Teorii ale motivației și satisfacției în muncă și conceperea sistemului de salarizare

Cap. 1.TEORII ALE MOTIVAŢIEI SI ASTISFACŢIEI

IN MUNCĂ

1.1 Definirea conceptelor de motivaţie şi satisfacţie in muncă

Motivaţia este un „ concept fundamental explicat în diferite maniere în psihologie şi în general în ştiinţele despre om, exprimând faptul că la baza conduitei umane se află întodeauna un ansamblu de mobiluri - trebuinţe, tendinţe, efecte, interese, intenţii, idealuri care susţin realizarea anumitor acţiuni, fapte, atitudini.

Originea cuvântului o constitue latinescul „movere”, adică ceea ce pune în mişcare, ceea ce impinge la acţiune. Plecând de la această definire, regăsim în literature de specialitate abordări care se centreaza fie asupra individului, fie a individului în relaţie cu mediul său.

Prima abordare susţine că forţa motivaţională este interioară individului şi depinde de caracteristici personale ca nevoile, pulsiunile, instinctele, trăsaturi de personalitate ca: hedonismul, aviditatea, gelozia. În perspectiva situaţională, comportamentul depinde şi de factori exterior individului, respective de mediul său de lucru, natura muncii, stilul de conducere al superiorilor.

Astfel autorii care se încadrează in prima categorie ( Maslow, Alderfer, McClleland, Frued, etc ) sub influenţa psihologiei sau psihianalizei, defines motivaţia ca :

forţa care permite trecerea organismului din starea de repaos în starea de nevoie;

ceea ce împinge individual să acţioneze în funcţie de nevoile sale;

o stare de tensiune care pune organismul în miscare până la reducerea tensiunii.

Se observă că motivarea, este gândita în afara grupului şi a contextului în care individual acţionează, că motivaţiile au doar cause individuale. Astfel , reţinand în principal idea că motivaţiile reprezintă „ ceea ce impinge la acţiune’ iar comportamentul reflectă acţiunile întreprinse în vederea atingerii unor scopuri, deduce că motivaţiile determină comportamentele individului.

Omul desfăsoară multe activitaţi: manancă, se joaca, învată, colecţionează lucrari de arta, îsi agresează semenii, îi ajută, etc. O trasatură comună acestor activitaţi este motivaţia, fiind primul lor element cronologic.

A cunoaşte motivaţia unei persoane echivalează cu gasirea raspunsului la intrebarea ,,de ce'' înteprinde o activitate. Raspunsul este dificil, deoarece cauzele declansatoare sunt multiple şi nu se pot reduce la stimulii externi.

Activitatea, reactiile sunt declansate şi de cauze interne; ansamblul lor a fost numit motivaţie de la latinescul „motivus” ( care pune în miscare ). Pentru unii psihologi, motivul este numele generic al oricarei componente a motivaţiei fiind definit ca fenomen psihic ce declanşează, directionează şi sustine energetic activitatea. Componentele sistemului motivaţional sunt numeroase, variază ca origine, mod de satisfacere şi funcţii, clasificarea şi explicarea lor fiind controversate. Cei mai multi psihologi acceptă azi că motivaţia umana include menţionate mai sus: trebuinţe, tendinţe, intenţii, dorinţe, motive, interese, aspiraţii, convingeri.

Pentru descrierea motivaţiei s-au utilizat în psihologie metafore construite pe baza unor noţiuni imprumutate din fizica.

Motivaţia actioneaza ca un camp de forte ( Kurt Lewin ) în care se află atat subiectul cat şi obiectele, persoanele, activitaţile. Pentru a caracteriza o componentă a motivaţiei s-a folosit conceptul de vector care posedă în fizica: marime, direcţie şi sens. Analog vectorilor fizici, vectorii - motivaţiei sunt caracterizati prin intensitate, directie şi sens, proprietaţi care pot fi masurate prin anumite metode psihologice. Direcţia şi sensul unui vector exprima atracţia, aproprierea, evitarea sau respingerea. Intensitatea lui, se regaseşte în forţa de apropiere sau respingere. Între motivaţiile active la un moment dat, ca şi între forţele fizice, pot exista relaţii diverse, dar mult mai complexe.

A motiva are însemnari diferite pentru specialişti din domeni psihologice astfel:

- pentru psihianalişti înseamna solicitarea unor pulsiuni fundamentale;

- pentru psihologii clasici a motiva înseamna a face apel la nevoile fundamentale a oamenilor;

- pentru psihologii behaviorişti, găsirea stimulilor de nivel biologic care declanşează comportamente instinctive şi reflexe;

- pentru psihologii clinicieni, a motiva însemna a face apel la certitudini affective cu care individul a fost impregnate în mediul său familiat, şcolar şi social.

O alta abordare a motivaţiei o trateaza definit drept un ansamblu de mobiluri interne

( trebuinţe, atracţii, emoţii, idealuri ) devenite conştiente sub forma scopurilor şi năzuinţelor indivizilor.

O alta definiţie potrivit careia motivaţia este un motivatia este un model intern al unui individ privind interesele individuale sau de grup, raportate la cerinţele sociale generale, vizând totodată şi modalităti specifice de satisfactie a lor.

În acest concept motivaţional, motivaţia este dubla condiţionată:

- pe de-o parte de factorii de mediu, ca influenţe externe, care se manifestăa direct asupra fiinţei vii;

- pe de altă parte, de factorii interni, adică de condiţiile interne ale organismului uman, care au o dinamică proprie şi care pot genera anumite modificări structural şi funcţionale.

Indiferent de natura factorilor interni sau externi prin conştientizare, aceştia sunt generator de motive, concretizate mai apoi în impulsuri externe spre acţiune, impulsuri care se nasc în subiectul însuşi, în psihicul individului.

Unul dintre elementele esenţiale care ajută la definirea conceptului de motivaţie este interesul, care mediază, ca un factor selective, între nevoia obiectivă, imediată sau perspectivă, născându-se astfle idealul şi aspiraţia.

Putem concluziona că în acestă conceptie motivaţională, motivaţia este o stare internă de mobilizare, activare şi direcţionare a resurselor fizice şi mecanismul intern prin care se realizează o asemenea stare de mobilizare, ţinând cont de faptul că motivaţia este deschisă spre stimuli care o pun în mişcare.