Taxe și Impozite Locale

INTRODUCERE

Am ales ca temă de licenţă „Impozite şi taxe locale”, deoarece consider că impozitele reprezintă, în zilele noastre, obligaţii pecuniare pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea publică, de la persoane fizice şi juridice, în raport cu capacitatea contributivă a acestora, preluate la bugetul statului, în mod silit şi fără contraprestaţie imediată şi folosite de către acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice şi ca instrument de armonizare a interesului public cu interesele individuale ale oamenilor.

Lucrarea de licenţă este structurată în trei capitole:

În primul capitol, intitulat ”Consideraţii generale privind finanţele publice locale” este prezentat conţinutul, sfera şi rolul finanţelor locale depind de modul de organizare a puterii şi administraţiei de stat, de împărţirea administrativ teritorială, de acţiunile generate de competenţele organelor locale.

Bugetele locale reflectă, într-o unitate duală coerentă, modul de mobilizare – repartizare şi utilizare a fondurilor financiare la dispoziţia fiecărei unităţi administrativ teritorială. Pe lângă resursele existente în bugetele locale, la dispoziţia organelor locale sunt furnizate şi repartizate şi alte fonduri băneşti, constituite prin mecanisme nebugetare.

În România, organizarea teritorială a finanţelor publice este aşezată pe împărţirea ţării în unităţi administrativ – teritoriale. Colectivităţile locale reprezintă comunităţi umane distincte de stat, au autorităţi publice diferite de ale statului. Aceasta este o condiţie a autonomiei financiare absolut necesară, deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă fără autonomia financiară, care îi asigură suportul material al funcţionării.

Criteriul principal pentru delimitare veniturilor bugetului de stat de cele ale bugetelor locale îl constituie subordonarea entităţii prin care se realizează resursele respective. Finanţele comunelor, oraşelor, judeţelor se administrează conform principiului autonomiei locale. Veniturile administraţiei locale şi judeţene se constituie din sursele realizate pe teritoriul acestora, sau din alte surse, în conformitate cu dispoziţiile legale. Pentru fiecare

Relaţia dintre creşterea venitului şi creşterea cheltuielilor publice este mai uşor observabilă în legătură cu furnizarea publică a bunurilor capital (şosele, aeroporturi, etc.), deci cheltuielile publice pentru bunurile capital cunosc o evoluţie diferită în funcţie de stadiul de dezvoltare pe care-l atinge, la un moment dat, o ţară sau alta.

O creştere a veniturilor personale este asociată, în general, în ţările industrializate, cu creşterea activităţii economice şi a complexităţii vieţii sociale. Această situaţie impune în mod firesc, şi datele statistice o confirmă, o creştere a cheltuielilor publice. Totodată, creşterea veniturilor personale permite în mod corespunzător creşterea veniturilor fiscale, care pot fi folosite la finanţarea unui nivel mai ridicat al cheltuielilor public.

Densitatea populaţiei afectează şi ea structura cheltuielilor publice şi nivelul total al acestora. În cazul marilor aglomerări urbane, de exemplu, cresc cheltuielile publice privind depoluarea, cele legate în general de urbanizare. Natura relaţiei dintre mărimea populaţiei şi mărimea cheltuielilor publice depinde de natura bunurilor şi serviciilor fumizate de sectorul public. Astfel, în cazul unui bun public pur (iluminatul public), costul social marginal al creşterii cu o unitate a populaţiei este prin definiţie zero. În acest caz nu există nici un motiv de creştere a cheltuielilor publice ca urmare a creşterii numărului populaţie.

Elaborarea proiectelor bugetare locale se bazează pe proiectele de bugete proprii ale administarţiei, ale instituţiilor şi serviciilor publice din subordine.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale propun programele prin care sunt iniţiate acţiunile de implementare a finanţării bugetare.

Începând cu secolul XX, această teorie a impozitului-schimb a fost numită teoria beneficiului care „asimilează luarea deciziei în cadrul sectorului public cu cea propusă de piaţă „ cunoscând o anumită primenire sub denumirea de „principiul echivalenţei”. Conform acestui principiu, dacă o persoană este de două ori mai avută decât alta, atunci contribuţia ei la

3

stat pentru protecţie trebuie să fie de două ori mai mare. Impozitele sunt privite deci, potrivit acestei teorii, ca plată pentru valoarea primită şi ca reflectare a cererii pentru servicii publice.

Impozitul este plata bănească obligatorie, generală şi definitivă (nerambursabilă) efectuată de persoane fizice şi juridice la bugetul statului sau la bugetele locale, în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege, fără obligaţia din partea statului da a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat, el fiind necesar pentru satisfacerea cerinţelor societăţii.

Calitatea de plătitor de impozite presupune întrunirea anumitor condiţii, între care realizarea de venituri sau posedarea de bunuri impozabile este condiţia esenţială. Companiile naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, unităţile cooperatiste, mixte şi cele private pot fi plătitoare de impozite numai dacă au personalitate juridică. Personalitatea juridică se obţine prin înregistrarea în Registrul Comerţului şi la organele financiare.

Determinarea materiei impozabile constituie o operaţiune complexă ca urmare a diversităţii economice, a naturii şi destinaţiei venitului.

O dată stabilită mărimea impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunoştinţa contribuabililor cuantumul impozitului datorat statului şi termenele de plată a acestuia. După aceasta se trece la perceperea (încasarea) impozitelor.

Cel de-al doilea capitol „Impozite şi taxe locale – elemente conceptuale” descrie impozitele şi taxele locale, şi anume: impozitul pe clădiri; impozitul pe teren; taxa asupra mijloacelor de transport; taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate; impozitul pe spectacole; taxa hotelieră; taxe speciale; alte taxe locale.

Impozitele şi taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi sunt reglementate prin Legea 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

În cel de-al treilea capitol „Studiu de caz privind elaborarea, urmărirea şi execuţia bugetului local al Consiliului Local Bogaţi” descrie fundamentarea veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale.

Fundamentarea veniturilor este necesară pentru cunoaşterea principalelor venituri pe care se bazează primăria, cât şi a factorilor care le afectează.

Veniturile se fundamentează în funcţie de factorii de care depinde realizarea lor, folosindu-se în acest scop indicatori de condiţionare şi calcule specifice

În ceea ce priveşte taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afişaj, reclamă; taxa pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor; taxele pentru folosirea locurilor publice, fundamentarea acestora se bazează pe dinamica anilor anteriori şi modificările survenite în legislaţie. Impozitul pe spectacole şi penalităţile şi majorările pentru neplata la termen se datorează în momentul realizării lor.