Ultrajul

Capitolul l. Noţiuni introductive privind infracţiunea de ultraj

1.5 Noţiunea de autoritate

În sistemul de organizare al societăţii un rol important îl are autoritatea de care se bucură instituţiile publice învestite cu atribuţii de organizare, conducere şi îndrumare a unor importante sectoare ale vieţii social-economice şi politice.

Autoritatea, înţeleasă în sens larg ca un prestigiu de care trebuie să se bucure instituţiile publice în activitatea lor, influenţează direct modul şi eficienţa realizării atribuţiilor specifice acestor organe. Această simbioză între auto¬ritatea unui organ şi atributele puterii sale publice este organică şi deci ine¬vitabilă, înfăptuirea înseşi a împuternicirilor unei instituţii publice necesită un anumit grad de credibilitate din partea destinatarilor acestei activităţi, care este asigurat de însăşi autoritatea organului respectiv.

Organele de stat sunt structurate şi funcţionează în conformitate cu principiul separaţiei puterilor consacrat prin Constituţie.

Legea penală îşi aduce contribuţia specifică, prin incriminările cuprinse în art.236-244 Cod Penal, la protejarea acestei importante valori sociale, care este autoritatea publică. Dar infracţiuni contra autorităţii există şi în legi speciale.

Revenirea României în rândul democraţiilor europene a avut un rol determinant şi în planul reglementărilor constituţionale cu privire la organizarea statului, spiritul principiului separaţiei puterilor în stat impunându-se ca o constantă în activitatea de elaborare a Constituţiei din 1991.

Ca atare întreg Titlul III din legea fundamentală reglementează organizarea şi funcţionarea celor trei puteri ale statului denumite „Autorităţi publice”.

Astfel, în articolul 58 şi următoarele sunt cuprinse dispoziţii fundamentale cu privire la Parlament, unica autoritate legiuitoare a ţării.

În continuare, articolul 80 şi următoarele se referă Preşedinte care alături de Guvern constituie puterea executivă.

Referindu-se la puterea judecătorească, Constituţia cuprinde în articolele 123-133 dispoziţiile-cadru ale organizării şi înfăptuirii acesteia.

O amplă secţiune din Titlul III se referă la ansamblul organelor administraţiei publice prin care se realizează organizarea executării legii şi executarea în concret a acesteia la nivelul colectivităţilor locale şi a colectivităţilor naţionale (articolele 115,116,119-122).

De asemenea finanţele publice beneficiază de o reglementare detaliată în articolele 136-139 din Constituţie.

Pentru asigurarea controlului constituţionalităţii legilor norma fundamentală instituie un organ jurisdicţional special şi specializat, în cadrul Titlului V (articolele 140-145) numit Curtea Constituţională.

Instituţia publică trebuie privită totodată şi ca un ansamblu de elemente organizate prin voinţa legii pentru realizarea sarcinilor care îi sunt conferite.

În acest sens, relevantă este ideea exprimată în doctrină potrivit căreia, instituţia publică, privită ca organizaţie, presupune existenţa următoarelor elemente: elementul uman care formează personalul instituţiei, mijloacele materiale şi financiare, competenţa şi personalitatea juridică a acesteia .

Ca atare, toate activităţile de interes public prin care se exercită autoritatea statului sau se realizează serviciile publice de interes naţional sau local se înfăptuiesc de oameni care sunt încadraţi în diferite funcţii în instituţia respectivă, cu mijloace materiale sau băneşti cu care sunt înzestrate acele organe şi organizaţii şi cu ajutorul competenţei şi personalităţii juridice conferite de lege.

Problematica elementului uman, a persoanelor care fac parte din instituţiile publice prezintă o importanţă deosebită pentru buna organizare şi funcţionare a acestor organizaţii, deoarece calităţile şi conduita lor condiţionează însăşi eficienţa activităţii instituţiilor respective.

Este un adevăr demonstrat de ştiinţa dreptului administrativ, că serviciile publice nu valorează decât atât cât sunt de competenţi funcţionarii statului şi cât de corectă este comportarea lor.

Funcţionarul este chintesenţa, expresia socială, concentrată a instituţiilor publice. Şi, cum orice funcţionar vine în contact direct cu publicul în chestiuni sensibile şi presante, nici un funcţionar public nu poate să-şi permită o derogare de la promptitudine şi corectitudine.