave, soldate de cele mai multe ori cu decese, afectând capacitatea biologică de reproducere a fiinţei umane şi punând în pericol viitorul umanităţii.

Aceste consecinţe nefaste pentru viitorul omenirii sunt favorizate de expansiunea economică rapidă, de explozia demografică, de exploatarea fără discernământ a resurselor naturale şi de producerea deşeurilor nerecuperabile şi nedegradabile.

Putem spune că omenirea traversează o adevărată criză a mediului, prin reducerea biodiversităţii, prin afectarea echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii.

În acest sens, Carta OMS subliniază că “ menţinerea sănătăţii şi bunăstării necesită un mediu înconjurător propice şi armonios în care toţi factorii fizici, psihologici, sociali şi estetici îşi au locul bine definit. Mediul va trebui, în această situaţie, să fie tratat drept resursă în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi bunăstării”.

CAPITOLUL I

PERSPECTIVELE DREPTULUI MEDIULUI ÎN AREALUL INTERNAŢIONAL

1.1. Tehnici de protecţie a mediului

Recunoaşterea rolului pe care îl are mediul şi sănătatea pentru dezvoltarea şi pentru înseşi existenţa planetei a condus la reconsiderarea acestei problematici, circumscrisă în noul concept de dezvoltare durabilă.

Definind dezvoltarea durabilă drept “un proces de transformare în care exploatarea resurselor, direcţia investiţiilor, orientarea tehnicilor şi schimbările instituţionale se desfăşoară în mod armonios”, Comisia Mondială de Mediu şi Dezvoltare subliniază că realizarea acestor obiective va contribui la întărirea potenţialului economic prezent şi viitor, astfel încât să se poată răspunde mai bine nevoilor şi aspiraţiilor umanităţii.

Abordarea întregii politici de dezvoltare economico-socială prin prisma conceptului de dezvoltare durabilă – potrivit căruia se urmăreşte să se satisfacă nevoile actuale ale umanităţii fără a obstrucţiona pe cele ale generaţiei viitoare – capătă în acest sens noi valenţe.

În acelaşi timp, pentru ca dezvoltarea durabilă să se poată implementa trebuie să se adopte un mod de viaţă care să respecte limitele ecologice ale planetei, adică să nu prejudicieze ecosistemele naturale datorită cărora existăm: atmosfera, apa, solul, subsolul, flora şi fauna, etc.

Creşterea economică şi dezvoltarea antrenează inevitabil modificări în ecosisteme, dar politicile economice de dezvoltare trebuie să fie astfel concepute încât exploatarea resurselor regenerabile şi neregenerabile să fie condusă şi gestionată raţional, respectiv, să nu prejudicieze mediul natural şi factorul uman, nici în prezent, nici în viitor.

Aceste considerente devin cu atât mai importante cu cât amploarea fenomenelor de dezechilibru economic, ecologic şi social (în cazul de faţă poluarea şi impactul asupra sănătăţii umane) ca şi ordinea priorităţilor naţionale diferă de la o ţară la alta.

Sănătatea este un element esenţial al calităţii vieţii şi bunăstării, la care trebuie să aspire orice fiinţă umană pentru a se putea realiza plenar, pentru a trăi în condiţii de viaţă normale şi decente.

Această idee se regăseşte în primele documente de constituire a OMS (1948) cât şi în Carta elaborată în care se subliniază că “deţinerea celei mai bune stări de sănătate ce poate fi atinsă constituie unul din drepturile fundamentale ale oricărei fiinţe umane, indiferent de rasă, religie, opinii politice, condiţia sa economică sau socială”.