Studiu privind dezvoltarea turismului balnear pe plan internațional și în România

CAPITOLUL I

TURISMUL BALNEAR – REPERE TEORETICE

1.1 Caracteristici ale turismului balnear

Turismul de tratament și cură balneo-medicală este o formă specifică a turismului de odihnă, care s-a dezvoltat considerabil în ultimile decenii, odata cu sporirea stresului și a bolilor profesionale provocate de ritmul vieții moderne din marile aglomerații urbane. Turismul balnear reprezintă deplasarea unor persoane de diferite vârste, sexe și profesii în stațiuni balneoclimaterice sau climatice, ori în localitați cu factori naturali de cură pentru îngrijirea sănătății, odihnă, cură cu substanțe balneare naturale (ape minerale sau termominerale, nămoluri terapeutice, mofete etc.), cu extracte sau medicamente pe bază de plante, pentru profilaxie, întinerire, înfrumuțesare sau numai pentru turism.

Un alt punct de vedere prezintă turismul balnear ca fiind ”un ansamblu de mijloace și dotări turistice menite să pună în valoare factorii naturali balneari (apele minerale, nămolurile, gazele terapeutice, litoralul cu complexul său de factori terapeutici ți altele)”.

Trebuie însă să facem precizarea, că, deși în unele țări europene (Franța, Spania, Italia ș.a.) turismul balnear se referă în primul rând la turismul de litoral, având ca motivație odihna, excludem această acceptiune, atribuind turismului balnear motivații precum odihna, îngrijirea sau refacerea sănătății și repunerea în formă, precum și utilizarea factorilor naturali de cură (inclusiv în zonele de litoral). Astfel, turismul balnear acoperă următoarele concepte :

• termalism, respectiv utilizarea terapeutică a apelor minerale calde, pentru turiștii aflați într-o stațiune termală ;

• balneoterapie, respectiv utilizarea băilor curative pentru efectuarea unor tratamente;

• balneoclimatoterapie, care îmbină utilizarea factorilor balneari (ape minerale și termale, lacuri, nămoluri, gaze terapeutice) cu cea a acțiunii diverselor tipuri de climat, în scop profilactic și curativ ;

• talasoterapie, care presupune utilizarea elementelor din mediul marin (apa mării, nămolurile, algele, climatul marin).

Astăzi se vorbește tot mai mult despre turismul de sănătate, ca un concept care tinde să-l înlocuiască pe cel de turism balnear, sub accepțiunea sa clasică.

În zilele noastre se caută soluții pentru modificarea și activizarea forțelor fizice și morale de care dispune individul, pentru a-și recăpăta echilibrul și a redobândi sănătatea.

Perfecționarea asistenței medicale este cerută de progresul științei și tehnicii, de confruntarile tot mai acute în adaptarea organismului uman la noile procese de muncă și viață. Omul modern este un om activ, de aceea menținerea capacității sale de muncă, cu implicații sociale și economice majore, este o preocupare nu doar a individului, ci și a numeroase organisme naționale sau internaționale, inclusiv a Organizației Mondiale a Sănătății.

Turismul balnear îndeplinește o funcție socială de mare importanță: de prevenire a îmbolnăvirilor, respectiv de evitare a factorilor de risc ce provoacă înrautățirea în continuare a stării sănătății pacienților, prin instruirea sistematică a turiștilor privind respectarea după terminarea curei a unui regim de viață pe baza unor recomandări individualizate pentru fiecare pacient, precum și prin inițierea turiștilor pentru recunoașterea unor simptome de îmbolnavire premature sau de agravare a stării lor de sănătate, pentru a se adresa din timp cadrelor medicale de specialitate și precum a evita riscul unor noi îmbolnăviri.

De asemenea, turismul de tratament și cură balneară acționeaza ca factor social, contribuind la satisfacerea necesităților și preferințelor de odihnă ale diferitelor segmente de consumatori, la redobândirea sănătății, la profilaxia unor boli, dar și la creșterea randamentului muncii, la reducerea zilelor de concediu medical, cu efecte generale în beneficiul întregii societăți.