Studii privind influența amestecului nutritiv asupra unor caractere morfologice ale plantelor la unele specii legumicole ornamentale

INTRODUCERE

Noțiunea de grădină ornamentală nu este o idee nouă, legumele au constituit

întotdeauna un element de atracție, ele fiind luate în cultură încă din antichitate.

Astfel, grădinile de legume ornamentale sunt prezente în amenajările persiene

și ale Egiptului antic. Una din cele mai vechi scrieri egiptene menționează existența

unor grădini cu straturi cultivate cu legume cu talie mică intercalate cu straturi cu flori.

De asemenea, în grădinile mănăstirești din perioada medievală, în grădinile de la

Versailles, Villandry, grădinile castelului Roche- Guyon, grădinile castelului Hex și ale

castelului Bussiere, erau cultivate împreună plante legumicole, plante aromatice,

plante floricole, pomi și arbuști fructiferi.

Aceste grădini sunt apreciate și în prezent datorită frumuseții florilor și

frunzișului, a aromelor particulare, dar și a posibilității de utilizare în prepararea unor

produse condimentare și farmaceutice.

Superbele mărturii privind posibilitățile de utilizare a speciilor legumicole sunt

grădinile castelului Villandry, care mai apoi au fost restaurate în secolul XX de către

Joachin de Carvallo după descrierile lui Cerceau. Acesta menționa faptul că "Nu este

suficient să cultivi legumele cu grijă. Ai datoria să le combini potrivit culorilor lor și să

le încadrezi cu flori astfel încât totul să pară ca o masă bine pusă".

Perioada Renașterii a adus și în horticultură numeroase transformări. Astfel,

cultivarea pământului în asigurarea hranei a început să devină o preocupare a

țărănimii, în timp ce grădinăritul în scop estetic devenea un apanaj al înaltei societăți.

În aceste condiții grădinile din preajma locuințelor a început să capete din ce în ce

mai mult o funcție de producție și estetică (Sima Rodica, 2009).

În America de Nord, cultivarea plantelor legumicole comestibile a început de

prin anii '80 (Sima Rodica, 2009), când a apărut și conceptul de "edible landscaping"

concept ce aparține ecologistului american Robert Kourik și preluat mai târziu de

peisagistul canadian Rosalind Casey.

În prezent, acest concept a suferit și o lărgire conceptuală, deoarece această

orientare a început să fie practicată și în amenajările din domeniul public, având un

dublu scop și anume rol estetic și sursă de hrană.

Ca urmare, sortimentul de specii legumicole și combinațiile dintre acestea s-au

diversificat foarte mult. Au început să apară și combinații între plante legumicole și

plantele ornamentale, combinații între plantele aromatice și plantele floricole edibile

(White, 2005).

Punerea în practică a acestui concept a stârnit, în ultimul timp, interesul unui

număr tot mai mare de specialiști și practicieni, unele instituții publice

guvernamentale și neguvernamentale privind caracterul multifuncțional dar și benefic

pe care-l poate avea.

Dintre funcțiile benefice ale sistemului putem menționa câteva și anume:

ecologică, educativă, estetico-recreativă, socio-economică și sanitară.

Posibilitățile de amenajare a unui spațiu verde sunt multiple și ele depind de

simțul estetic al fiecărui peisagist.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND UTILIZAREA UNOR SPECII LEGUMICOLE

ORNAMENTALE ÎN AMENAJĂRILE PEISAGERE

Grădina ornamentală nu este o idee nouă, legumele au fost aproape

întotdeauna considerate atractive, ele având o tradiție veche în cultură încă din

antichitate.

Teoria și istoria designului grădinilor de legume ornamentale sunt prezentate

în grădinile persiene și ale Egiptului antic, faimoasele grădini mănăstirești, precum și

în grădinile de la Versailles, Villandry, grădinile castelului Roche-Guzon, grădinile

castelului Hex, grădinile castelului Bussiere etc. Spre exemplu grădinile mănăstirești

medievale reuneau plantele legumicole aromatice în sectoare speciale, modelul

acestora devenind o temă prezentă în parcurile rezidențiale, grădinile botanice și

grădinile particulare.

Aceste grădini sunt apreciate și în prezent datorită frumuseții frunzișului și a

florilor, a aromelor particulare, dar și a utilizării farmaceutice și condimentare ale unor

specii.

Mărturii grăitoare privind posibilitățile de utilizare a speciilor legumicole sunt

grădinile castelului Villandry, care au fost restaurate în sec. al XX -lea de către

Joachin de Carvallo după descrierile lui Cerceau.

Grădinile de la Villandry sunt cele mai renumite și spectaculoase dintre toate

care se întâlnesc pe valea fluviului Loire. Clima blândă și solurile fertile au permis ca

în jurul castelelor renascentiste să fie amenajate largi spații verzi de recreere pentru

nobilii francezi.

De la început grădinile vor constitui adevărate opere de arta, îmbinând cu

rafinament elementele cadrului natural cu cele antropice după cerințele esteticii.

Veritabile opere de artă, inspirate din perioada renașcentistă. Grădinile

Villandry, au fost cu titlul de monumente istorice. Simpla mențiune a numelui

Villandry evocă splendoare și perfecțiune în arta grădinilor (Wheeler W., 2002).