Terorismul

Introducere

De ce această teamă? De ce această preocupare? În genere „consum” micile evenimente din jurul meu cum ar fi cele cotidiene, оn linişte, într-o aparentă detaşare, ce ascunde însă mereu o stare de spirit, o atitudine, o implicare. Atuci însă cînd în jurul tău, în ţară sau în lume „izbucneşte” un eveniment neaşteptat, de impact, cu reale şi grave consecinţe pentru lumea în care existăm şi, implicit, pentru fiecare dintre noi, atunci, în această situaţie, acea ştire aflată în prim planul televeziunilor sau al jurnalelor ne domină.

Dacă, din întîmplare, corespunde domeniului în care exercităm profesia sau spre care avem o anumită afinitate, atunci încercăm să înţelegem evenimentul mai porfund, să ne documentăm. Un astfel de eveniment care a şocat întreaga lume a fost căderea Turnurilor gemene, simbolul puterii economiei americane, surprinsă în direct de televiziune într-o obişnuită zi de 11 septembrie 2001.

Prima reacţie: un scenariu de film sau un un coşmar apocaliptic? Din păcate, nu era ficţiune, era Realitate.

De la acest moment de un tulburător tragism cuvîntul „terorism” a intrat în limbajul cotidian al omenirii. Aria lui de acoperire este foarte largă şi variată, terorismul ca fenomen răspîndindu-se din ce оn ce mai mult, dar şi din ce în ce mai aut, atît pe plan intern, dar mai ales pe plan internaţional.

Aidoma unui aisberg ce pluteşte pe valuri, intrînd din cînd în cănd sub apă, el a ţişnit deodată la suprafaţă, lovind lumea cu o cruzime şi o forţă cutremurătoare.

Ca expresie cuvоntul „terorism” provine din cuvоntul francez „terrorism”, provinită, la rîndu-i, din expresia franceză „terreur” sau latunescul „terror-oris”. Prin „teroare” se înţelege acea stare de groază, spaimă, frică, provocată intenţionat prin amininţări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare [36p 88]

Aşadar , terorismul este un fenomen care, în manifestarea sa criminală, provoacă teroare, ţintele sale predilecte fiind oamenii politici, instituţii sau edificii emblematice pentru un stat, iar locurile alese sunt de preferinţă cele publice, acţiunea criminală rănind sau secerоnd mulţimi de oameni inocenţi, publicitatea şi răsunetul unor astfel de manifestări criminale indentificîndu-se cu scopul propus, acela de a atrage atenţia întregii lumi asupra revendicărilor sau ideologiilor neоnplinite.

Оn general, оn doctrină se mai consideră că terorismul este un comportament distant să producă o panică extremă şi cel mai adesea, o teroare colectivă ce urmăreşte atăt realizarea unor efecte fizice, dar mai ales psihologice. Se poate vorbi de producerea unei frici generalizate оn rоndul populaţiei.

-1-

Prin folosirea terorismului se оncearcă influenţarea comportamentului politic într-un anumit mod, de exemplu a-i forţa pe oponenţi să accepte una sau mai multe cereri ale teroriştilor, pentru a provoca o reacţie de şoc sau a servi drept catalizator оntr-un conflic mai amplu sau de a face publicitate unei cauze politici sau religioase, pentru a atrage atenţia care să ducă la îndeplinire atacuri violente sau a da frîu liber unei profunde şi setei de răzbunare şi pentru a contribui la subminarea guvernelor şi a instituţiilor desemnate de terorişti ca inamici.

De asemenea, tot privit prin prisma violenţei politice cercetătorii оn domoeniul terorismului consideră că „terorismul” ar putea fi considerat o formă de conflict politic de intensitate scăzută, sub pragul de violenţă al operaţiilor militare, recunoscută ca atare [20p 102].

Este greu să defineşti terorismul, să-l poţi cuprinde într-un concept, însă poate fi identificat ca şi în formă de manifestare prin caracteristici definitorii ce pot fi grupate în patru mari caregorii cu privire la: a) obiective, b) strategii, c) operaţii, d) organizare.

a) Obiective. Obiectivul urmărit оn activităţile teroriste este eminamentul politic. Оn fond, acest ţel politic marchează diferenţa dintre terorism şi alte acte criminale care provoacă o teroare colectivă. În atingerea ţelurilor politice terorismul a fost adesea denumit „tactica ultemei soluţii”.

b) Strategii. Ca strategie, terorismul recurge la folosirea panicii. Folosirea panicii este оnsă în strînsă legătură cu publicitatea ce constituie un alt element indispensabil al strategiei utilizate. Astfel,pentru ca teroriştii să poată instaura frica, ei trebuie să facă publicitate prin acţiunile lor. Mai оnainte оnsă tebuie să păstreze secretul absolut asupra planificării şi desfăşurării unui atac, focalizarea opiniei publice prin publicitate rămînînd a se face după atac. Cu cît publicitatea este mai mare, cu atît mai mult este apreciată de terorişti reuşita acţiunei lor.

