Studiul Privind Protecția Persoanelor Aflate în Căutarea unui Loc de Muncă în România

MOTTO: “A fura idei de la cineva, este plagiat. A le fura de la mai mulţi, este cercetare.”

După Legile lui Murphy

Introducere

România a traversat şi traversează o perioadă de modificări profunde ce afectează toate sferele vieţii sociale. Problemele de muncă şi de asigurări sociale erau reglementate, în ţara noastră, sub diverse forme încă din secolele XII-XIV, când existau bresle şi corporaţii. În jurul anului 1890, apar modificări esenţiale în domeniul muncii, prin apariţia industriei în România; de aici şi apariţia unor acte normative cu caracter general, care aveau funcţia de a reglementa noile probleme.

În ianuarie 1991, a fost adoptată Legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, act normativ prin care era recunoscută, existenţa şomerilor în România. Această lege a fost înlocuită, la 1 martie 2002, cu o lege europeană, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Legea nr. 76/2002 pune accentul pe măsurile active, destinate creşterii gradului de ocupare.

Măsurile active îşi propun ca efect creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă la nivel local, fie prin crearea de noi locuri de muncă, fie prin înlesnirea accesului la locurile de muncă vacante. De aceea, în lucrarea de faţă, s-a plecat de la ipoteza că decalajul dintre cererea şi oferta de pe piaţa muncii poate fi atenuată prin promovarea măsurilor active la nivel local. Aceste măsuri active stimulează angajatorii să încadreze în muncă personal din rândul şomerilor, dar stimulează şi persoanele în căutarea unui loc de muncă să se încadreze înainte de expirarea perioadei în care sunt îndreptăţite să primească indemnizaţie de şomaj. Prin Legea nr. 145/1998 a fost înfiinţată Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Formare Profesională , institut care şi-a schimbat denumirea, în anul 2000, în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) şi care s-a transformat într-un furnizor de servicii pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă. În prezent oferind o paletă largă de servicii, cum sunt: consilierea profesională, cursurile de formare profesională, serviciile de preconcediere, medierea muncii, consultanţă pentru iniţierea unei afaceri, subvenţionarea locurilor de muncă în care sunt încadrate persoane din rândul categoriilor defavorizate ale populaţiei, acordarea de credite avantajoase pentru crearea de noi locuri de muncă.

Ca urmare a concluziilor desprinse de către ANOFM din urmărirea aplicării PNAO, au fost elaborate o serie de acte normative care să creeze noi locuri de muncă şi să stimuleze mobilitatea forţei de muncă. Astfel, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, prevăd creşterea importanţei măsurilor active de combatere a şomajului, susţinerea financiară a încadrării şomerilor în vederea realizării unor lucrări de interes comunitar; acordarea de credite în condiţii avantajoase pentru IMM-uri.

Politica şi strategia Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale vizează - în principal -creşterea gradului de ocupare a populaţiei active şi, implicit, diminuarea şomajului. Prin politicile din prezent, se preconizează o scădere a şomajului sub rata de 8%, până în anul 2009. Acest obiectiv este realizat, începând cu 2004, printr-o utilizare diferită a fondului pentru plata ajutorului de şomaj şi a resurselor aflate la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Astfel, dacă în prezent 2-3 % din bugetul fondului pentru plata ajutorului de şomaj sunt folosite pentru aplicarea măsurilor active de combatere a şomajului, acest procent va creşte până în 2013 la 10 - 15 %. Nu în ultimul rând, se are în vedere promovarea unor acte normative care să stimuleze ocuparea forţei de muncă, în acord cu prevederile comunitare în domeniu.

Măsurile concrete, active, pentru aplicarea acestor programe sunt:

- medierea, prin bursa locurilor de muncă, acţiune organizată de două ori pe an, şi care se adresează tuturor persoanelor care caută un loc de muncă ( bursa generală a locurilor de muncă ), precum şi absolvenţilor ( bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi );

- stimularea angajatorilor care crează noi locuri de muncă, prin creditarea cu dobânda avantajoasă a IMM-urilor ( 50 % din locurile de muncă nou create sunt destinate şomerilor, fiecare loc de muncă nou fiind creditat cu 50 de milioane de lei );

- stimularea angajatorilor care încadrează în muncă absolvenţi de învăţământ, prin subvenţionarea cu 70 % a salariului;

- Cursuri de calificare/recalificare, organizate de către ANOFM şi finanţate total sau parţial din bugetul fondului pentru plata ajutorului de şomaj.

Toate aceste demersuri arată importanţa pe care administraţia centrală, cea locală şi societatea civilă o acordă pieţei muncii, funcţionării corecte a instituţiilor care o guvernează, ca domeniu fundamental de care depinde dezvoltarea economică a României. S-au făcut paşi importanţi în rezolvarea problemelor şomerilor şi diminuării numărului acestora, dar mai sunt multe de făcut.

Lucrarea de faţă face o prezentare şi o analiză a pieţei muncii, legată de protecţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în România şi propune câteva măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de protecţie socială şi a sistemului de ocupare a forţei de muncă în România.

CAPITOLUL 1

FENOMENUL DE ŞOMAJ ŞI

MODALITĂŢILE DE COMBATERE A ACESTUIA

1.1. Noţiuni şi mecanisme generale ale protecţiei sociale în România

Protecţia socială nu a existat din totdeauna, ci a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii omeneşti, odată cu dezvoltarea industriei.

Integrarea forţei de muncă în componenţa modelelor economice s-a realizat, într-o anumită măsură, de către economiştii clasici, care priveau populaţia ca o premisă, dar şi ca o restricţie a evoluţiei economice. Unul din obiectivele principale ale politicii economice, în orice ţară, este acela al asigurării ocupării depline a forţei de muncă. Problema ocupării forţei de muncă constituie una din preocupările importante ale analizei mocroeconomice. În cazul analizei macroeconomice prin ocuparea deplină a forţei de muncă se întelege o situaţie când rata şomajului are un anumit nivel, acceptat ( circa 4% este considerată rata naturală a şomajului ). De aceea se consideră mai indicat termenul de ocupare înaltă a forţei de muncă în locul celui de ocupare deplină ( totală ).