Talhăria

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

TÂLHĂRIA

Secţiunea I

LOCUL TÂLHĂRIEI ÎN STRUCTURA

INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

1. Cadrul juridic al infracţiunilor contra patrimoniului

Omul reprezintă suprema creaţie a lumii, care prin spiritul său neobosit, vrea să atingă perfecţiunea. În urmărirea acestui ţel, omul de cele mai multe ori işi domină inpulsurile sale inferioare.

Infracţiunile contra patrimoniului sunt acele infracţiuni care au ca obiect juridic relaţii sociale de ordin patrimonial. Desfăşurarea normală a relaţiilor sociale de ordin patrimonial, oricare ar fi acestea, constituie o condiţie de existentă a societăţii, de aceea faptele prin care se vatamă ori se pun in pericol aceste relaţii sunt fapte socialmente periculoase, împotriva cărora este necesară acţiunea represivă.

Analiza fenomenului infracţional pe linia faptelor cu violenţă arată că acest gen se menţine la un nivel ridicat. Din studiul situaţiei operative rezultă că în ultimul timp au intervenit elemente de noutate, fapt ce obliga pe oamenii legii să-şi perfectioneze continuu stilul şi metodele de muncă, pentru sporirea activitaţi de prevenire a genului de infracţiuni cu violenţa respectiv talhării şi a autorilor lor.

Legea penală apără, în general, toate relaţiile de ordin patrimonial, incriminând şi sancţionând faptele îndreptate împotriva acestora, prevăzând un regim sancţionator sever.

Dreptul penal, ramură a sistemului de drept, prin partea sa specială, reglementează lupta împotriva infracţionalitaţii chiar prin stabilirea acestor fapte, precum şi a sancţiunilor ce se aplică celor ce le săvarşesc. Intr-o alta formulare putem spune despre partea specială a dreptului penal ca deţine în totalitatea sa normele penale în care sunt stabilite faptele de pericol social ce constituie infracţiuni, precum şi sancţiunile ce se aplică celor ce le săvîrşesc, evidenţiindu-se în acest fel şi rolul activ al părţii speciale a dreptului penal.

Relaţiile sociale de ordin patrimonial constituie unul dintre domeniile importante ale structurii societaţii, fiind reflexul nemijlocit al relaţiilor de producţie, reliefand caracterul determinant al relaţiilor economice în procesul complex al evoluţiei oricarui tip de orînduire socială. Dreptul penal va interveni astfel pentru a asigura bună desfaşurare a relaţiilor patrimoniale dintre oameni, astfel încat să fie in deplin acord cu obiectivele pe care actuala etapa de dezvoltare a societaţii, la un moment dat, şi le propune.

Deşi patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică, aparţinand unei persoane, în materia infracţiunilor, prin aceasta se inţelege în principal bunurile in materialitatea lor, la care se referă drepturile şi care permit titularului de patrimoniu să-şi ducă la îndeplinire obligaţiile cu caracter economic.

Toate aceste infracţiuni constau în diferite atingeri aduse patrimoniului unei persoane şi anume în diferite schimbări ale situaţiei ori stări de fapt a bunurilor produse prin sustragerea, însuşirea, distrugerea, risipirea sau împiedicarea folosirii lor.

Ele împiedică realizarea drepturilor subiective care au ca obiect bunurile a căror situaţie de fapt a fost schimbată şi, prin săvârşirea lor, tulbură, împiedică sau chiar zădărnicesc desfăşurarea

normală a relaţiilor de ordin patrimonial. De aici, rezultă şi necesitatea ocrotirii penale a patrimoniului.

După 22 decembrie 1989, s-au produs mutaţii substantiale pe toate planurile vieţii romaneşti în procesul complex de trecere la o economie de piaţă. Puterea legislativă şi cea executivă, pentru realizarea în fapt a reformei economice, a asigurării libertaţilor cetaţeneşti, au procedat la elaborarea unor acte normative care să reglementeze unele relaţii ce s-au statornicit în Romania post-revoluţionară.

In legea penală s-au făcut intervenţii în sensul că au fost abrogate o serie de norme, care veneau în contradicţie cu respectarea unor drepturi cetaţeneşti, fiind prevăzute astfel noi dispoziţii cu caracter penal. Totodată unele legi extra penale adoptate după decembrie 1989, au dus la reconsiderarea unor concepte folosite de legiuitor în materie penala, ceea ce determină o noua reflectare asupra acestora.

Noile legi care au fost elaborate de puterea legislativă constituita democratic prin alegerile de la 20 mai 1990 au dus la modificarea formelor de proprietate pe care le-au avut în vedere legiuitorul de la 1969. De aceea, la aplicarea prevederilor din titlul al III-lea al părţii speciale a Codului Penal trebuie să ţinem cont de aceste realităţi şi cand vorbim despre infracţiunea de talhărie.

În încriminarea atingerilor aduse patrimoniului, legea ţine seama de caracterul ilicit al acţiunilor făptuitorului, iar nu de poziţia juridică a victimei, scopul incriminării fiind apărarea situaţiilor, de fapt ale bunurilor în sfera patrimonială.

Toate infracţiunile contra patrimoniului cuprind în structura lor o situaţie preexistentă pe care se grefează comiterea faptei. Aceasta constă într-o anumită situaţie de fapt în care se gaseşte bunul, situaţie care este modificată prin comiterea infracţiunii.