Valențe Formative ale Activității de Rezolvare și Compunere a Problemelor

I. CULTIVAREA CREATIVITĂŢII – OBIECTIV

AL PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV

I.1. Delimitări conceptuale

Renumitul psiholog american A.L. Taylor consemnează că a întâlnit mai mult de o sută de definiţii ale noţiunii de creativitate. Gama definirii se întinde de la înţelegerea creativităţii ca o atitudine, indiferent dacă persoana care are o astfel de atitudine elaborează sau nu un proces creativ, până la identificarea acesteia cu o producţie creatoare, de înalt nivel, cu realizări neobişnuite în diferite domenii.

Creativitatea este capacitatea psihică a indivizilor umani de a genera noul, de a releva aspecte deosebite, necunoscute ale realităţii, de a elabora căi şi soluţii originale de rezolvare a problemelor, şi de a se exprima în forme profesionale, inedite. Deci, creativitatea este un proces care duce la un anumit produs caracterizat prin originalitate sau noutate şi prin valoare sau utilitate pentru societate.

Creativitatea este considerată un fenomen general uman, bazat pe cunoaştere şi trăiri, pe curajul de a se avânta în necunoscut, în domeniul noului şi al incertitudinii. A reuşi să faci, să construieşti cu propria minte, cu propriile mâini, este cea mai mare bucurie care ne este rezervată nouă, oamenilor.

Cercetarea este accesibilă practic oricui, dar trebuie făcută distincţie între cercetare şi creaţie, aceasta din urmă având legi încă neştiute, şi căi de urcuş nebătătorite. Nu poţi crea fără să cercetezi, cercetând poţi sau nu să creezi ceva nou, original.

Din necesitatea ca omul să se adapteze la procese şi probleme de muncă mereu noi se impune ca şcoala, o dată cu funcţia ei informativă, să dezvolte şi independenţa şi creativitatea gândirii. În consecinţă, conţinutul învăţământului trebuie să ţintească şi o cultură multilaterală, formativă şi funcţională.

Învăţarea creativă nu se opune învăţării academice clasice, ci este o nouă calitate a acesteia, prin obiectivele pe care le urmăreşte, privind formarea personalităţii omului contemporan. Ea pune accent pe învăţarea prin cercetare-descoperire, pe învăţarea prin efort propriu, independent sau dirijat, pe gândire, imaginaţie creatoare.

Tot mai mulţi pedagogi şi psihologi aderă la părerea că „originalitatea şi inventivitatea nu sunt apanajul exclusiv al unor personalităţi superior dotate, ci însuşiri ale personalităţii umane, de care dispune fiecare individ în parte”.

Punerea în evidenţă a valorilor creatoare depinde în mare măsură de sistemul instructiv-educativ. Nivelul şi ritmul actual de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii impun asimilarea de către elevi a unui conţinut tot mai bogat, într-un ritm şi la un nivel calitativ superior. Esenţială în realizarea acestui deziderat este asigurarea creşterii potenţialului intelectual până la nivelul creativităţii gândirii, în rezolvarea celor mai diverse sarcini.

Gândirea, activitate mintală complexă, cu succesiune de operaţii ce duce la cunoaşterea aspectelor importante ale realităţii, este cea mai importantă capacitate intelectuală a omului.

După J. Piaget, „gândirea este, înainte de toate, un sistem de operaţii logice, iar operaţiunea constituie elementul cel mai activ al gândirii”. Gândirea, însă, trebuie să fie modelatoare, adică să aibă capacitatea de a simplifica realitatea, pentru a o adapta gândirii deductive. Cu ajutorul gândirii, cunoştinţele însuşite în procesul de observare sunt ordonate şi păstrate. Tot gândirea le generalizează şi, în felul acesta, se ajunge la stabilirea noţiunilor, legilor, teoremelor, regulilor. Numai atunci şcoala creează condiţii optime de dezvoltare a gândirii independente şi creatoare, când asigură elevilor o participare cât mai intensă la stabilirea acestor generalizări.

Factorii psihici ai creativităţii sunt: factorii intelectuali, aptitudinali şi de personalitate. Gândirea divergentă este un factor intelectual de bază în creativitate, calităţile acesteia fiind fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea.

Fluiditatea, prin formele ei de manifestare, este implicată în creativitate, mai ales atunci când exprimă un conţinut de idei, dar ea mai este implicată şi în reproducere.

Flexibilitatea gândirii depinde de modul în care inteligenţa a fost solicitată şi cultivată în direcţia rezolvării problemelor prin dezvoltarea iniţiativei, independenţei, originalităţii, capacităţii de investigaţie. De aceea se înclină să se considere că principala componentă a gândirii creatoare este flexibilitatea, acea calitate care „facilitează schimbarea punctului de vedere, a direcţiei gândirii, a modului de abordare a unei situaţii”.

Şi originalitatea este implicată în creativitate pentru că actul de creaţie presupune ceva nou, opus conformismului.

Omul cu gândire creatoare este inventiv, explorator, îndrăzneţ, are spirit inovator, gândire independentă, hotărâre de a elabora o strategie de lucru. Prin dobândirea capacităţilor creative, omul capătă posibilitatea de a asimila noul, adaptându-se uşor la orice schimbare apărută, păstrându-şi echilibrul şi sănătatea spirituală, manifestă iniţiativă, curaj, ambiţie, atitudine critică, optimism, tenacitate, asumare de riscuri. Toate acestea îi asigură o autonomie personală.