Vânzarea bunului altuia în noul Cod Civil

Introducere

Dacă vânzarea lucrului altuia era anterior noului Cod Civil o instituție nereglementată, a cărei existență sau validitate făcea obiectul unor dispute aprinse, noul Cod Civil aduce în sfârșit o reglementare în acest sens.

Întrebarea firescă este de ce a fost necesară introducerea unei asemenea reglementări și la ce ajută ea în mod practic.

În încercarea de a răspunde la întrebare, vom prezenta în mod succinct situația existentă anterior intrării în vigoare a noului Cod Civil, precum și reglementarea adusă prin noua legislație. De asemenea, având în vedere influența majoră pe care Codul civil din Quebec o are asupra Noului Cod civil român, vom vedea ce prevede acesta în materie de vânzare a lucrului altuia.

Problema vânzării bunului altuia poate să apară în acele situații în care vânzătorul unui bun determinat, mobil sau imobil, nu este proprietarul bunului și părțile au cunoștință despre aceasta. După cum vom vedea mai jos, buna sau reaua credință a părților era, conform anumitor opinii exprimate anterior intrării în vigoare a noului Cod Civil, determinantă pentru stabilirea validității contractului.

În ceea ce privește bunurile imobile, în practică au fost dezvoltate structuri care să permită cumpărătorului să achiziționeze dreptul de proprietate asupra unui imobil care aparține unei alte persoane decât potențialul vânzător. De exemplu, cumpărătorul încheie cu intermediarul un antecontract de vânzare - cumpărare în care se prevede că într-un anumit termen intermediarul va dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului și îl va vinde cumpărătorului la un preț stabilit la momentul antecontractului. Ulterior, intermediarul achiziționează imobilul de la proprietar și prin încheierea unui contract de vânzare cu cumpărătorul îi transmite acestuia dreptul de proprietate. Dar o asemenea structură necesită exprimarea unui nou acord de voință între prmoitentul cumpărător și promitentul cumpărător și una dintre părți, cântărind oportunitatea ar putea refuza perfectarea contractului de vânzare cumpărare . Ar putea fi această structură înlocuită cu ceva mai simplu?

Alte cazuri în care s-a pus problema vânzării lucrului altuia sunt:

- vânzarea unui lucru mobil furat;

- vânzarea unui bun aflat în coproprietate, respectiv atunci când un singur coproprietar, care în realitate are doar o cotă parte indiviză, imaterială din dreptul de proprietate, vinde întreg bunul vânzarea bunurilor comune de către unul dintre soți,

- vânzarea de către stat a unor imobile, care au fost preluate fără titlu etc.

În prezenta lucrarea vom dezbate pe larg problematica privind vânzarea bunului altuia.

Capitolul I. Noțiuni introductive privind contractul de vânzare - cumpărare

Vânzarea- cumpărarea își are originea în schimb (în troc). La începuturile societății umane, în lipsa unei monede de schimb, care să fie în același timp și măsură a valorii de schimb, pentru a își satisface necesitățile existențiale, oamenii tranzacționau și își schimbau produsele muncii lor între ei.

Odată cu dezvoltarea și diversificarea producției, și pe cale de consecință a creșterii volumului schimburilor și a varietății lor, s-a impus nevoia unui obiect unic ca măsură a valorii și obiect de schimb - banul.

Odată cu apariția banului a apărut și vânzarea, care constă în schimbul unui obiect contra unui preț stabilit în bani. Vânzătorul va înstrăina bunul, iar cumpărătorul va plăti prețul .

Codul civil consacră vânzării - cumpărării peste 100 de articole ( art. 1650 - 1762).

1.1 Noțiunea și caracterele juridice ale contractului de vânzare - cumpărare

Vânzarea este contractul care transmite dreptul de proprietate asupra unui bun,de la vânzător la cumpărător, în schimbul unei sume de bani .Deși, de regulă, contractul de vânzare-cumpărare transferă dreptul de proprietate,vânzarea poate strămuta și un alt drept, precum :

- un alt drept real (de exemplu, dreptul de uzufruct),

- un drept de creanță,

- un drept de proprietate intelectuală sau

- drepturile succesorale.