Totalitarismul

Introducere

Condiţiile istorice şi caracteristicile totalitarismului

„Ignorarea, uitarea sau nesocotirea drepturilor omului sunt singurele cauze ale relelor publice şi ale corupţiei guvernelor”

Fenomenul totalitar este o formă nouă, inedită de experienţă a dominării politice, pusă în aplicare de către o mişcare revoluţionară, care luptă pentru cucerirea monopolului puterii şi care, după ce l-a cucerit pe căi legale sau ilegale, conduce sau transformă regimul preexistent şi construieşte un stat nou, întemeiat pe un regim cu partid unic şi pe un sistem poliţienesc şi terorist, ca instrument al revoluţiei permanente împotriva duşmanilor interni Obiectivul principal al mişcării totalitare este cucerirea şi transformarea societăţii, subordonarea ei, integrarea şi omogenizarea guvernelor pe baza principiului primatului politicii asupra oricărui alt aspect al existenţei umane. Astfel, se crează o nouă civilizaţie, cu caracter supranaţional şi expansionist.

Totalitarismul a profitat din plin de criza sistemului politic democratic apărută în perioada interbelică. După primul război mondial, acesta a cuprins aproape toată Europa şa s-a ajuns ca guvernarea de tip democratic să supravieţuiască doar în Marea Britanie, Franţa, Ţările de Jos, Ţările din Scandinavia, Cehoslovacia şi Elveţia. Acolo unde regimurile democratice nu mai reuşeau să rezolve problemele apărute în societate, legimitatea regimului se eroda, lăsând astfel loc regimurilor politice totalitare.

Apariţia regimurilor totalitare ţine însă şi de istoricul fiecarei ţări în parte. Acolo unde a existat o cultură civică profundă, regimurile democratice au reuşit să supravieţuiască, în ciuda cadrului istoric şi economic grav, din contră acolo unde conducerea politică a fost incapabilă să pună în practică decizii şi nu s-a putut adapta la schimbarea condiţiilor istorice, a apărut totalitarismul. Marele Război a determinat tendinţa de a subordona toate instituţiile şi toate categoriile sociale unui obiectiv suprem: victoria. Nimic altceva nu conta. Oamenii erau chemaţi să facă sacrificii din ce în ce mai mari, iar libertatea lor personală a fost constant redusă prin intermediul unui control guvernamental din ce în ce mai accentuat.

Într-o Europă devastată de războaie, regimurile totalitare au reuşit să se impună mai ales datorită faptului că aveau altă ideologie, diferită faţă de regimurile politice occidentale. Aceasta impunea primatul economiei, în timp ce ideologia pe care o revendicau regimurile occidentale impunea primatul politicii. Astfel, au dispărut unele instituţii specifice regimurilor democratice şi au apărut altele care erau necesare unui regim de tip totalitar.

Un exemplu în acest sens, care vine să demonstreze faptul că războaiele care au decimat Europa, au constituit cauza principală a dezvoltării şi propagării totalitarismului, îl constituie publicarea în 1990 a cărţii lui George L. Mosse, De la grande Guerre au totalitarisme (De la Marele Râzboi la totalitarism). Autorul vine să demonstreze ideea legăturii dintre cauză şi efect, adică dintre război şi totalitarismul care s-a răspândit pe o scară largă. Pentru Mosse şi numeroşii săi emuli francezi, Primul Război Mondial ar fi provocat „brutalizarea” societăţilor europene. Prin experienţa directă a morţii în masă, (războiul având ca efect moartea a peste zece milioane de oameni), apoi după razboi, printr-o sacralizare a acestuia, a justeţii luptei şi sacrificiului soldatului de către fiecare parte participantă la conflict, această brutalizare ar fi banalizat violenţa, ar fi contamntat sfera ideilor şi a politicii şi a alimentat mişcarile totalitare, punând în cauză chiar umanitatea însăşi. Astfel, s-a susţinut că războiul a fost cauza totalitarismelor.