Studii privind Stabilirea Perioadei Optime de Altoire a Soiurilor de Măr

Introducere

Cultura pomilor şi arbuştilor fructiferi, parte componentă a sectorului horticol şi, implicit, a agricuturii din România, are o veche tradiţie, izvorâtă atât din dragostea românilor pentru aceste specii, cât şi din necesitatea de a efectua o activitate aducătoare de surse de existenţă.

Extinderea culturii pomilor a fost şi este favorizată de condiţiile de climă şi de sol prielnice culturii multor specii pomicole, între care şi mărul.

Realizarea unor producţii mari de mere de calitate bună presupune o activitate şi preocupare continuă, bazată pe ştiinţă şi experienţă, un accent deosebit punându-se pe:

- aplicarea tehnologiilor de vârf, cu referire la alegerea soiurilor, portaltoilor, combaterea bolilor şi dăunătorilor, întreţinerea solului, modul de valorificare a fructelor, etc;

- alegerea celor mai corespunzătoare sisteme de cultură, productive şi cu cheltuieli scăzute, raportate la unitatea de suprafaţă ha, sau kg;

- mărirea duratei de exploatare economică a livezilor de măr. Pe baza unor cercetări riguroase s-a stabilit că în plantaţiile clasice perioada de rodire economică este 45-50 ani, iar în plantaţiile intensive de 30-32 ani;

- asigurarea asistenţei tehnice şi materiale, cu specialişti de înalt profesionalism, care să informeze pe pomicultori cu cele mai noi cunoştinţe privind cultura mărului.

În etapa actuală, când valorificarea merelor întâmpină unele dificultăţi, datorită existenţei pe piaţă a unui sortiment de fructe din import, între care şi mere, trebuie găsite soluţii de încurajare şi ajutor, chiar şi din partea statului, pentru a rezolva aceasta spinoasă şi vitală problemă.

Sectorul privat din pomicultură trebuie să ofere fructe foarte bune şi la preţuri accesibile cumpărătorului de rând, pentru a concura şi contracara valorificarea fructelor din import.

I

Cultura mărului

1.1. Scurt istoric privind cultura mărului pe plan mondial şi în România.

Numeroase vestigii atestă vechimea culturii speciei măr în diferite zone ale globului. Astfel, în piramidele din Egipt au fost găsite sculpturi care reprezentau mere, în locuinţele lacustre din Elveţia s-au găsit mere carbonizate, iar însemnările din mitologia popoarelor antice arată că în urmă cu 7000-7500 de ani cultura mărului era cunoscută de multe popoare.

Primele date documentare, care atestă cultura mărului, sunt cele menţionate de Teofrast în scrierile sale, care relevă că pe la anul 2400 î.e.n. popoarele din Europa, Crimeea, Caucaz şi Grecia Antică cunoşteau această specie.

Cato (234-148 î.e.n.), în tratatul său de agricultură “De Re Rustica” apărut în jurul anului 178 î.e.n., face descrierea unui număr de plante şi specii de pomi, dintre care nu putea lipsi mărul.

Pliniu cel Bătrân (23-79 î.e.n.), în lucrarea “Historia naturalis” descrie un număr de 35 soiuri de păr, 17 soiuri de măr, 5 soiuri de piersic ş.a.

În Evul Mediu, Carol Cel Mare (742-814) ordona ca pe numeroasele sale domenii să se planteze toate speciile de pomi: meri, peri, pruni, cireşi, vişini, piersici, migdali, gutui, moşmon şi alun.

Cultura mărului pe teritoriul ţării noastre este cunoscută din timpuri foarte îndepărtate. Acest fapt se poate deduce după basoreliefurile şi însemnările de pe monumentele vechi din diferite zone ale ţării, după memoriile unor călători străini care au trecut prin ţările Române, după documentele cronicarilor autohtoni, după folosirea denumirilor speciilor pomicole date unor localităţi, dar mai ales prin existenţa unui număr mare de soiuri de pomi de origine românească, create de popor în decurs de aproape două milenii.

Învăţaţi şi călători străini ca Paul de Alep (1650), Evelia Celebi (1657-1666), Magnet ş.a., în drumurile lor prin Ţările Române, scot în evidenţă, în mod deosebit calitatea acestora, menţionând că “merele Domneşti ating mărimea unui cap de copil şi se păstrează aproape un an”.

Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei şi un mare erudit şi învăţat al timpului, în lucrarea “Descrierea Moldovei” (1716), pune în evidenţă calitatea câtorva soiuri de mere.

După cum arăta consulul austriac Merkelius la 1794 “în Ţările Române se găseau disponibile pentru export: mere, pere, pepeni şi nuci”, ceea ce arată că pomicultura avea un anumit grad de dezvoltare.

Unele documente menţionează că una din obligaţiile ce le avea în secolul al XVII-lea Ţara Românească faţă de Constantinopol era aprovizionarea cu “mere Domneşti în poloboace” la preţ fix. Acest document, alături de altele, relevă nu numai dezvoltarea culturii mărului în ţara noastră, dar şi folosirea merelor ca produs de export.

În afara celor menţionate există foarte multe dovezi şi date despre cultura mărului în ţara noastră, de la venirea romanilor şi chiar înainte de aceasta, şi până în prezent.