Studiu de caz - pensiunea agroturistică Condor, Dulcești, Neamț

Introducere

În această lucrare am abordat spaţiul rural în toată complexitatea lui, punând accent pe importanţa dezvoltării spaţiului rural, a industriei şi a proucţiei de bunuri materiale în dezvoltarea acestuia şi nu în ultimul rand, a silviculturii.

Spaţiul rural deţine o mare varietate de resurse locale care vor trebui valorificate superior pentru a avea loc o dezvoltare şi o diversifiare a producţiei potrivit cerinţelor peţei. În ceea ce priveşte serviciile oferite în mediul rural din România, acestea sunt deficitare, prezentând o diferenţiere marcantă faţă de utilitaţile publice puse la dispoziţia populaţiei urbane.

Pentru a pune în valoare patrimoniul neutilizat şi pentru a sprijinii satul este necesar să găsim soluţia prin care sa determinăm oraşul să privească la sat.

Preocupările dezvoltării agroturismului vin în întâmpinarea motivaţiilor de a satisface atât nevoile de odihnă şi recreere activă a populaţiei de la orase sau din zonele aglomerate, cât şi a valorificării resurselor locale ce pot satisface cerinţele turiştilor.

Agroturismul reprezintă o reală şansă pentru economia locală. Agroturismul creat şi asistat crează principalele motivaţii în antrenarea şi dezvoltarea unor iniţiative, a unor activităţi tradiţionale care multă vreme au fost neglijate, a unor meşteşuguri ; în creareai consolidarea unor creaţii artistice locale ; legarea unor prietenii ; satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale turiştilor, activităţii care diminuează viaţa economică locală.

În spaţiul rural, pădurea este componenta de bază a mediului înconjurător, furnizoarea a unei game bogate de produse printre care masa lemnoasă, vânat, peşte, fructe de pădure, ciuperci comestibile, plante medicinale. Principala producătoare de biomasă cu o valoare economică deosebită pentru evoluţia societăţii omeneşti, pădurea contribuie la pregătirea solului şi purifică aerul cu ajutorul fotosintezei. O problemă importantă şi de actualitate este reprezentată de protecţia fondului forestier naţional, activitate complexă şi de natură ecologică cu ajuorul unor măsuri şi responsabilităţi concrete privind activiatea de combatere a dăunătorilor, paza pădurilor contra activităţii distructive a omului, apărarea împotriva incendiilor şi a păşunatului în pădurile tinere ; pentru menţinerea echilibrului ecologic.

Cunoaşterea, cercetarea, ameliorarea şi dezvoltarea spaţiului rural sunt activităţi de importanţă vitală pentru o ţară, atât prin dimensiunea spaţiului rural, exprimată prin suprafaţa deţinută, cât şi prin ponderea populaţiei ocupate în activităţi productive, de servicii social-culturale, de habitat şi de turism.

Cu toată urbanizarea rapidă, ca urmare a industrializării fără precedent în a doua parte a secolului al XX-lea, în condiţiile reducerii populaţiei ocupate în agricultură, silvicultură şi piscicultură (fără a se reduce însă şi populaţia rurală) şi a diminuării ponderii relative a agriculturii în produsul intern brut, importanţa spaţiului rural nu se reduce, ci, dimpotrivă, este din ce în ce mai atent studiată, cercetată şi supusă unui proces complex de dezvoltare.

Capitolul I : Valorificarea spaţiului rural

1.1. Spaţiul rural. Definire. Caracteristici :

Spaţiul rural prezintă caracteristici diferite din punct de vedere fizic şi social, este un concept complex care a generat păreri diverse în ceea ce priveşte definirea, sfera de cuprindere şi componentele sale.

Intr-o prima fază se poate zice că spaţiul rural cuprinde ‘’tot ce nu este urban’’. Luând în considerare câteva criterii de ordin morfologic, structural şi funcţional putem afirma că spaţiul rural este o componentă în cadrul spaţiilor funcţionale duse din caracteristicile zonelor in special oicumene şi suboicumene. Spaţiile rurale împreuna cu spaţiile urbane sau ale diferitelor amenajări cu profil social-economic, oferă cadrul structurilor economice specifice unei regiuni sau unei tari.

Spaţiul rural din România este format din suprafaţa administrativă, în teritoriul căreia se implementează politica rurală, a celor 2688 comune si 12751 sate. O comună este formată din mai multe sate; în medie revin 4,7 sate pe o comună. Dimensiunea satelor variază, de la cele care au doar câţiva locuitori, pâna la sate cu peste 7000-9000 locuitori. Predomină satele cu puţini locuitori, numărul mediu de locuitori dintr-un sat find de circa 800.

