Sustenabilitatea sistemului românesc de pensii pe termen lung

Introducere

Descrierea problemei

Încă de la începutul anilor 1990, reformele sistemelor de pensii au ajuns în topul agendelor politice în numeroase țări datorită presiunilor severe asupra sistemelor de pensii cauzate de trendurile demografice. Experiențele anterioare ale valurilor de reforme din America Latină din anii 80 și până în 90, din Europa, din Sudul si Estul Asiei si Africa, au făcut aparent nepopulară ideea reformelor pensiilor în rândul publicului și au dus la divizarea problemei pentru elitele politice, fiind prinse între presiuni economice și internaționale pentru reformare pe de-o parte și opoziție domestică pe de alta .

În Europa Centrală și de Est reformarea sistemelor de pensii a întâmpinat dificultăți privind adoptarea, implementarea, sustenabilitatea, generând dezbateri aprige.

În majoritatea țărilor în tranziție diferitele viziuni asupra reformelor sistelemelor de pensii împărtășesc o caracteristică comună: o mișcare deliberată de la moștenirea universalist-redistributivă la cea puternic diferențiată, beneficii legate de câștiguri cu accent pe finanțarea contributorie. În același timp, diferențele de nivel și scop ale protecției persoanelor în vârstă din regiune sunt mari. Șomajul este direct proporțional cu nivelul sărăciei, iar riscul creșterii acestuia face imposibilă aprovizionarea fondurilor de pensii.

Deci, la 20 de ani după începutul transformărilor politice și economice, reforma sistemelor de pensii reprezintă încă o sarcină neterminată în majoritatea fostelor țări socialiste. Cei care elaborează politici în regiune vor trebui să găsească soluții mai inovative decât trecerea fondurilor de pensii în mediul privat și de la trecerea sistemului PAYG la prefinanțare care se desfășoară în prezent . Nu este important însă numai designul reformei alese, ci și contextul economic și politic. În zilele noastre, randamentul statelor – în special cel administrativ – diferă clar de la un stat la altul . Barr consideră că dacă un guvern este ineficient, orice schemă de sistem de pensii va fi riscantă – chiar dacă va fi privată sau publică, contributorie sau necontributorie. Problemele sistemelor de pensii din țările Europei Centrale și de Est sunt numeroase și s-au accentuat în timp. Colapsul comunismului a lăsat urme în sistemul de protecție socială: instituții nepregătite pentru schimbare, dezechilibre majore în fondurile de pensii, îmbătrânirea populației datorită creșterii speranței de viață și a declinului ratelor de fertilitate. Sistemele de pensii din perioada comunistă presupuneau garantarea unor beneficii foarte generoase și erau neclare în ceea ce privește eligibilitatea. Punctul slab al protecției pe care o asigura sistemul de pensii comunist includea și sistemul de pensii, dar nu era un buget separat de pensii – pensiile erau plătite din câștigurile generale – așadar nu era nevoie de legătura dintre contributori și beneficiari. De asemenea, au existat politici care au alterat chiar și mai mult balanța dintre câștiguri și cheltuieli. Restructurarea economică a dus la creșterea șomajului și la reducerea numărului de contributori. Pentru a contracara șomajul în timpul primilor ani de tranziție, multe guverne au oferit opțiunea pensionării anticipate de la vârsta de 50 de ani, ceea ce a dus inevitabil la creșterea numărului de beneficiari și, în același timp, la scăderea numărului de contributori la fond. Pe de o altă parte veniturile au scăzut, în plus, ratele de dependență au crescut dramatic până la mijlocul anilor ’90, atingând valori înte 60 pensionari pentru 100 de lucrători în Polonia, România și Slovacia, la peste 80 de pensionari pentru 100 de muncitoritori în Albania și Bulgaria. Pentru fiecare pensionar există mai puțin de doi lucrători care să-l susțină, ceea ce înseamnă o povară pentru generațiile actuale de lucrători. Deficitele fondurilor de pensii reprezintă 4% din PIB, astfel necesitând un transfer de la bugetul statului și cauzând restanțe sau datorii pentru pensii. Prin urmare proiecțiile pentru trendurile în sistemele de pensii pe termen mediu și lung nu pot fi favorabile, în multe țări fiind necesară creearea unui fond de pensii care să susțină deficitele din anii care urmează în absența unor reforme majore.

Perspectivele asupra reformelor sunt legate de discursul dominant în domeniu despre noua reformare a sistemelor de pensii în regiune. Instituțiile financiare internaționale au văzut în crizele sistemelor de pensii o sursă pentru deficitele bugetare și au condiționat împrumuturile de acțiunile întreprinse de guverne pentru punerea bazelor unui sistem de pensii sustenabil. Așadar, soluția este înlocuirea sistemelor PAYG cu sisteme private. În sistemele PAYG contributorii curenți sunt obligați să plătească pensiile generațiilor contemporane de pensionari. Dacă relația numerică dintre contributori și beneficiari va scădea, acest sistem va ceda din punct de vedere fiscal. Așadar, sistemele PAYG sunt extrem de vulnerabile datorită îmbătrânirii populației. În schimb, în sistemele de fonduri private, contribuția fiecărui muncitor este depozitată într-un cont individual, investit și returnat lucrătorului sub formă de rentă sau în întregime când lucrătorul atinge vârsta pensionării. Potrivit instituțiilor financiare internaționale este de așteptat ca privatizarea sistemelor de pensii să contracareze problema îmbătrânirii populației. Asigurând o legătură strânsă între contribuții și beneficii, privatizarea completă ar descuraja hazardul moral și comportamentul de tip free-rider reducând astfel distorsiunile pieței muncii. Hazardul moral este legat de un sistem de pensii determinat de beneficii, care nu le condiționează după plata unei contribuții corespunzătoare, creând stimulente perverse pentru a limita contribuția indivizilor în funcție de absența unei penalizări. Comportamentul de tip free-rider este asociat indivizilor care nu contribuie cu partea lor, dar care încă pot primi beneficii de la sistemul public de pensii. Ca un rezultat al acestor stimuli, unii indivizi aleg să rămână inactivi iar oportunitățile create de piața muncii nu sunt pe deplin exploatate.