Structura sistemului de resurse financiare publice și factori de influență

1.Sistemul resurselor financiare publice

1.1 Definire, conţinut

Economiei moderne îi este caracteristic, prin prisma structurii indicatorilor bugetari, o creştere, mai pronunţată a necesităţilor de ordin public prin comparaţie cu resursele posibil de procurat. Resursele, ca elemente ale bogaţiei unei naţiuni, se grupează în resurse materiale, umane, informaţionale, valutare si financiare. Dintre acestea, un rol deosebit îl au resursele financiare.

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor bănesti necesare realizării obiectivelor economico-sociale intr-o anumită perioadă de timp.

La nivel naţional, resursele financiare au în componenţă: resursele autorităţilor şi instituţiilor publice, resursele întreprinderilor publice şi private, resursele entităţilor organizatorice fără scop lucrativ, resursele populaţiei. Dintre acestea, cele de ordin public se referă la resursele administraţiei de stat, centrale si locale, resursele asigurărilor sociale de stat şi resursele instituţiilor publice cu caracter autonom. Toate acestea au drept scop efectuarea unor cheltuieli de ordin general, social si economic.

Între resursele financiare ale societãţii si resursele financiare publice există un raport ca de la întreg la parte, deoarece resursele financiare ale societăţii au o sferă de cuprindere mult mai largă. Alocarea de resurse necesare producerii şi susţinerii bunurilor publice este, în primul rând, o rezultantă a raportului între acestea şi cele private potrivit cu politicile în domeniu ale ţării , pe termen lung sau la nivelul unor perioade mai reduse.

Alături de resursele financiare publice, resursele financiare ale societăţii includ si resursele financiare private.

Figura 1 – Structura resurselor financiare ale societăţii

La scara întregii societăţi se poate vorbi despre resursele financiare ale naţiunii, în care se înglobează, atât mijloacele băneşti ce se administrează în cadrul sectorului de stat, cât şi cele administrate în sectorul privat. Delimitarea conceptuală bazată pe tipul de proprietate nu exclude întrepătrunderea proceselor de utilizare a celor două categorii de resurse financiare, care devine, nu numai posibilă, ci şi necesară. Armonizarea folosirii lor poate fi benefică, atât pentru societate, cât şi pentru indivizi, favorizând o mai bună valorificare a resurselor naţionale în acord cu cerinţele de progres şi civilizaţie a fiecărei ţări.

Datorită caracterului limitat al resurselor financiare, o problemă foarte importantă a societăţii o constituie alocarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri (publice, mixte si private). Deciziile privind alocarea resurselor între sectorul public si cel privat influenţează decisiv, atât producţia de bunuri publice cât şi raportul dintre acestea si bunurile private.

În literatura de specialitate, în teoria finanţelor publice, se apreciază că “alocarea efectivă a resurselor între sectorul public şi cel privat determină o anumită proporţie între acestea, putându-se accepta că alocarea resurselor este optimă dacă cerinţele consumatorilor sunt satisfăcute la nivel maxim, prin intermediul sectorului privat şi al celui public”