Taina Euharistiei la ortodocși și romano-catolici

INTRODUCERE

De la început, omenirea a fost sortită trăirii în Dumnezeu , la o viaţă fericită, lipsită de griji, suferinţe şi moarte. În nemărginita Sa bunătate, Dumnezeu n-a voit să deţină singur viaţa de fericire dumnezeiască, ci a binevoit să facă şi pe om părtaş la o asemenea viaţă. Astfel a creat omul „după chipul şi asemănarea Sa”, dându-i posibilitatea de a-şi menţine această stare de fericire iniţială.

Totuşi, Dumnezeu n-a întârziat să-şi reafirme dragostea faţă de om, trimiţându-i, Răscumpărător din robia păcatului şi a morţii, pe însuşi Fiul Său iubit, Iisus Hristos. Venirea lui Hristos împacă pe om cu Dumnezeu şi şterge păcatul strămoşesc. Până la Hristos, viaţa, mântuirea şi desăvârşirea erau, practic, imposibile. Prin El acestea devin scopul şi ţinta oricărui creştin. Prin Hristos, orice suflet omenesc se simte făcut ca să trăiască o viaţă mai înaltă, mai curată, mai aleasă, o viaţă cu totul duhovnicească, dumnezeiască aproape. Prin moartea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, în viaţa omului, ţinta asemănării cu Dumnezeu a devenit o nouă realitate. Chipul lui Dumnezeu adâncit în sufletul omenesc, odinioară întunecat prin cădere, prin Hristos devine iarăşi o dorinţă şi scop de realizare omenească. Aspiraţia omului către Dumnezeu, dezideratul sfinţeniei divine prin Hristos, planează iarăşi asupra omenirii, prin îndemnul care străbate şi covârşeşte sufletele celor însetaţi după o altă viaţă decât aceea pe care o cunoşteau. „Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este”. Acum omul cel înnoit prin jertfa de pe Golgota nu se mai lasă tras de lut spre pieire, ci ajutat de noul Adam, râvneşte veşnicia pierdută prin vechiul Adam, tinzând să-şi realizeze scopul nou al vieţii: asemănarea şi unirea cu Dumnezeu.

Hristos, noul Adam, noua viaţă, deşi plecat cu trupul dintre noi, continuă să fie prezent, , prin Sfintele Taine. Adeseori se pune întrebarea ce sunt aceste taine, care păstrează mereu viu pe Hristos între noi? Ele sunt nişte lucrări sfinte văzute, prin care ni se împărtăşesc harurile nevăzute ale lui Dumnezeu. Prin mijlocirea Sfintelor Taine, însuşi Hristos, venind la noi, îşi face sălaş în sufletul nostru. El omoară păcatul din noi, ne dă propria Sa viaţă şi lucrează desăvârşirea noastră, făcându-ne părtaşi dumnezeirii Lui.

Prezenţa Mântuitorului în lume se află în modul cel mai vădit în Biserică, în Sfânta Euharistie, pentru că ea este însuşi Trupul şi Sângele Domnului. Inseparabilă de Hristos cel înviat, Euharistia nu este separabilă nici de taina Bisericii care este Trupul tainic al Domnului.

Astăzi ca de altfel în fiecare moment al timpului, fie prezent, trecut sau viitor, dumnezeiasca Euharistie nu este altceva decât centrul vieţii creştine.

A cuteza să scrii ceva vrednic despre această taină este ca şi cum ai încerca să pătrunzi în „corola de minuni a lumii”. Pentru acest lucru e nevoie de pana unui înger, de mâna unui serafim sau, mai bine, de lumina Duhului Sfânt. Înainte de a încerca să înţelegem această taină divină trebuie să cădem cu faţa la altar şi să-L rugăm pe Hristos să ne trimită lumina Sa călăuzitoare care să ne străbată mintea şi să ne poarte mâna pentru a putea scrie ceva vrednic.

Prin Sfintele Taine şi cu deosebire prin Taina Sfintei Euharistii, care coboară pe Hristos real şi substanţial în noi, ne facem încă din această lume, părtaşi vieţii şi slavei viitoare. Sufletul nostru trăieşte din această pâine a vieţii după ce şi-a primit fiinţa din baia Botezului şi întărirea prin ungerea cu sfântul Mir. Mulţumită lucrării sfinţitoare a tainelor, Hristos, Soarele dreptăţii, intră ca printr-o fereastră în această lume întunecată şi omoară tot ce-i pieritor în ea, căci Lumina lumii biruieşte lumea, potrivit cuvintelor Lui: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33), vrând să arate prin aceasta că toţi aceia care îndrăznesc a se apropia de El, prin ospăţul de la Masa Lui şi trăirea tainică întru El, biruiesc lumea pierzării şi se fac vrednici de viaţa veşnică, a desăvârşirii.

În ceea ce priveşte dezvoltarea lucrării de faţă, este o modestă încercare de prezentare a aspectului de viaţă trăită mai intens în Hristos, prin Euharistie. Am vrut să evidenţiez importanţa acestei mari taine în viaţa creştinului ortodox, pe de o parte, şi-n teologia romano-catolică, pe de altă parte.

„Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât

din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta

viu va fi în veci. Iar pâinea pe care eu o

voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.”

(Ioan 6, 51)

Capitolul I

SFÂNTA EUHARISTIE CA TAINĂ LA

ORTODOCŞI ŞI LA ROMANO-CATOLICI

Scopul ultim al oricărui creştin este desăvârşirea sau unirea cu Hristos. Această unire se realizează prin sfintele taine şi trăirea în Hristos.

Sfânta Euharistie (ή Έυχάριστιά) este taina în care creştinul, sub chipul pâinii şi al vinului , primeşte adevăratul trup şi sânge al Domnului, pentru iertarea păcatelor şi câştigarea vieţii de veci, înfăţişându-se, totodată, real şi nesângeros, jertfa de pe cruce a Mântuitorului. Astfel, Sfânta Euharistie are caracter dublu, de Taină şi de Jertfă.