Valoarea silviculturală a pădurii Suici, județul Argeș

INTRODUCERE

Pădurea a fost considerată întotdeauna un partener al omului în evoluția sa, dar de la relația inițială individuală și oarecum idilică dintre om și pădure s-a trecut cu timpul la relația societate-pădure.

Evoluția societății umane, cu tot ceea ce presupune ea - de la apariția și dezvoltarea agriculturii, dezvoltarea urbană, a rețelelor de drumuri, a navigației a impus o nouă relație cu pădurea, care devenea o resursă iar lemnul o marfă de folos iar creșterea consumului de lemn s-a amplificat odată cu trecerea timpului.

Odată cu explozia consumului au apărut și primele crize și efecte negative. A început să se perceapă lemnul drept o resursă regenerabilă - s-a conștientizat faptul că apar și efecte negative ale exploatării intense și au apărut primele preocupări legate de regenerarea și protecția pădurii.

Pornind de la realitatea că suprafața pădurii în România acoperă 6.559 mii ha din teritoriul țării, în contextul schimbărilor climatice, pădurile joacă un rol important, nu doar pentru captarea dioxidului de carbon, ci și prin producția de biomasă și prin potențialul pe care îl au în domeniul energiilor regenerabile.

Pădurile sunt importante din punct de vedere social și cultural: sunt atractive pentru populația rurală și urbană, permit desfășurarea de activități recreative sau benefice pentru sănătate și reprezintă un patrimoniu cultural important.

Și dezvoltarea rurală este prioritară, iar contribuția pădurii la dezvoltarea rurală, în România, este extrem de importantă prin furnizarea de locuri de muncă, sectorul forestier fiind identificat ca domeniu de interes strategic în țara noastră. În acest sens, în perspectiva anilor viitori, sectorul forestier trebuie să cunoască o dezvoltare competitivă adecvată.

Rolul specialiștilor din domeniul forestier și cel al protecției mediului poate fi foarte important, numai printr-o implicare adecvată se pot realiza: o creștere a suprafeței ocupate de păduri și vegetație forestieră a României; realizarea sistemului național de perdele forestiere; menținerea și ameliorarea biodiversității ecosistemelor forestiere; scăderea ponderii tăierilor ilegale prin existența unui sistem național, funcțional, armonizat cu cel european care să monitorizeze proveniența și parcursul materialului lemnos; stimularea utilizării de tehnologii de recoltare a lemnului performante și cu impact redus asupra mediului.

CAPITOLUL I

FONDUL FORESTIER NAȚIONAL

I.1 Aspecte privitoare la dinamica resurselor forestiere mondiale

În prezent, suprafața ocupată de pădure la nivel global este de 3,952 miliarde de hectare - adică 30,3% din suprafața uscatului. Repartizarea resurselor forestiere, după cum s-a văzut, este neuniformă, atât la nivelul continentelor cât și la nivelul statelor .

Astfel, sunt 5 state care dețin împreună mai mult de jumătate din resursele forestiere mondiale (53%) - Rusia (808,79 milioane hectare), Brazilia (477,698 milioane hectare), Canada (310,134 milioane hectare), SUA (303,089 milioane hectare) și China (197,29 milioane hectare).

Rata anuală a despăduririlor la nivel global, în urma exploatării pădurilor, a involuat de la 16 milioane hectare în anul 2010 la 13 milioane hectare în anul 2015. În urma eforturilor de regenerare și împădurire se obține un deficit anual de 7,3 milioane hectare.

Practic suprafața pădurii la nivel mondial scade anual cu această valoare sau se poate spune că suprafața pădurii pe Terra scade zilnic cu circa 20 de mii de hectare pe zi. În urma ritmului alert al despăduririlor în ultimii 17 ani lumea a pierdut 3% din suprafața ocupată de păduri. Această tendință este posibil chiar să se accentueze datorită faptului că valoarea consumului crește an de an. Este preconizată o dublare a consumului în următorii 10 ani. Valoarea produselor comercializate se situează la o cotă însemnată, astfel, comerțul cu produse forestiere s-a situat la o valoare de 327 miliarde de dolari în anul 2014 (FAO, 2014).

Privitor la repartizarea veniturilor, 45% din venituri au fost obținute din comercializarea produselor secundare, 34% din celuloză și hârtie și doar 21% din produsele primare ale pădurii.

În ultimii ani se constată un interes sporit acordat gestiunii resurselor lemnoase, ba mai mult s-au remarcat chiar progrese la nivelul majorității continentelor. Daca Europa reprezintă în continuare exemplul cel mai elocvent al posibilității de creștere a suprafeței împădurite, America de Sud rămâne singurul continent care nu înregistrează progrese, an de an suprafața acoperită de pădure micșorându-se într-un ritm crescător.

O altă tendință ce a putut fi observată în ultimii ani în țările dezvoltate, este faptul că ritmul alert de pierdere a folosinței agricole a terenurilor determinat de ,,declinul rural” și abandonarea unor terenuri de către agricultură își găsește soluții prin împădurirea terenurilor neproductive.

Acest transfer al folosinței terenurilor este chiar încurajat prin facilități și avantaje fiscale.

De asemenea în condițiile actuale, tot mai adesea se apelează la valențele pe care le deține pădurea în rezolvarea crizelor legate de mediu - diminuarea biodiversității, încălzirea globală, creșterea concentrației de CO2 din atmosferă.

În acest sens, se observă interesul majorității statelor în sporirea suprafeței acoperite de păduri. Dar acest obiectiv nu trebuie să umbrească celelalte modalități de intervenție în activitatea de management al resurselor forestiere. După cum spunea și G. Pinchot (Pinchot, 2015) ,,adevărata cale de a salva pădurile nu ere prezentată de plantarea de noi arbori ci de protejarea și folosirea judicioasă a pădurilor existente” .