Tipuri de ambalaje și ambalarea produselor nealimentare

OPORTUNITATEA ALEGERII TEMEI

Se pare că una din primele preocupări referitoare la încercarea de conservare a alimentelor a fost legată de necesitatea de aprovizionare a armatelor. La începutul secolului al XIX – lea, Napoleon a constatat că acest lucru este dificil de realizat. Napoleon avea nevoie de alimente ambalate care să poată fi luate de armatele sale oriunde ar fi mărşăluit, astfel că a oferit un premiu de 12.000 franci pentru o metodă de conservare corespunzătoare. Acest premiu a fost câştigat de Nicolas Appert pentru realizarea procesului de conservare în recipiente care, umplute cu produse şi închise, rezistau la căldură şi la presiune. Procesul a primit denumirea de “appertizare”, după numele autorului, iar mai târziu, de pasteurizare, după numele savantului Pasteur.

Tot în secolul al XIX – lea, în America a avut loc expansiunea spre vest. Supravieţuirea până la prima recoltă, a pionierilor răspândiţi de-a latul continentului, călătorind în căruţe cu coviltir, a fost mai uşoară pentru cei care s-au aprovizionat la plecare cu alimente uscate şi conservate în cutii. Industria americană de conserve s-a dezvoltat repede pentru a răspunde cerinţelor, dar şi pentru a aproviziona forţele rivale în timpul războiului civil american.

Aceste exemple ale primelor utilizări ale alimentelor ambalate, deşi reflectă principiile de bază ale ambalării, au avut ca principal scop supravieţuirea. Ulterior, ambalarea a fost privită ca având un rol decisiv în realizarea obiectivelor legate de siguranţa şi protecţia alimentelor, ca o măsură de prevenire a deteriorării acestora sub acţiunea factorilor de mediu şi a rozătoarelor, dar şi ca o măsură de prevenire a acumulărilor deşeurilor alimentare. Cu toate acestea, mult timp producătorii de alimente au privit ambalarea ca un adaos, ca ceva care trebuie îndeplinit în modul cel mai ieftin cu putinţă.

În opoziţie cu această atitudine, producătorii de ambalaje au privit industria alimentară ca principalul consumator de ambalaje de pe piaţă. În ultimile decenii s-a ajuns la un numitor comun: produsul şi ambalajul trebuie considerate împreună, această interpretare fiind în avantajul consumatorilor de produse alimentare ambalate.

În economia de piaţă, decizia consumatorului are un rol preponderent în formarea cererii, iar ambalajul a devenit un factor important de competitivitate, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională.

Evoluţia industriilor prelucrătoare în a doua jumătate a secolului nostru, potenţată de progresul ştiinţific şi tehnic, de costurile în general ridicate ale materiilor prime şi de expansiunea impetuoasă a industriei de ambalaje, în special în ţările dezvoltate, au modificat imaginea produsului bicomponent (produs + ambalaj), strategia ambalării reunind trei componente şi anume: materiale de ambalaje, accesoriile ambalajelor şi produsul de ambalaj.

Cercetarea sistemului produs-ambalaj relevă tot mai mult necesitatea asigurării unei cât mai înalte protecţii faţă de agenţii mediului înconjurător pe tot parcursul circulaţiei tehnice, un design cât mai atractiv şi veridic şi un mesaj informaţional bine pus la punct. Ambalajul modern reprezintă astfel, un tot integrat de componente interconectabile, un set organizat de cunoştinţe şi concepţii, un mod ordonat de acţiune, care pune în mişcare maşini şi oameni, idei şi invenţii, în vederea realizării optime a unor obiective economice specifice. Prin urmare, crearea unor noi tipuri de ambalaje reprezintă un proces de mare complexitate.

Lucrarea de faţă abordează problematica ambalării mărfurilor, prin prisma locului ambalajului în economia contemporană, funcţiilor acestuia, a impactului asupra mediului, a factorilor care influenţează producerea şi utilizarea tipurilor de ambalaje, iar ca studiu de caz este abordată problematica ambalării mărfurilor alimentare.

Lucrarea este structurată pe patru capitole.

Primul capitol, “Conceptul de ambalaj”, prezintă noţiunile de bază privind ambalajul în esenţa sa, cu toate elementele sale caracteristice: concept, design, caracteristici, funcţii îndeplinite.

Capitolul doi, “Conceptul de ambalare”, cuprinde caracterizarea metodelor moderne de ambalare: ambalarea colectivă şi porţionată, ambalarea în folii contractabile, ambalarea de tip aerosol şi ambalarea aseptică.

Capitolul trei, “Valorificarea ambalajelor în relaţia produs-ambalaj-mediu înconjurător”, caracterizează impactul major al ambalajelor asupra mediului înconjurător şi problemele poluării provocate de ambalajele negestionate corespunzător.

Sunt prezentate normele adoptate de ţara noastră şi de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte căile şi metodele de reducere a poluării provocate de ambalaje; ştim cu toţii că poluarea distruge, fapt pentru care se recomndă fabricarea unor ambalaje şi etichete biodegradabile.

Capitolul patru, “Ambalarea mărfurilor nealimentare”, cu aplicaţie pe firma CERSANIT S.A., firmă producătoare de obiecte ceramice, cuprinde caracterizarea sortimentului de mărfuri ceramice fabricate de firmă şi modalităţile de ambalare a acestora, în ambalaje noi şi moderne.

Decizia de alegere a ambalajelor trebuie să fie fundamentată ştiinţific, să corespundă obiectivelor fabricării produselor şi caracteristicilor lor tehnico-funcţionale-economice, preţului şi distribuţiei. Dintre factorii care influenţează şi determină decizia de alegere a ambalajelor se reţin: natura produsului şi compatibilitatea lui cu ambalajul, în strânsă corelaţie cu caracteristicile materialului de confecţionare, accesibilitatea materiilor prime şi tehnologiilor; destinaţia ambalajului, sistemul de distribuire al mărfurilor; costuri.

Ambalajul este o componentă esenţială a activităţii comerciale, fiind subordonat mărfii şi deservind consumatorul. Sortimentele de produse nou apărute pe piaţă, modernizarea concepţiei şi a tehnicilor comerciale aduc în discuţie diversificarea ambalajelor în paralel cu creşterea exigenţelor faţă de acesta.

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE AMBALAJ

1.1 Conceptul modern de ambalaj

Din punct de vedere etimologic, cuvântul “ambalaj” vine de la prefixul francez “en” şi de la cuvântul “balle”, al cărui sens este de “a strânge în balot”.

În practică, dar şi în multe lucrări de specialitate, se regăsesc trei termeni, aproape sinonimi: condiţionare, ambalare şi packaging. Unii autori utilizează de preferinţă termenul de packaging apreciind că, spre deosebire de primii doi termeni, acesta nu evocă doar aspecte fizice şi funcţionale ale învelişului produselor ci, deopotrivă, şi aspectele decorative care sunt de asemenea importante în politica de produs. În această accepţiune, se poate defini packaging-ul ca fiind “ansamblul elementelor materiale care, fără să facă parte din produsul însuşi, sunt vândute împreună cu el pentru a facilita protecţia sa, transportul său, stocajul, prezentarea în linearul de vânzare din magazin, identificarea şi utilizarea sa de către consumatori” .