c) Operaţiuni. Cea mai importantă caracteristică operaţională a terorismului este folosirea premeditată a amininţării cu violenţa. Acolo unde acest elment lipseşte, oricît de gravă ar fi fapta, ea nu poate fi calificată act terorist.

d) Organizarea. Din acest punct de vedere trebuie menţionat că terorismul cel mai adesea în grup, fiind foarte rare cazurile de indivizi singulari, nealiniaţi la un grup.

Grupurile teroriste sunt, de regulă, restrînse ca număr, ele putînd deveni mici unităţi operaţionale în cadrul unor organizaţii mari.

Violenţa excesivă se săvîrşeşte printr-o multiplitudine de mijloace şi metode prin care teroriştii acţionează şi anume:

1 atentate la viaţa unor persoane sau grupuri de persoane ce aparţin altei rase, religii, origini naţionale;

-2-

2 deturnarea de avione pe cuse internaţioale;

3 luare de ostatici sau răpirea de diplomaţi;

4 explozii;

5 atacurile armate;

6 sabotarea căilor ferate, a mijloacelor de telecomunicaţie;

7 producerea unor boli contaginoase, etc.

Nu оn utimul rоnd trebuie precizat că astăzi proliferează mai mult ca oricînd atacurile sinucigaşe prin metode inimaginabile, un atare mijloc de săvîrşire a actelor teroriste completоnd „panoplia”enumerată anterior, fără însă a epuiza diversitatea şi varietatea acestor mijloace şi metode cu care au acţionat teroriştii sau cu care vor acţiona în viitor.

Actele sinucigaşe sînt pecetea fanatismului care domină acţiunea teroriştilor, un fanatism religios, conform căruia moartea reprezintă sacrificiul suprem pentru o cauză, săvоrşită pentru o poruncă divină de nemicire a necredincioşilor în numele lui Alah, singurul Dumnezeu al întregii lumi.

De menţionat că pînă în prezent peste 90% din atentatele teroriştilor înregistrate în întreaga lume utilizează circa 6 metode sau tactici cum ar fi:

1 atentate cu bombă;

2 asasinatele;

3 atacurile armate;

4 răpirile;

5 luare de ostatici;

6 deturnările.

Orice act terorist contravine valorilor democratice, supremaţiei legii, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi nu poate fi îndreptăţit prin nici o cauză politică, religioasă, economică sau socială. Combaterea acestui fenomen nu se poate realiza decоt prin colaborarea cooperarea internaţională. Numai astfel e posibil a ocroti securitata pe plan intern şi pe plan internaţional.

-3-

Capitolul I

Terorismul – un fenomen оn continuă schimbare.

Istoria terorismului

Оnceputul terorismului ca formă a violenţei ce induce frica, teroarea, оn oameni poate fi plasat chiar la оnceputul vieţii omului pe pămînt. Astfel, Vechiul Testament vorbeşte despre oamenii care trăiau înainte de păcatul biblic, oamenii numiţi „nefilimi” cuvînt care în ebraică înseamnă „cu care îi fac pe alţii să cadă”.

Оncă din cele mai vechi timpuri, religia constituie motivul unor astfel de dezlănţuiri pline de violenţă ale oamenilor. În acest sens, chiar în primul secol al erei noastre, zeloţii considerau că acceptarea stăpînirii romane reprezenta în fapt regenerarea lui Dumnezeu.

Dintre zeloţi sa desprins cel mai radical şi cel mai înverşunat, numit „sicare”, care a recurs la asasinate sistematice pentru a indica teroarea, frica, ucigînd cu o armă „sica”-pumnalul cu două feţe.

Instaurоnd o astfel de teroare оn rоndul populaţiei zeloţii au reuşit să provoace pe herbei la revoltă împotriva dominaţiei romane. Riposta legiunilor romane a fost dură, distrugerea Templului - centrul ritual al iudaismului şi decimarea populaţiei evreieşti fiind una din marele tragedii pentru poporul evreu ce a determinat diaspora sa istorică.

Masacrul cel mai puternic a avut loc la Masada оn anul 70 о. Hz., an cоnd a avut loc una din primele sinucideri de proporţii din istoria omenirii. Masada reprezentînd o ultimă redută a rezistenţii din istoria antiromană. Apărătorii cetăţii, motivaţi şi chiar obligaţi de zeloţi, au folosit trupurile copiilor drept proiectile contra atacurilor, atunci cînd toate resursele apărării au fost epuizate.