Vila-parc Mandac - conacele Basarabiei

INTRODUCERE

Un arbore secular, încadrat într-un context istoric, artistic,

arhitectonic sau peisajer, în care este parte esențială,

este martorul trecutului și al istoriilor care îl leagă de oameni și de peisaj.

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să-și ornamenteze spațiile din jurul caselor și vilelor în cel mai util și frumos mod posibil, folosind elemente din natură (arbori, arbuști, plante erbacee, roci etc.), și integrându-le în mediul artificial pe care l-a creat. Fie că este vorba de un mic scuar sau de un parc mare, ele aveau menirea să bucure ochiul uman și să ofere o atmosferă relaxantă. Pentru aceasta erau angajați arhitecți renumiți și erau aduse diferite specii exotice din întreaga lume.

Proiectarea și amenajarea spațiilor, cu plante decorative, prezintă o lungă tradiție în istoria omenirii. Deja în anul 2600 î.Hr., delegatul militar egiptean, Methen, descrie o pergolă de viță-de-vie, aflată în necropola din Sakkara (Egipt), apreciată pentru umbra creată și fructele sale. Cel mai faimos exemplu istoric despre grădinile decorative este probabil cel reprezentat de „Grădinile suspendate ale Semiramidei”, construite în Babilon în sec. VI î.Hr.

Pe parcursul secolelor care au urmat, marile civilizații au cultivat și dezvoltat tradiția de a amenaja spațiile verzi utilizând plante și diverse elemente decorative. Atât la greci, cât și la romani, inițial, grădinile au apărut în preajma lăcașurilor de cult, unde se desfășurau diferite evenimente și ceremonii de slăvire a zeilor.

Treptat, această îndeletnicire a devenit o adevărată operațiune de artă, datorită căreia s-au creat noi specii de plante, s-au inventat diferite tehnici de lucru etc.

Și dacii, strămoșii noștri, cultivau în apropierea locuințelor, diverse plante în scopuri medicinale, care aveau și un aspect decorativ totodată. Toate aceste cunoștințe și obiceiuri au fost transmise generaților următoare, fiind cunoscute și în zilele noastre.

„În interiorul cetăților existau mici grădini amenajate în scop utilitar dar și estetic. Existau și grădini cu caracter decorativ în jurul mănăstirilor, pe lângă locuințele boierilor, nobililor sau a meșteșugarilor înstăriți.”1 [10]

Toate acestea, variau între ele în funcție de zonă, perioadă și de influența țărilor mai dezvoltate din preajmă. Dacă în Transilvania și Muntenia grădinile și parcurile au apărut încă de prin sec. XVI, atunci în Moldova istorică și mai apoi în Basarabia, ele au fost create mai târziu.

„Peisajul moldovenesc se distinge prin armonie și diversitate: livezile și viile alterează cu grădinile de legume și holdele de grâne, verdele codrilor cu albastrul Nistrului, bucură ochiul

orașele scăldate în verdeață și satele pitorești. Printre locurile de interes turistic din republică sunt și bătrânele parcuri, autentice monumente de artă.

În sec. XIX prin sate, pe lângă conacele boierești au început să apară parcuri, a căror planificare liberă le imprima trăsăturile unei rezervații naturale. În republică sunt aproape douăzeci de parcuri vechi. Din păcate, puține și-au păstrat aspectul inițial și sunt accesibile vizitării.” 2[5]

Principala funcție a spațiilor verzi de pe lângă vile, conace sau alte edificii este cea recreativă și decorativă, dar nu în ultimul rând și cea de protecție și, mai puțin, cea de producere (flori, fructe, semințe).

Spațiile verzi sunt constituite din mai multe categorii de elemente naturale și artificiale. Alegerea combinării acestor elemente și scoaterea în evidență a unora din ele, legate de

un anumit loc, civilizație, epocă sau activitate, conferă grădinii un anumit stil.

„În ultima perioadă (sec. al XX-lea) s-a conturat stilul mixt (contemporan), care presupune îmbinarea armonioasă a stilului clasic și a celui peisajer.”3[10]

Scopul lucrării respective constă în efectuare unui studiu detaliat al parcului dendrologic „Vila Mândâc”, începând cu locuința și anexele sale, continuând cu analiza biologică și fiziologică a arborilor și arbuștilor și finisând cu o propunere de reconstrucție a parcului.

Republica Moldova are un enorm potențial turistic, datorită peisajelor sale pitorești și a diversității florei și faunei pe care o posedă (cca 5513 specii de plante și cca 15000 specii de animale).

Însă, din cauza neglijenței umane și ale crizelor economice și politice, care s-au abătut de-a lungul timpului asupra acestui petic de pământ, întreg cadrul nostru natural este într-o stare alarmantă și riscă chiar să dispară, în cazul în care nu se vor întreprinde măsurile necesare.

Obiectivul principal al acestei teze este acela de a analiza documentele, informațiile cât și spațiul propriu-zis pentru a descrie, în cel mai detaliat mod, istoria creării, bogăția dendrologică și situația actuală a „vilei-parc Mândâc”. De asemenea, se intenționează ca, prin intermediul studiului dat, să fie motivate autoritățile responsabile, pentru a interveni cât mai curând și cât mai eficient, pentru a salva și a conserva patrimoniul arboricol și cel arhitectural pe care îl prezintă obiectul de studiu, obiect care ar putea cu ușurință deveni un punct de atracție a turiștilor, nu numai de la noi din țară, dar și din întreaga lume.