Transporturi în Dobrogea

INTRODUCERE

Încă din comuna primitivă, perioadă cu care începe istoria întregii omeniri şi prin care au trecut toate popoarele lumii, omul a fost obligat să trăiască în mici colectivităţi, cimentate prin munca fiecăruia în folosul tuturor. Pentru procurarea hranei era necesară munca în comun a tuturor membrilor colectităţii. O izolare a omului de colectivitate nu i-ar fi permis acestuia să se apere în faţa forţelor naturii.

Pentru căutarea hranei oamenii erau nevoiţi să se deplaseze dintr-un loc într-altul, străbătând uneori distanţe enorme până la locul unde şi-ar fi putut găsi hrana trebuincioasă vieţii, până la izvorul cel mai apropiat etc.

Călătoriile pe care oamenii le-au întreprins din cele mai vechi timpuri, pentru a stabili şi intensifica schimburile de produse, au îmbogăţit cunoştinţele lor privitoare la aspectele sub care se prezintă mediul înconjurător. Multe opere ale scriitorilor antici conţin date asupra ţinuturilor străbătute de călători. Necesitatea cunoaşterii suprafeţei Pământului a dat naştere uneia dintre cele mai vechi ştiinţe: geografia.

Geografia este ştiinţa care studiază Pământul ca planetă, dar şi învelişurile Pământului, legăturile care se stabilesc între ele şi procesele şi fenomenele produse în zona de contact a învelişurilor.

Deoarece geografia studiază atât mediul natural, cât şi efectele activităţii omului asupra naturii, această ştiinţă are două mari ramuri:geografia fizică şi geografia umană.

Geografia fizică studiaza mediul natural. Fiecare dintre învelişurile Pământului constituie obiect de studiu pentru ramurile geografiei fizice.

Geografia umană are în vedere răspândirea omului pe Terra, principalele lui activităţi (agricultura, industria, transporturile, turismul etc.), precum şi efectele acestor activităţi asupra naturii.

Astfel, printre segmentele de activitate pe care geografia ca ştiinţă le-a studiat se află si geografia căilor de comunicaţie ce s-a dezvoltat o dată cu intensificarea activităţilor privind schimburile de mărfuri şi călătorie.

În trecut, geografia transporturilor era complet subordonată geografiei economice; o dată cu dezvoltarea transporturilor, au apărut probleme specifice organizării transporturilor combinate. Geografia transporturilor a obtinut astfel un loc

special ca ştiinţă de sine stătătoare.

Geografia căilor de transport şi comunicaţie sau pe scurt geografia căilor de comunicaţie studiază distribuţia pe suprafaţa pământului a mijloacelor de transport şi comunicaţie, adică drumurile terestre obişnuite, căile ferate, căile navigabile pe apă şi prin aer, conductele de produse petroliere şi de gaze şi, totodată, prestaţiile de poştă şi de telecomunicaţii.

Transporturile ce se desfăşoară în cadrul teritoriului dobrogean sunt de o importanţă strategică şi economică, în cadrul economiei României, vitală. Căile de transport rutiere şi feroviare din Dobrogea asigură conectarea întregului spaţiu dobrogean, precum şi participarea activă a acestuia, la mecanismul economic român, asigurând un transport eficient de bunuri şi persoane. Prin intermediul infrastructurii de transport fluvial ce se găseşte în Dobrogea (Axa de transport Rhin – Main – Dunăre – Canalul Dunăre-Marea Neagră), România are acces direct şi posibilităţi de stabilire a unor relaţii diplomatice şi economice strânse cu ţările Europei Occidentale. Însă ceea ce-i oferă un puternic caracter de unicitate în cadrul teritoriului românesc, este ieşirea la Marea Neagră ce a permis dezvoltarea transportului maritim încă din cele mai vechi timpuri şi posibilitatea comunicării cu toate statele de pe mapamond cu acces la Oceanul Planetar.

VORBEŞTE UN PIC ŞI DESPRE STRUCTURA LUCRĂRII ÎN INTRODUCERE

CAPITOLUL I

CARACTERISTICILE FIZIC0 – GEOGRAFICE ALE DOBROGEI

1.1 Podişul Dobrogei

Unitate bine individualizată, Podişul Dobrogei – extins pe un spaţiu relativ restrâns – concentrează trăsături specifice tuturor treptelor de relief ale ţării într-o sinteză geografică cu totul originală. Ea constituie cea mai veche unitate geomorfologică a teritoriului ţării, fiind situată alături de cele mai tinere unităţi – Lunca şi Delta Dunării, ce o încadrează la vest, nord şi, respectiv, la nord – est.

Dobrogea reprezintă, totodată, un mozaic petrografic şi structural – tectonic ; este alcătuită din şisturi verzi antecambriene, roci cristaline şi magmatice (cuarţite, granite, porfire etc.), cuverturi sedimentare paleozoice, mezozoice şi sarmaţiene, formând, în ansamblu, cea mai tipică unitate de platformă. Aceasta se suprapune pe microplăcile tectonice moesică şi a Mării Negre. Ca urmare, aspectul general al peisajului este acela al unui podiş. Acesta apare însă mai pregnant în Dobrogea Centrală şi de Sud, în timp ce în partea de nord relieful este mai fragmentat, cu înfăţişsare de „munţi” în miniatură şi dealuri proeminente izolate, aici întâlnindu-se cele mai mari altitudini (Ţuţuiatu 467m).

Caracterele morfologice diferenţiază în Dobrogea trei compartimente longitudinale – interior, maritim şi dunărean (S. Mehedinţi, 1943). În partea interioară se detaşează interfluvii netede care ajung la zeci de kilometri lăţime ; spre Dunăre, ele se reduc uneori la culmi înguste cu pante repezi, iar către Marea Neagră apar sub forma unei prispe uşor suspendate (la sud de Capul Midia) sau ca o continuare a platformei continentale submerse, la nord. La fel sunt şi văile : la obârşie foarte largi, cu aspectul unor depresiuni evazate, iar în avale se adâncesc treptat şi se deschid fie direct în Dunăre, fie, prin intermediul limanelor şi lagunelor, în Dunăre şi Marea Neagră. Specifică pentru teritoriul ţării este fâşia litorală dobrogeană, care a înregistrat în peisajul său efectele oscilaţiilor de nivel ale Mării Negre (C. Brătescu, 1943).