Suprafaţa spaţiului rural însumează 212,7 mii km², reprezentând 89 % din suprafaţa ţării, având o populaţie de 10,14 milioane locuitori care reprezintă 45 % din populaţia ţării, rezultând o densitate relativ slabă, de sub 48 locuitori/km². Populaţia din mediul rural participă la activitatea economică în proporţie de peste 57 %, în timp ce populaţia urbană are o rată a participării de numai 43 %.

Cea mai mare parte din populaţia ocupată este intâlnită in agricultură, identificată ca ramură economică predominantă, cu grad scăzut de tehnicizare. Pe lângă agriultură, in spaţiul rural se desfăşoară şi alte activitaţi neagricole, dar fără ca acestea să fie extinse. Exceptând industria extractivă si energetică, activitaţile neagricole se desfăsoară în întreprinderi mici si mijlocii. Numărul unităţilor care desfăsoară activitaţi meşteşugăresti şi de prestări servicii a descrescut accentuat, cu aproximativ 46 % faţâ de anul 1989.

Datorită analizării spaţiului rural în comparaţie cu celelalte spaţii de pe teritoriul României am putut formula caracteisticile specifice ale acestuia, delimitate după următoarele domenii: structura economică, densitatea populaţiei, profesiile de bază dominante, cultură si edificii culturale, viaţa culturală, relaţiile interumane, cutumele si altele.

Caracteristicile spcifice ale spaţiului rural :

1. din punct de vedere a structurii economice, activitaţile agricole deţin ponderea cea mai mare din teritoriul rural, fără să fie excluse alte activitaţi precum silvicultura şi industria forestieră, zonele montane şi colinare, turismul si agroturismul, serviciile pentru populaţie ;

2. din punct de vedere ocupaţional, spaţiul rural este preponderent un spaţiu de producţie în care activităţile sectoarelor primare deţin o pondere ridicată in economia acestuia. Profesiile practicate in spaţiul rural sunt cu precădere manuale, unele dintre acestea solcitând policalificare profesională. Populaţia ocupată in servicii, in activităţile administrative, sociale este redusa ca pondere. In acelaşi timp, o mare parte din populaţia care lucrează în sectorul neproductiv depune şi o activitate în agricultură şi alte sectoare în timpul liber, fie ajutând membrii familiei, fie lucrând în micile gospodării agricole sau în ferme ;

3. in cea ce priveşte forma de proprietate, cea pivată este predominantă, proprietatea publică şi privată a statului fiind mult mai restrânsă (rezervaţii şi parcuri naţionale, terenuri limitrofe căilor de comunicaţii şi reţelelor de transport, păşuni, islazuri) ;

4. o caracteristică importantă a spaţiului rural constă in densitatea redusă a populaţiei şi a mărimii aşezămintelor umane bine aerisite. Locuitorii se cunosc între ei foare bine rezultând o mai mare implicare a acestora în soluţionarea problemelor comunitaţii ;

5. din punct de vedere peisagisic, prin structura sa naturală, liniştea, pacea, climatul, aerul curat, peisajul liniştitor, prin flora şi fauna sa este mai frumos şi mai apreciat de locuiori. Peisajul rural prin naturaleţea sa constiuie un patrimoniu al counităţii ;

6. modul de viaţă rural, tradiţiile şi obiceiurile, formează cultura populară locală sau regională si alături de economie şi ecologie dă adevărata dimensiune a spaţiului rural. Alături de această caracteristică o importantă deosebită o are implementarea activităţilor neagricole, de tip industrial sau service, care trebuie realizată fără distrugerea autenticităţii spaţiului rural ;

7. activităţile neagricole, cele de tip industrial şi de servicii se bazează pe complementaritatea faţă de agricultură dar aceasta nu exclude posibilitatea de înfiinţare a intreprinderilor mici si mijlocii din alte domenii ;

8. o ultimă caracteristică a spaţiului rural este reprezentată de inegalitatea între rural si rustic, pentru că şi in domeniul rural acţionează legile progresului care impun o evoluţie în viaţa localnicilor. Nu se poate afirma că o involuţie în spaţiul rural poate avea efecte atât de grave încât să se producă o rusticizare a spaţiului rural.

În ceea ce priveşte infrastructura socială şi a serviciilor putem aminti : reţeaua de invătământ puţin diversificată ; iar starea construcţiilor şi dotarea cu aparatură de specialitate este nesatisfăcătoare ; mortalitatea infantilă este ridicata, urmare directa a nivelului se trai scazut si asistentei sanitare precare. Ca urmare a acestei subdezvoltari care persista in spatiul rural se impuna ca obiectiv a dezvoltarii rurale realizarea de actiuni in sprijinul economiei si populatiei din aceste zone.